M-am înscris ca voluntară pentru acest turneu de tenis pentru că îmi doream să văd ce se întâmplă și ce se află în spatele cortinei. În afară de Dracula care cutreieră holurile încercând să te acapareze cu magia lui, bineînțeles.

După ani de privit tenis la TV și văzând doar produsul finit, mă tenta foarte tare să văd ce se mai petrece pe holurile și prin încăperile pe care le mai vedem scurt la TV în pauzele dintre meciuri. Să văd care e atmosfera, să simt energia, să fac cunoștință măcar cu o bucățică din ceea ce înseamnă desfășurarea unui turneu WTA.

Chiar dacă cu doar două zile înainte de începerea meciurilor de pe tabloul principal, autoritățile interziceau desfășurarea evenimentelor sportive și dezamăgirea faptului că oamenii nu vor mai putea vedea meciurile direct din sală plutea în aer, toată lumea s-a adaptat. Ba chiar parcă s-a ambiționat mai tare să facă o treabă foarte bună și să ducă turneul la capăt cu succes. În aceste vremuri lipsite de predictibilitate trebuie să te aștepți la orice și să fii pregătit să te adaptezi și readaptezi la tot felul de situații.

Andreea Giuclea (pe care cu ocazia acestui turneu am avut ocazia să o cunosc și față în față și pe care vă recomand să o urmăriți și să-i citiți articolele și newsletter-ul) scria într-o postare că a simțit că a venit Crăciunul mai repede odată cu acest turneu și la fel am simțit și eu ca urmăritoare a acestui sport.

Mi s-au îndeplinit așteptările și pe alocuri au fost chiar depășite pentru că a vedea tenis live și, mai ales, pe terenurile acelea care au arătat excelent cu cromatica specifică turneului, e o experiență mult mai faină decât te-ai aștepta. Cu atât mai mult dacă o și vezi pe Simona Halep jucând live, să fii martor la acele lovituri marcă înregistrată și să îi urmărești mișcarea pe teren. Te transferă într-o altă dimensiune.

Acum nu vă gândiți că povestindu-vă cât de fain a fost, înseamnă că am și fost foarte confortabilă în situații total noi ca o introvertită ce sunt. Chiar mă gândeam, ulterior, că m-am avântat în această experiență, deși presupunea multe necunoscute și situații noi, cu mult entuziasm și anxietățile nu prea și-au mai avut locul. Am fost setată că orice ar fi, învăț, mă descurc eu cumva. Ceea ce e opus instinctelor mele. Recunosc că e un boost de încredere.

Am avut și situații în care mi-a părut rău că nu am avut mai mult curaj în anumite interacțiuni și am stat prea în carapacea mea, but I did my best. Am mai avut parte de multe lecții de la persoane din jurul meu și una dintre ele a fost chiar aceasta, de a profita de ocaziile și oportunitățile apărute spontan pentru că, vorba aia, if you never ask the answer will always be no.

Acesta e unul dintre avantajele mari ale voluntariatului unde, pe lângă faptul că te poți nimeri în tot felul de situații noi în care înveți multe despre tine, mai și cunoști mulți oameni noi. Îți mai antrenezi mușchiul socializării care s-a mai atrofiat cu această pandemie și, din nou, înveți despre tine prin contrastul cu acești oameni, observându-i cum se comportă și cum vorbesc în diverse situații.

Pe de altă parte, e interesant și înduioșător de văzut cum reacționează oamenii în fața jucătoarelor mai cunoscute, a celor preferate sau la perspectiva întâlnirii lor. La unele jucătoare notorietatea ia prioritate și nu le mai vezi ca pe niște simple sportive din cauza realizărilor enorme pe care le-au avut. E puțin greu să te resetezi și să le recalibrezi totuși poziția deși le vezi în fața ta în carne și oase. Not your regular people, dar nu sunt nici neabordabile.

Văzându-le doar la TV, te păcălește creierul că ele există doar în acel cadru, însă atunci când le vezi, de exemplu, reacțiile de după pierderi sau câștigări de meciuri, le mai întâlnești privirea pe holuri și le transmiți felicitări, asta te resetează și umanizează acea imagine incompletă deprinsă de la TV. Am pe blog și un articol legat de această disociere de imagine care se produce în cazul vedetelor din tenis și cum ar trebui să ne exersăm mai des empatia ca privitori ai sportului.

Experiența de voluntară la Transylvania Open a fost foarte faină pentru mine. Am văzut meciuri live și jucătoare de top în carne și oase în orașul care mi-e casă, lucru pe care acum câțiva ani nu îl credeam posibil. Am cunoscut oameni noi, ne-am bucurat împreună de meciuri și de întâlnirea jucătoarelor preferate, am avut și noi o contribuție la acest turneu care, în ciuda provocărilor, a fost dus la capăt cu succes și are mult potențial de dezvoltare pe viitor. Am trăit turneul din plin, am rămas cu amintiri plăcute și am prins mai multă încredere în mine.

Mă bucur să văd că există persoane puse pe treabă care doresc să facă din Cluj și din acest turneu o oprire importantă pentru jucătoarele din circuit. Intenția de a pune Clujul pe harta lumii cu turnee importante WTA e un lucru foarte ambițios. Având în vederea pasiunea celor implicați, nu văd de ce nu și-ar găsi locul acolo în anii care urmează. Să sperăm că de anul viitor și cu public.

Mulțumiri Ramonei Toderaș pentru toate pozele oferite pentru acest articol.