Lupul de stepă de Hermann Hesse

Steppenwolf. Nu, nu cel din Justice League-ul lui Zack Snyder. Vorbim despre alt lup de stepă de data asta și anume cel al lui Hermann Hesse. Am ajuns la această carte printr-o recomandare, eu nemaicitind nimic de Hesse până acum.

Cartea e despre deznădejde, dezamăgire, disperare și planuri de renunțare la viață, dar în aceeași măsură e și despre vindecare și despre regăsirea plăcerii de a trăi. Povestea e profund introspectivă și analitică. În mod constant citești despre ceea ce a trăit și trăiește personajul principal Harry Haller (wink wink* aici ai deja un mic semn că s-ar putea să fie și ușor autobiografică povestea), despre ceea ce gândește, credințele lui despre lume, societate și problemele cu care se confruntă odată izolat de familie și cunoscuți într-o etapă a vieții sale în care simte că a atins rock bottom. E povestea unui om care nu se mai regăsește, care nu-și mai găsește locul în societate așa cum e ea.

Bineînțeles, toate acestea sunt văzute prin filtrul perioadei anilor ‘20, de după Primul Război Mondial. Astfel, contextul e foarte important pentru că poți să înțelegi mai bine cartea și ce a vrut să zică autorul.

„Lupul de stepă” are influențe din partea multor nume importante din filozofie, dar asta nu o face greu de abordat. Colegul de apartament a citit altă cartea de-a lui Hesse și îmi povestea că din nou e vorba de concepte mai complexe și filozofie pe alocuri, dar în cazului „Lupului de stepă” nu cred că acolo e partea mai grea a cărții. Cred că și dacă nu ești familiar cu diverse concepte din filozofie și poate știi mai multe din psihologie tot poți înțelege, per total, despre ce e vorba. Poți înțelege care e povestea lui Harry Haller și scopul ei chiar dacă nu cunoști toate referințele din carte.

Titlul cărții se leagă de faptul că personajul principal crede că existența lui e divizată între o parte sălbatică, concentrată pe plăcere și pe sine indiferent de consecințe, lupul, și cea rațională, responsabilă, morală, omul.

Citind puțin din biografia lui Hermann Hesse mi-am dat seama că sunt aspecte ale vieții lui care se reflectă în „Lupul de stepă”. Studiile lui, joburile, chiar și faptul că în timpul Primului Război Mondial a fost numit trădător pentru că era împotriva războiului. Prin urmare, în carte există și pasaje în care vorbește despre război și politică, dar este menționat și faptul că personajul principal, fiind împotriva războiului, a fost numit trădător de către presă.

Hesse nu s-a lăsat influențat nici de propaganda nazistă și din nou a avut de suferit consecințele. Operele lui nu au mai putut fi publicate în afara Germaniei pentru că naziștii au interzis vânzarea drepturilor internaționale, iar mai apoi i-au fost interzise în întregime cărțile în perioada 1939-1945. În 1946, această interdicție a fost ridicată, același an în care a câștigat și premiul Nobel pentru literatură.

Nu degeaba it’s a classic. Îți dai seama de fapt de universalitatea problemelor, preocupărilor. Deși vremurile sunt diferite acestea sunt similare. În plus, îți dai seama și cât a servit ca inspirație pentru multe alte povești. Pe parcurs citești argumentări, discuții care sunt valabile și în ziua de azi, lucru care, printre altele, face cartea să fie printre must reads și relevantă și astăzi, acesta fiind inițial publicată în anul 1927.

N-am să zic că mi-a fost ușor să parcurg cartea pe toată lungimea sa. Cred că felul acesteia și poate și structura mi-au îngreunat cititul. Pe alocuri mi-aș fi dorit să ajungă mai repede la punctul culminant, să își încheie argumentul și să își atingă scopul. Cred că faptul că e atât de introspectivă și de analitică și că nu se întâmplă neapărat ceva care să te țină activ în suspans, ci doar urmărești evoluția personajului, îl însoțești pe drumul către revelațiile finale și către un tip de vindecare, cuplat cu faptul că nu e neapărat scurtă cartea și pe alocuri mai e presărată niște filozofie sau alte concepte cu care nu sunt familiarizată, toate acestea mi-au îngreuna puțin parcurgerea cărții.

Nu știu în ce măsură o poți citi lejer la 20 și un pic de ani sau cât de mult poți rezona cu povestea. Cred că cu cât te apropii de 30, din experiența mea, e mai ușor de înțeles și de citit.

Cartea o poți găsi la Editura RAO.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.