Nu a trebuit să ducă prea multă muncă de convingere cu mine Netflix-ul (prin reclame sau notificări pe email, ușor enervante) ca să mă facă să văd miniseria asta. După ce trailerul a bifat Crăciun, librărie și scris deja am știut că o să dau play cât mai repede, iar după primul episod eram deja hooked.

Miniseria ”Dash and Lily” e ecranizarea unei cărți YA, dar să fiu în afara grupului țintă nu a fost un impediment pentru că am avut un feeling că o să merite cele câteva ore. Și așa a și fost. Seria e o aventură prin New York unde Dash și Lily se cunosc prin intermediul unui caiet lăsat de Lily pe un raft în librăria Strand, în care a scris o invitație de participare la un șir de provocări.

Pe parcursul episoadelor, caietul trece de la unul la celălalt pe măsură ce își dau diferite activități de făcut până la Crăciun, ajungând astfel să treacă prin diverse încercări dar și să se cunoască mai bine. Lily e foarte mare fan Crăciun în time ce Dash, evident, e fix opusul. Este o scenă în care Dash adună toate decorațiunile și luminițele din apartamentul gata decorat în care stă, eliminând orice urmă de Crăciun din casă. Atât de împotriva Crăciunului e. WHO does that? Absolut scandalos.

Miniseria ”Dash and Lily” e o variație a ”You’ve got mail” doar că de data asta cu protagoniști adolescenți și focusată exclusiv pe Crăciun. Nivelul de carismă ridicat al lui Tom Hanks și Meg Ryan nu se regăsește în totalitate aici, însă personajele sunt suficient de relatable ca să te acapareze în poveste.

Avem parte și de multe clișee, bineînțeles, și deși finalul e previzibil nu te poți abține de la a da next după finalul fiecărui episod. Mai ales că episoadele sunt scurte, deci angajamentul nu e mare. Mie mi-a intrat suficient pe sub piele ca să nu mă deranjeze clișeele, anumite situații improbabile sau lucruri care se întâmplă exact așa cum trebuie ca să ducă acțiunea mai departe.

Peste lipsuri poți să treci pentru că, în schimb, emoțiile sunt redate suficient de bine. Sunt anumite relații între personaje care chiar au parte de evoluție și apar discuții emoționante pe parcurs. Mi s-a părut că poți parcurge ușor împreună cu cei doi protagoniști tot ce li se întâmplă pentru că am bifat cam toți acele emoții prin care ei trec pe măsură ce se cunosc și realizează provocările date unul altuia: entuziasm, fluturi în stomac, frică, incertitudine, tristețe, etc.

Treaba cu scrisul mi se pare un gimmick tare bun pentru că atunci când au la îndemână acest tip de comunicare, personajele fiind singure cu gândurile lor, focusul e luat de pe alte lucruri care ar putea împiedica o comunicare eficientă, onestă sau o cunoaștere într-un rimt digerabil. Totul devine dependent de cât sunt dispuse să dea din ele. Se menționează la un moment dat și aici, cum s-a mai discutat și prin alte povești, că uneori poate fi mult mai ușor să te deschizi în fața unui necunoscut. Poate pentru că nu e nici o miză și nici nu poți prezice reacțiile pentru a-ți face scenarii complexe în legătură cu viitorul. Bineînțeles asta poate avea și un backlash (cum se întâmplă și în povestea de față) însă, mai ales când vine vorba de ficțiune, cred că are un potențial mare de a crea conexiuni și a facilita o cunoaștere mai profundă a protagoniștilor cel puțin.

După serialul ăsta clar o să vrei la un moment dat să ajungi la New York în perioada Crăciunului pentru că tot ce vezi pe acolo e superb. Posibil chiar să vrei să începi să decorezi prin casă așa că dacă nu vrei să faci asta prea curând poate mai amâni puțin vizionarea seriei. Eu cred că o să-i mai dau play încă o dată până la Crăciun.

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com