Inventing Anna

Ar trebui să fie o poveste moralizatoare? E bine dacă povestea se scaldă într-o zonă gri? E ok dacă e prezentată doar sub formă de divertisment? Cu ce ar trebui să rămânem la final?

Sursă imagine IMDB

Au trecut deja câteva zile de când am terminat de văzut seria, dar tot îmi persistă în minte ce am văzut. Ceva nu-mi dă pace și poate făcând o analiză în scris o să-mi dau seama care e factorul perturbator. Cred că e și din cauza faptului că, în drumul spre a descifra motivația și intențiile personajului urmărit, doar tribunalul pune o etichetă definitivă personajului principal, nu și seria. 

“Inventing Anna” explorează povestea realei Anna Delvey (Sorokin), o tânără de 25 de ani care a reușit să intre în cercuri influente de oameni cu posibilități financiare mari cu scopul, spune ea, de a deschide o fundație de artă. A vrut să facă ceva exclusivist, luxos, care implica resurse financiare enorme. Însă, a făcut totul sub aparența unei persoane bogate, care pretindea că urmează să intre în posesia a 60 milioane de euro odată ce împlinește 25 de ani, bani de la părinți.  Aparent stabilită în New York a avut un lifestyle pe măsură, locuind doar în hoteluri de lux, croindu-și drum către oamenii influenți de care avea nevoie, profitând de ceea ce o imagine personală studiată și o atitudine arogantă și manipulatoare poate obține.

Definiția efectivă a vorbei “Fake it ‘till you make it”, Anna Delvey a mințit la fiecare pas și a reușit să ajungă la un pas de a-i fi acordate împrumuturi uriașe de bani care să o fi ajutat să-și facă fundația dorită. Pe parcurs a profitat de unele cunoștințe bogate pentru a-și acoperi anumite costuri, a folosit numere de carduri de credit care nu erau ale ei pentru a-și susține lifestyle-ul pretențios. Când nu reușea să plătească pentru ce-și dorea mințea că are probleme cu banca și propriile carduri de credit și promitea că va restitui banii ulterior. Una dintre prietenele ei s-a simțit forțată să-și ofere propriul card de credit și pe cel de la job când Anna nu a reușit să plătească șederea într-un resort de lux din Maroc. Banii nu i-au fost returnați de către Anna. 

Acestea sunt doar câteva dintre exemple. Viața și aparența trebuia să fie a unei vieți de lux, însă contul din bancă al Annei spunea altă poveste, la fel și background-ul ei care era unul modest. În nici un caz nu era o moștenitoare germană cu un cont de 60 de milioane de euro așa cum pretindea.

Probabil că dacă se oprea doar la manipularea (verbală) oamenilor spre a-și îndeplini dorințele și planurile ambițioase nu ar fi făcut închisoare (corectează-mă dacă greșesc), însă pe parcurs a și falsificat acte care să încerce să dovedească că povestea ei de acoperire era una reală, a depus cecuri fără acoperire la bancă pentru a face rost de banii necesari să se întrețină. Așadar, înșelătoria și furtul erau ușor de dovedit pe baza hârtiilor.

Anna spune că banii pot orbi percepția oamenilor din jur și într-adevăr e fascinant cum a reușit să-și creeze conexiuni și să ajungă în cercurile potrivite și mai ales să convingă oameni de o anumită vârstă și cu experiență să o susțină pentru a obține împrumuturi enorme fără nici o acoperire reală. Doar pe promisiuni și pe impresia fals creată că Anna vine dintr-o familia bogată și că își va plăti datoriile când va avea acces la contul cu banii de la părinți. Se pare că a creat o aparență a unei vieți luxoase suficient de bine încât cei cu resursele necesare să o susțină în scopul ei. 

Mi s-a părut că serialul s-a cam scăldat într-o zonă gri, nu a ținut să facă o declarație și a avut o abordare mai telenovelistică, cu un sentiment de plăcere vinovată.

Ca producție mi-ar fi plăcut să tragă mai mult către The Social Network și mai puțin spre Gossip Girl. Dar înțeleg abordarea în contextul faptului că ținta producției e publicul feminin. 

Nu cred că o astfel de poveste/producție ar trebui neapărat să fie moralizatoare, dar mi-ar fi plăcut să se pună accent mai mult pe discuțiile nuanțate, pe diversele perspective ale persoanelor implicate. Dacă e de condamnat absolut tot ce a făcut Anna Sorokin și în ce măsură. În schimb, mi se pare că cel mai mult transpare fix unghiul și perspectiva Annei Sorokin, lipsa părerii de rău și cum e la limita de a-ți sugera să nu compătimești victimele, mai ales pe cei bogați care au avut de pierdut de pe urma asocierii cu ea. 

Pe alocuri mai sunt mențiuni despre discriminarea de gen și vârstă, despre cum lipsa fondurilor și a conexiunilor adecvate te menține în spate chiar dacă ai talentul și abilitățile necesare. Despre cum dacă arăți într-un anumit fel, de exemplu dacă nu ai un anumit look scump, nu vei fi băgat în seamă. 

În ceea ce privește actele falsificate și facturile neplătite la hotelurile și restaurantele frecventate, activități clar ilegale și problematice, sunt aspecte unde nu cred că e loc de discuție având în vedere starea faptelor. În schimb, în ceea ce privește aparența pe care și-a creat-o, personajul Anna Delvey, viitoare moștenitoare a unei averi de 60 milioane de euro, care căuta să-și creeze anumite contacte și punți către propriile scopuri, adoptând un stil de viață pe măsură, cât e de condamnat aici? Nu același lucru se întâmplă pe social media? Mai ales în cazul persoanelor care își vând imaginea? E posibil și să nu fi ales eu comparația potrivită. 

Desigur, discuția se orientează în funcție de valorile pe care le ai, scopuri și limite personale. Însă atâta timp cât aparența e construită în mod credibil și e consistentă în mediul în care e prezentată, ți se deschid multe uși, mai multe decât dacă nu ai fi triat cu scop ceea ce prezinți. Bineînțeles, discuția poate continua dacă te gândești dacă chiar ți-ai dori ca acele anumite uși să se deschidă, dacă chiar sunt cele potrivite, etc. Dezbaterea poate continua.

Sursă imagine Unsplash – Prateek Katyal

Mi se pare că era mult teren fertil aici și nu era nevoie de atât glitz and glamour în prezentarea discuției și să fie la limita de a-ți sugera să o compătimești totuși pe Anna, că “uite, a manipulat, în principal, oameni bogați spre a-i furniza fonduri, nu e ca și cum au avut în mod real de suferit. Oricum banii aceia sunt mărunțiș pentru ei. Uite câți scapă cu manipulări și greșeli mai serioase decât ale Annei și nu suportă consecințele. Ba chiar primesc promovări la locul de muncă.” Oricum acest tip de argumente nu ar trebui să scuze sau să legitimeze comportamente similare.

Înțeleg că a vrut să și provoace în stil telenovelă-reality show, să ne facă pe alocuri să empatizăm cu Anna Sorokin. De acolo și povestea de background, a copilăriei, prezentată în așa mod încât să justifice măcar parțial comportamentul ei. Cred că dacă ai niște valori sănătoase bine înrădăcinate, un simț etic și moralitate care nu se modifică după cum bate vântul, n-ai cum să scuzi comportamentul ei. Dar, din nou, înțeleg de ce la nivel de discuție are potențial de niște dezbateri interesante despre societatea de azi și aceste fraude și înșelăciuni care se revelează și apar în media și apoi în producții pe streaming (similare au fost și poveștile Theranos și Fyre Festival). 

Însă, dacă nu lași loc în scenariu de discuții nuanțate ai făcut doar divertisment și, eventual, circ. Acum, din nou, e asta o problemă? Nu neapărat. Depinde de privitor, de gusturi. Dar tocmai pentru că subiectul din “Inventing Anna” e atât de relevant în timpurile noastre dominate de aparențe online care se transferă cu atenție și în offline, mi se pare păcat să nu explorezi tot spectrul discuției, atât prin dialog cât și prin stilul producției.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.