Teo de la 16 la 18 de Raluca Nagy

„Teo de la 16 la 18” de Raluca Nagy e una dintre noile apariții din colecția N’autor (editura Nemira) din această vară și nu cred că aș fi putut, nici intenționat, să pun mâna pe o astfel de carte și scriitură care să se remarce prin cât e de diferită.

Cu fiecare carte scrisă de o #ROautoare pe care o citesc mi se largește mai tare perspectiva referitor la ce se poate face în literatură și, mai ales, în legătură cu ce se publică la noi în țară. De fapt asta era și ideea să devin mai familiară și cu ce se publică pe plan local nu numai cu piața de carte engleză.

Întorcându-mă la cel de-al doilea roman al Ralucăi Nagy (primul fiind „Un cal într-o mare de lebede”, tot în colecția N’autor), „Teo de la 16 la 18” a fost o surpriză pentru că este în mare parte scris ca un stream of consciousness și deși contraintuitiv, este chiar ușor de parcurs și de citit.

Pe lângă aspectul de stream of consciousness, m-a dus cu gândul pe alocuri și la un monolog de one woman show. Am văzut o femeie care pur și simplu povestește aproape fără pauze, ce anume a experimentat într-o anumită perioadă de timp fără filtre sau alte editări. Sau cineva care stă pe canapeaua psihologului și varsă tot ce are în minte așa cum îi vine.

„Teo de la 16 la 18” e o poveste întinsă pe câțiva ani, din copilărie până la maturitate (aș zice până la 30 de ani poate?), cu relatări din perioada școlii, facultății, a burselor în străinătate, a oamenilor întâlniți pe parcurs, a experiențelor nefericite și a problemelor de sănătate ale unei femei căreia îi aflăm numele doar la final.

Aș vrea să pot să ofer mai multe detalii dar nu am cum pentru că nu simt că am avut șanse de a sedimenta clar povestea în memorie (mai puțin un anume segment mai spre final, dar e prea mare spoiler), de a-i înțelege cu adevărat dedesubturile și complexitatea. Și aici a fost marele minus pentru mine.

În ceea ce mă privește, stilul scriiturii, joaca constantă cu metafore, referințe din alte domenii și jocurile de cuvinte (deși recunosc, distractive pe alocuri) nu au făcut decât să aștearnă o ceața peste poveste și evoluția personajului și să pună aceste aspecte pe un loc secundar.

Mi se pare că stilul a stat piedică poveștii care mi-ar fi plăcut să fie mai coerentă pe alocuri și mai clară ca să compenseze cu momentele în care personajul doar redă ce-i trece prin minte și cu felul în care redă experințele pe care le trăiește.

Dar poate asta era ideea, ca tocmai prin stil și scriitură să se creeze un mister, o enigmă în jurul poveștii și al personajului. Să fie ca experința unui vis unde experimentezi tot felul de lucruri dar după ce te-ai trezit nu mai știi exact ce și cum a fost, ce s-a întâmplat.

Poate era nevoie să știu și să înțeleg referințele făcute de personaj pe parcurs și atunci mi s-ar fi legat mai bine lucrurile în minte. O idee foarte generală am, dar în schimb nu prea am înțeles ce a vrut să spună autoarea. Dacă ar veni vorba, singurul spoiler pe care l-aș putea da la final e la ce face referință titlul, dar sigur că nu o să fac asta, stați liniștiți.

Deși enigmatică și atipică, cu un personaj care își spune povestea sub forma unui stream of consciousness, cartea se parcurge fără mari probleme. Aici e un aspect pe care îl admir pentru că ar fi putut să aibă exact efectul opus.

Apreciez și cât de visceral și vulnerabil e descrisă perioada pe care o petrece personajul la un moment dat în spital și sub un anumit tratament. Fără suport vizual, poți să-ți închipui și să empatizezi cu personajul și drama ei din acel moment al vieții.

Vocea personajului e coerentă și probabil singura constantă. Pentru că fiecare capitol, din nou, aduce întâmplări, experiențe mai mult sau mai puțin clare și reale. Acest lucru legat de voce e un alt punct forte. Era și nevoie de asta pentru o astfel de structură.

Faptul că văd povestea oarecum ca prin ceață, ceea ce poate fi și o reflexie a felului prin care își percepe personajul viață și o experimentează în anumite momente, e un minus pentru mine. Pe de altă parte, e foarte posibil să-mi fi scăpat detalii pe parcurs, e posibil să nu fiu eu în targetul cărții, pur și simplu să îmi lipsească mie anumite cunoștințe cu ajutorul cărora aș fi avut o înțelegere mai bună a cărții și a scopului ei.

În ceea ce mă privește a fost o experiență bună care mi-a mai deschis ochii, până la urmă scopul parcurgerii cărților din categoria #ROautoare e de a mă familiariza cu aceste lucruri de a-mi lărgi perspectiva, de a cunoaște mai bine ce fel de lucrări și scriituri se publică în țară și de a povesti despre ele mai departe așa cum le-am perceput la momentul citirii lor. Nu am eu o comunitate mare însă dacă am convins câteva persoane să citească una sau mai multe dintre cărțile acestea și să o recomande mai departe tot e un câștig. Mi se pare că nu au parte de suficientă acoperire în online.

Oricum, eu vă recomand să o citiți. Poate ce ați citit până acum v-a aprins un beculeț în minte, poate e fix ceea ce căutați, pe gustul vostru și vă v-a surprinde plăcut. Dacă o citiți scrieți-mi și mie cum vi s-a părut. Hai să discutăm!

Cartea o poți găsi la editura Nemira în format fizic.

Dacă vrei să scriu pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.