Fără sirop, dar cu character arc ca-n filme. Nu ca într-un film american, mai degrabă ca într-unul european.

Niște (multe) cuvinte despre anul ăsta care a fost copleșitor și cum la capătul lui am ajuns cu câteva schimbări de percepție. S-a încheiat și acum pot și vreau să mă uit în urmă să-i dau o formă scrisă. Așa îi mai ușurez și din încărcătura pe care o are la mine în minte. Dar și pentru că mă gândesc că poate mai ajută pe cineva să citească lucrurile astea. 

Va fi o relatare echilibrată, cu lucruri mai puțin bune în urma cărora s-a schimbat ceva la nivel mental, cu consecințe pe măsură, dar și cu lucruri bune care mă încurajează și mă motivează pe mai departe.

Când te lovești de niște situații pentru prima dată și mai au și încărcătură emoțională, ei bine, e al naibii de greu. Și dacă mai și ești genul de om cu tendințe de a-și face griji constant, ai parte de niște lupte serioase. Și zile la rând în care de-abia mănânci din cauza stresului, iar la tine în stomac e haos pentru că acolo se localizează stresul. Ai nopți în care îți e greu să adormi. Ești poate și irascibil, rămâi fără prea multe resurse mintale și emoționale pentru orice altceva. 

Pe parcursul anului, mi-am dat seama ce inamic mare mi-e incertitudinea. Și mare parte din an m-a frustrat că mă loveam de ea, că prea era lângă mine constant și era parte din situațiile provocatoare prin care treceam. Mie care îmi place să-mi fac planuri, să organizez, să am o listă clară de pași la finalul căreia situația e rezolvată. Însă, mă loveam de probleme unde incertitudinea era acolo. Semnaliza constant și eu mă enervam și frustram că e tot acolo și că trebuie cumva să învăț să planific în jurul ei.  

Pe măsură ce situațiile au ajuns la o concluzie și s-au finalizat, mi-am dat seama că și frustrarea mea legată de incertitudine s-a diminuat. Nu e ca și cum m-am împăcat cu ea, dar mi-am dat seama că anul 2021 m-a călit, iar incertitudinea face parte din filtrul sau perspectiva prin care văd viața acum. Sigur, poți să planifici și e foarte bine să faci asta, dar sunt foarte conștientă de faptul că elementul imprevizibilului, incertitudinea poate influența pașii planului la orice pas și cumva am făcut pace cu asta. Îmi dau seama că mi-a flexibilizat gândirea.

Probabil și faptul că situațiile cu grad mare de incertitudine s-au concluzionat cu bine totuși, m-a ajutat la a face pace cu aceasta, altfel mi s-ar fi adâncit tendințele anxioase. Nu știu. 

O situație specifică cu un factor mare de stres a fost organizarea nunții cu tot ce implică ea în context pandemic. Aici incertitudinea era la tot pasul și ne făceam planuri cu posibilitatea de a le arunca pe fereastră a doua zi. Am făcut 3 reprogramări și am zis că ne punem un deadline pentru că nu mai putem continua așa la, ceea ce părea, nesfârșit. Nu știu pentru ce anume merită să trăiești în așa stres în viață. Dar o nuntă sigur nu. Devenise deja absurd. Ajungi să te simți blocat și nu-ți mai vezi viața clar dincolo de acel moment. Așa că undeva trebuia să se sfârșească și curând.

În ultima săptămână a fost overload de stres pentru că aveam senzația că se schimbă lucrurile de la o zi la alta și că nu le mai fac față. Din nou, nu știu ce merită nivelul ăla de stres și oboseală de după. Să simt în ziua petrecerii că mi-e efectiv rău de oboseală. Nu e ok. Și nu era oboseală fizică, că dormeam noaptea, deși probabil nu suficient de bine. Dar efectele stresului emoțional se transferă la un moment dat la nivel fizic, dacă stresul persistă pe o perioadă mai lungă. Și nu e distractiv.

Mă simțeam la limită în perioada aia. Aveam abonament deja la Headspace, mă reapucasem de mindfulness, dar în zilele alea nici vorbă să fac meditație ghidată. Cred că pe undeva eram conștientă că aveau să năvălească tot felul de gânduri și decât să stau cu ele, atunci când era vârful mai mare de stres, am preferat mai degrabă să fac activități care îmi ocupă mintea și mi-o “amorțesc” în același timp. Să pun pauză la gânduri. Și m-am refugiat în youtube, filme și seriale. Trebuia să-mi ocup mintea cu poveștile altora.

Bine, asta mi-am dat seama abia la urmă. Acum mi-e la îndemână să-mi analizez comportamentul din perioadele acelea intense și să cuget la felul în creierul meu a încercat să facă față.

Dar am și vorbit mult despre ceea ce gândeam și simțeam. Mă consider o persoană rațională, deși mă sabotează tendințele anxioase, dar mă folosesc de abilități învățate până acum ca să încerc, cât pot, să pun lucrurile în perspectivă. Să încerc să văd și dincolo de perioadele mai puțin bune, deși atunci când le simți mai intens e al naibii de greu.

Am avut și cu cine să discut și să analizez situațiile problematice de anul trecut și asta ajută enorm. Să faci ventilare emoțională. Să ai oameni lângă tine dispuși să te asculte și să aibă răbdare cu tine când te simți la limită și ai nevoie să fii lăsat în pace să treacă avalanșa ca apoi să poți vorbi despre cum te-ai simțit. 

Dacă simți că stresul și stările anxioase îți influențează negativ, constant și de o perioadă mai lungă viața de zi cu zi, neapărat cere ajutorul unui terapeut. Sănătatea mintală trebuie să fie și ea o prioritate.

Iar acum după atâta apăsare să respirăm adânc pentru că urmează și momente de alinare. În luna octombrie, pe lângă faptul că am încheiat în sfârșit cu nunta, am făcut două lucruri foarte faine și care au picat la fix și au reușit să mai îmi încarce bateriile. Dar nu au căzut din cer, ca să zic așa. Am făcut eu pași spre ele. Pentru că am avut nevoie de ele. 

În primul rând, am fost voluntară la un turneu de tenis desfășurat în Cluj ceea ce a fost mind blowing din diverse motive, dar, pe scurt, pentru o amatoare de tenis ca mine a fost balsam pe suflet și foarte recompensatoare toată experiența. Să văd ce se petrece în backstage-ul unui turneu de tenis și să pot fi în tribune cam la orice meci, să pot vedea jucătoarele de tenis de aproape. Am cunoscut oameni faini, cum e inevitabil la un așa tip de eveniment. 

M-am surprins pentru că, nespecific mie, m-am băgat într-o situație nouă fără să cunosc pe nimeni acolo. Pe undeva, deep down, am avut convingerea că o să mă descurc. Era păcat să ratez o așa experiență. Că nu se știe dacă o să mai am o astfel de ocazie. I somehow managed to do it. Mi-a picat tare-tare bine.

Mai apoi, tot în octombrie am avut prima întâlnire de book club. Îmi doream de mult timp să fac asta, să adun câteva fete la un loc să discutăm despre cărți dar nu numai, pentru că se ivesc și alte subiecte pe măsură ce ne cunoaștem tot mai bine. 

După mai mult de un an de pandemie plus un 2021 foarte dificil, deși sunt o persoană introvertită, mi-am dat seama că îmi lipsea un anumit tip de interacțiune. Îmi lipsea să cunosc oameni noi cu care să pot desface firul în patru pe diverse subiecte. Iar cărțile sunt un context care pot facilita acest tip de interacțiune și discuții. Din nou, îmi pare tare bine că am făcut pasul ăsta și îmi doresc construiesc lucruri faine pe această bază.

Așadar, deși a fost un an with a lot of growing pains și stres susținut, obstacole depășite și lucruri întâmplate pe care încă le procesez, am avut parte și de câteva câștiguri care mă împing mai departe, care îmi oferă o energie bună pe început de an, care mă ajută să mă concentrez și pe silver lining. 

Nu e tot timpul ușor, pentru că nu sunt fan al pozitivității cu orice preț, dar o listă și câteva pagini de jurnal, 10 minute de mindfulness, o mâncare sau o cafea bună, mă mai ajută să pun lucrurile în perspectivă și să aduc mai des în vedere lucrurile bune, iar pe cele mai puțin bune să le las mai în spate ca să nu-mi ocupe tot orizontul. Pas cu pas. One day at a time.