„Oameni mari” de Maria Orban este o carte apărută la finele lui noiembrie 2020, cea mai recentă apariție din colecția n’autor, colecție care publică literatură română contemporană. În călătoria mea printre titlurile contemporane scrise de autoare de la noi, anul acesta am zis că o să acord mai multă atenție acestei colecții de la Nemira tocmai pentru că publică doar literatură contemporană.

Am început cu cartea Mariei Orban pentru că m-a atras descrierea ei ”Un (posibil) refren al generației 30+” și astfel am fost curioasă de poveste și scriitură și cât de relatable e ea de fapt, chiar dacă sunt abia la începutul decadei 30.

Subiectul cărții îl reprezintă parcursul zilei anterioare celei semnării divorțului dintre personajul nostru principal Ruxandra și soțul ei Seba. Toată acțiunea cărții se desfășoară pe parcursul unei singure zile. Asta poate părea ciudat pentru un roman sau chiar un cadru prea compact pentru a te putea familiariza cu personajul principal sau pentru a te agăța suficient de poveste ca să merite angajamentul, însă contractul acesta scriitor-cititor, care se încheie neoficial la deschiderea cărții, se dovește a fi avantajos.

Aici un rol important îl are scriitura și desfășurarea zilei propriu zise care nu e deloc plictisitoare. E foarte posibil să deschizi cartea și să o citești dintr-una, atât devine de acaparantă. Scriitura e asumată și curge natural. She just says it like it is. Ca și cum personajul principal te consideră o prietenă căreia efectiv îi povestește ce a pățit, atât de lejer e tonul.

Mi s-a părut că scriitura și desfășurarea zilei au și o nuanță cinematică pentru că nu am putut să nu-mi imaginez că mă și uit la un film sau la o mini-serie pe măsură ce citeam. Cred că ar merita ecranizată cartea într-o formă sau alta. M-a dus pe alocuri cu gândul la Fleabag, la State of the union și la Normal people. Serii pe care vi le recomand să le vedeți.

Personajul principal, Ruxandra, ți se destăinuie și relevă prin intermediul faptelor ei, al interacțiunii cu persoanele apropiate, dar și prin multiplele introspecții, ca niște scrieri de jurnal. Eu am empatizat pe alocuri cu ea, de exemplu prin anumite discuții pe care le are cu mama ei unde reies diferențele de abordare a vieții, presiunile sociale și ale tradițiilor. Momente în care realizează și ea că uneori distanța dintre viziuni e prea mare și cum asta poate deveni frustrant. Am empatizat pe alocuri și cu felul în care descrie cum se simte, cum abordează tristețea, momentul în care se află și încercările de a face pace cu lucruri din trecut, toate legându-se de fapt de modificări interne care trebuie făcute.

Pe parcurs am simțit puțin vibe de ”Interior zero”, Lavinia Braniște fiind și ea menționată la un moment dat în carte, în schimb aici avem la final un pay off, un moment mult așteptat în care Ruxandra în sfârșit nu mai stă în spate și iese la înaintare cu ceea ce simte și crede. She stands up for herself. La un moment spune cum este o persoană neconflictuală și pe parcurs tot adună furie, frustrare și nedreptăți fără a se elibera de ele și evident că astepți momentul când se va detona ”bomba”.

„De când mă știu, am evitat conflictele. Chestia asta merge mână în mână cu discreția și tot de la maică-mea vine. Niciodată să nu te cerți, să nu faci scandal, lasă de la tine, mai bine pleci și îți vezi de ale tale. Tot timpul cu frâna trasă, cum zic elevii mei la școală.” 

În cazul „Interior zero”, aceasta a fost problema mea, că povestea nu are un pay off la final, nu mi s-a părut per total satisfăcătoare, însă în cazul „Oameni mari” avem parte de un astfel de moment și it feels oh, so good. Parte din poveste o constituie și faptul că pe parcursul zilei protagonista nu-și găsește nicicum buletinul, indiferent ce camere și locuri din acestea le răscolește, asta până când nu are momentul de eliberare, de afirmare care e și momentul de pay off al poveștii. Întâmplător? Poate că da, poate că nu.

Nu știu dacă merită urcată pe piedestalul de ”refren al unei generații”, însă cred că are un potențial mare de a fi pe placul unui public mai larg decât alte titluri pe care le-am citit până acum, datorită scriiturii și poveștii mai abordabile. Eu am văzut la câteva dintre persoanele pe care le urmăresc pe Instagram (nu multe) că au citit cartea sau că vor să o citească, deci urmează să mai vedem feedback.

Cred că trebuie ieșit mai mult în mainstream cu promovarea titlurilor precum „Oameni mari” și a scriitorilor precum Maria Orban tocmai pentru că au potențialul de a stârni curiozitatea și apetitul pentru literatura română contemporană și celor temători sau sceptici cu ceea ce se scrie la noi.

Am adunat și piesele menționate în carte într-un playlist pe Spotify. Era musai să însoțească cartea.

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com