Nunta: gândurile de după, așteptări și o pandemie.

Nu trebuie să fie cea mai bună zi din viața ta. Specială, perfectă sau orice alt superlativ. Poate fi doar una dintre ele. Sau poate fi o altă zi de sărbătoare dintre toate cele pe care le-ai avut sau pe care le vei avea. Știu că lumea din jurul tău, revistele, publicațiile adresate femeilor îți spun asta, dar poate să nu fie “cea mai cea” zi din viața ta. Și dacă nu e, e ok. Cel mai probabil te mai așteaptă multe zile cu potențialul de a fi extraordinare. 

Imaginea idilică e parte din povestea pe care o tot auzim și tindem să o ducem mai departe pentru că nu ne punem problema că putem să ne scriem propria poveste. Pentru mine nu a fost chiar cea mai frumoasă zi din viața mea pentru că a venit la capătul unei perioade foarte stresante ale cărei efecte le-am simțit fizic, dar a fost o zi reușită pentru că m-am bucurat de ea așa cum am putut în condițiile date.

Nu mi-am propus și nici nu am avut imaginea AIA de zi perfectă în mintea mea, nu am visat la o zi a nunții ca în filme, așa că atâta timp cât nu se mai întâmpla nimic neprevăzut, după o perioadă cu multă incertitudine, eram ok. 

Și e în regulă să nu punem o asemenea zi pe un piedestal și să nu avem așteptări enorme de la ea. E ok să nu îi punem etichete cu superlative unul după altul. Cum în același timp e ok dacă vrei să fie ceva de poveste sau ceva atipic. E ok fix așa cum îți place ție, cum vă place vouă. Faceți ziua nunții să fie despre voi, pe bune, și nu doar la nivel declarativ.

Noi am trecut prin multe peripeții cu nunta, ca să nu zic stres intens. Cred că mai am câteva luni și o să pot râde pe seama acelei perioade. Deocamdată nu sunt la punctul ăla. Dar sunt la punctul în care pot scrie despre asta și sper să vă ajute.

Am zis de la început că o să facem nunta așa cum ne dorim. Prin urmare, ne-am ocupat singuri de ce a însemnat organizare. Pe alocuri am mers pe variantele clasice, în alte aspecte am ales să facem altfel decât se face deobicei și decât e obișnuită lumea. Nu zic că e bine cum am făcut noi sau că e rău cum fac alții. Vreau doar să subliniez că e important să faceți așa cum vă doriți voi, indiferent de gura lumii și argumentul suprem: “așa se face”. Lucru pe care o să-l auzi des dacă vrei să faci altfel decât e așteptat. Fără alt argument ți se zice să faci “cum se obișnuiește”. Iar dacă vei întreba de ce, vei auzi “pentru că așa se face”.

În ce privește nunțile sunt atâtea lucruri aparent bătute în cuie încât dacă vrei să faci altfel o să te întrebi des totuși de ce sunt unele aspecte atât de puternic înrădăcinate încât nu li se analizează rostul sau dacă se potrivește viitorilor miri, dacă le-ar plăcea să facă lucrurile în acel anume fel. Am fost de câteva ori în poziția în care m-am întrebat serios de ce se ține atât de strâns de anumite obiceiuri sau tradiții și se poartă discuții prea lungi și obositoare despre ele, în condiția în care mirii spun clar că vor să facă altfel.

Pe lângă lupta cu “așa se face”, noi am avut neșansa să ne luptăm și cu pandemia. Pandemia a început cu puțin timp înainte de data inițială a nunții noastre și ne-a dat peste cap planurile dar și perspectiva asupra planurilor de viitor și asupra incertitudinii. A trebuit și noi să ne reevaluăm niște “așa se face”-uri, să ne adaptăm, și bineînțeles, ca multe alte cupluri, să amânăm de câteva ori până la o dată la care condițiile de siguranță ar fi permis organizarea unei petreceri cât de cât cum ne-am plănuit inițial.

Pe de o parte, lucrurile principale erau deja setate, dar pe de altă parte a trebuit să ne confruntăm cu schimbat de date, cu vorbit cu furnizori și văzut în ce măsură mai sunt ei disponibili pentru noua dată găsită la restaurant. Apoi toate schimbările cu privire la condițiile în care invitații pot participa la nuntă, lucruri care spre final se schimbau de la o săptămână la alta. Nu am avut nici un fel de predictibilitate. Pur și simplu rearanjam elementele și speram la ce o fi mai bine.

Pe măsură ce se apropia ultima dată setată pentru petrecere (am zis că avem nevoie de un deadline, pentru că altfel o luăm razna cu atâta reorganizare și incertitudine), stăteam zilnic pe știri și noile reglementări care se publicau.

Am fost în tabăra în care, indiferent de reglementările din acea perioadă, pur și simplu voiam să încheiem acest capitol. După aproape doi ani de reorganizări și adaptare la diverse situații voiam să terminăm. Deja nu mai era loc de prea mult entuziasm. Visam la odihna și liniștea de după încheierea acelei zile și la faptul că nu va mai trebui să mă gândesc la asta.

Stresul a fost intens, next level. Incertitudinea kicked my ass big time. În săptămânile de dinainte, când reglementările se schimbau des, stăteam ca pe ace așteptând să vedem dacă o să putem face ceva în ziua stabilită și cum: cu test, fără test, cu vaccin, fără, oare trebuie să fie până și furnizorii din sală vaccinați sau nu? 

De-abia am mâncat în perioada aceea din cauza stresului, nu știu cum am reușit să dorm. În ziua nunții, din nou, deși lucrurile au mers ok, am resimțit efectele stresului și oboselii. Nu am putut mânca mare lucru, efectiv simțeam că nu acceptă stomacul, ba la un moment dat m-am și resimțit fizic, mi-a fost rău de oboseală, și nu e tare distractiv să ajungi la punctul ăla in care corpul îți dă astfel de semnale.

Stresul intens pe o perioadă mai lungă is no joke.

Ne-am dorit să putem face o petrecere ca să avem această amintire cu persoanele dragi, chiar și așa cu toate restricțiile ne-am dorit până la final să se încheie ziua cu bine. Ca noroc, după atâta stres și incertitudine, ziua s-a terminat fără alte aventuri noi.

Pentru mine ziua nunții nu a fost superlativul pe care mi l-au tot predicat și promis publicațiile de profil și social media. Și sunt ok cu asta. Dar eu nici nu am avut așteptări în asemenea măsură. Tot timpul am văzut doar ca pe una dintre zilele de sărbătoare din viața mea. Nu i-am pus eticheta de perfecțiune, nu a fost o zi la care să visez în modul în care mi s-a servit în filme și seriale. Am văzut-o doar ca pe o zi de sărbătoare, o altă modalitate de oficializare a relației, o zi în care adunăm persoanele importante din viața noastră și ne simțim bine împreună.

E important să ai recunoaștere din partea statului pentru relație din motive strict practice, dar e și mai important cum decurge relația, ce nevoi, vise și valori împărțiți și mai ales cum navigați momentele dificile din viața voastră de cuplu. Chiar și organizarea unei nunți e o oportunitate de a vedea de fapt cât de puternică e legătura dintre voi. Mie mi-a întărit, în plus, convingerea că am omul potrivit lângă mine.

Ar fi fost experiența diferită dacă nu aveam în ecuație și pandemia? Sigur că da, intensitatea stresului sigur era mai scăzută și, nefiind o luptă intrată în prelungiri, cel mai probabil că efectele fizice nu se resimțeau la fel. Însă, mi-am dat seama că mi-a crescut toleranța la incertitudine. Dacă inițial asta mă frustra enorm, apoi m-a obosit, la final mi-am modelat perspectiva asupra lucrurilor cu incertitudinea în rol principal.

Tocmai această incertitudine care a planat constant asupra perioadei așteptării zilei petrecerii/nunții m-a convins că nimic nu e bătut în cuie și nici nu ar trebui să fie mai ales în legătură cu ce e o nuntă sau cu ce ar trebui să fie. “Așa se face” ca argument pentru păstrarea anumitor tradiții sau ritualuri, în situația în care nu vi le doriți, ar trebui să fie cât mai puțin auzit, spre deloc. Mi se pare nedrept să îi spui cuiva ce și cum se face în ziua în care subiectul nu e despre tine. Ar fi bine să fim mai mult ghidați de empatie și mai puțin de propriile convingeri atunci când considerăm necesar să ne dăm cu părerea despre nunta cuiva și să dăm sfaturi. Discuția ar trebui să fie ghidată de “cum te pot ajuta?” și nu de “uite cum văd EU ziua nunții/cum mi-ar plăcea MIE să fie”.

Nici eu nu sunt imună la gura lumii și chiar dacă am ținut până la capăt de propriile dorințe tot m-au afectat pe parcurs anumite genuri de feedback pe care le-am primit. Dar e o experiență care te forțează să înveți să pui limite, să îți dai seama cu cine poți dezbate lucruri și cu cine nu și să te împaci cu asta. Și la urma urmei e normal, nu ai cum să îi faci pe toți fericiți sau mulțumiți. Pentru că nu gândiți la fel.

Eu nu mă împac cu perspectiva că ziua nunții e cea mai frumoasă sau cea mai importantă zi din viață. În situația asta la ce ar trebui să mă aștept mai departe? Dacă ziua nunții e punctul culminant, restul vieții ce e? Doar un epilog? Mai degrabă prefer să mă gândesc că e una dintre acele zile memorabile și mă mai așteaptă și altele. Mi se pare incorect să pun atâta presiune și încărcătură pe o singură zi. Eu am o perspectivă mai cinică. Pentru mine are mai mare prioritate cum se desfășoară relația în sine decât o zi de petrecere. 

Cred că așteptările ar trebui temperate. Faceți cum vreți indiferent de gura lumii, de presiunea tradițiilor și obiceiurilor de care nu vreți să țineți cont. Oricum veți consuma multă energie în organizare și va deveni poate copleșitor pe alocuri. Și poate se întâmplă ceva de genul unei pandemii și vă întoarce planurile cu susul în jos. Expect the unexpected și, cel mai important, fiți atenți la nevoile voastre și aveți grijă de voi în tot acest proces.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.