Range de David Epstein

Acum că s-a mai dus din entuziasmul (la cote înalte) de după citirea cărții, mă pot așeza să și scriu părerea mea despre Range și despre câteva dintre lucrurile cu care am rămas eu la final.

Mi-a plăcut foarte mult nu doar pentru că mi-a confirmat niște lucruri pe care le intuiam și care mă măcinau de câțiva ani (cui nu-i place să-i fie validată inteligența?) dar și pentru că a avut un impact asupra perspectivei mele despre învățare și cum ar trebui privite anumite decizii importante în viață, de exemplu cele în carieră.

Deși titlul te poate face să crezi că autorul va desființa sensul specializării ca țintă în carieră în favoarea menținerii unui interes mai amplu, cu atenția si concentrarea orientată spre domenii diverse, nu e deloc cazul. Mai degrabă e vorba despre a sublinia și importanța de a avea range, de a-ți menține curiozitatea și în afara domeniului tău principal de pregătire.

În plus, subliniază și importanța anumitor strategii de gândire de care dacă te folosești te pot scoate din situații aparent fără soluție, dar care te și ajută să fii mai deschis, mai open minded, mai ușor adaptabil.

Specializarea și range-ul se completează, dar sunt și mai folositoare, una decât cealaltă, în situațiile următoare: Dacă e vorba de situații în care tiparul desfășurării lor e același și feedbackul e imediat și accesibil (kind learning environments) atunci specializarea nu te împiedică. În schimb, dacă e vorba de situații neclare, feedback-ul fiind amânat, imprecis sau ambele (wicked learning environments), aici multilateralitatea (range-ul) va fi mult mai de folos.

Exemplele în favoarea range-ului sunt multiple în carte și din domenii diverse, unele dintre cele mai uimitoare și care probabil îți vor stimula și ție mult neuronii sunt cele în care se prezintă situații în care gândirea outside the box, în afara domeniului tău specific de pregătire sau cel din care se extrage problema, și folosirea analogiilor cu alte domenii pe baza similarităților structurale sunt cele care duc la soluții uimitoare. Mai ales în situații unde e nevoie și de un strop sau o găleată de creativitate, hiperspecializarea (faptul că te-ai afundat atât de mult într-un domeniu încât nu poți gândi în afara lui) își arată profund dezavantajele.

Mai apoi autorul scrie și despre importanța foarte mare pe care o are testarea, experimentarea diverselor domenii și situații de viață înainte de a lua o decizie, cel puțin pentru câțiva ani, în ceea ce privește cariera. Astfel vei tinde să ai succes mai mare în a alege ceva cât mai potrivit pentru tine dar și un succes mai mare în acel domeniu pe care îl alegi. De aici se duce și în alte aspecte legate de carieră unde demontează mituri și ”sfaturi” de care ne tot lovim online.

În general sfatul e să rămâi curios și cât mai open-minded pe parcursul vieții. Să fii deschis să auzi și opinii contradictorii celor personale, să îți pui la îndoială credințele despre viață și despre lume pentru că s-ar putea ca altele să-ți fie mai de folos decât pe cele pe care le deții momentan. Chiar și dacă nu produci vreo schimbare, simplul fapt că ai trecut prin acel proces de gândire e un mare plus.

Chiar și în cazul a astfel de cărți de non-ficțiune, de exemplu, e important să cauți critici, să cauți și contraargumente. Nu mă refer specific la cartea aceasta, aici chiar se abordându-se acest subiect și anume cât de important e să înveți să gândești rezultatele unor studii nu să le iei din prima de bune. Aparent chiar e o perioadă în care se demontează studii faimoase din trecut pentru că strategia științifică e mai riguroasă, se repetă experimentul și rezultatele nu mai sunt atât de concludente precum au fost în trecut. Eu am studiat puțină statistică la facultate și m-a atras subiectul ăsta, dar dacă vrei și tu să citești despre de ce studiile eșuează în a fi replicabile, articolul acesta de la Vox e bun: More social science studies just failed to replicate. Here’s why this is good.

În cazul acestei cărți bineînțeles că exemplele și studiile prezentate sunt în favoarea range-ului și asta nu pentru că ar fi absolut mai bun decât specializarea, ci pur și simplu pentru că autorul a avut o revelație și a decis să meargă pe această cale să vadă dacă într-adevăr există probe reale care susțin range-ul și nu doar păreri disparate. Dacă vrei să-i cauți nod în papură în ceea ce privește metodologia poate vei găsi defecte, dar având în vedere că nu are neapărat pretenții de studiu științific, ci e mai degrabă un demers literar în sprijinirea unui subiect relevant, cred că ar trebui judecată ca atare, în context. Sfat de luat în considerare la orice carte de non-ficțiune mai ales. Caută și critici, contraargumente.

Abordarea temei specializare vs. range e destul de complexă și faptul că folosește multe exemple o face ușor de parcurs și de înțeles, dar nu neapărat rapid de citit. Eu pe parcurs mi-am luat multe notițe și articolul ar ieși prea lung dacă aș sta să analizez tot ce mi s-a părut interesant.

Însă, o astfel de discuție e foarte relevantă mai ales pentru că societatea e părtinitoare specializării de cât mai devreme și vorbește oarecum peiorativ despre a avea range (am citit o recenzie a cărții în New York Times care pomenea același lucru), a fi multilateral dezvoltat. Însă, după ce vei citi cartea vei vedea că sunt argumente puternice în a mai devia de pe cărare liniară spre care ești îndrumat constant.

Citind cartea mi-am adus aminte de diverse regrete pe care le am în legătură cu educația și experiența mea de până acum. Regretele le-am realizat pe parcursul timpului, descoperind ce lipsuri și nevoi am. Îmi pare rău că nu am experimentat cu mai multe activități pe perioada liceului și a facultății pentru a-mi da seama mai bine ce îmi place, ce mă atrage și ce nu. Îmi pare rău că predarea a fost de multe ori scorțoasă, că nu s-a încurajat interdisciplinaritatea, că nu am avut ore mai interactive, mai stimulante intelectual. Că anumite întâmplări sau cărți nu au fost puse în context istoric, filozofic sau chiar psihologic pentru a înțelege mai bine existența lor, felul și condițiile în care au fost create.

Scriind și recenzii la cărți mi-am dat seama cât de limitat mi-e limbajul și înțelegerea și ce greu mi-e să fac conexiuni cu alte domenii, lucruri care ar fi dus la cultivarea creativității, dar și a unei voci individuale de mai devreme. Acum încerc să citesc cât mai variat tocmai pentru a nu avea neapărat o părere uniformă cu ceea ce se mai aude, pentru a înțelege mai bine contextul unei cărți înainte de a o discuta absolut superficial și fără argumente bine structurate.

Bazele acestor lucruri ar fi putut fi puse lejer în școală, dar sistemul nu e construit în felul acesta și profesorii care sunt doritori și deschiși la nou nu au suficient timp pentru a o face eficient. Lipsa dezvoltării gândirii critice doare tare în tot acest cumul de informații memorate și mai puțin înțelese și integrate cu adevărat în niște contexte pentru a te asigura că le-ai reținut cu succes pe termen lung.

Range m-a făcut să-mi dau seama câte mai am de învățat și mi-a atras atenția unde ar trebui să plusez mai mult în ceea ce privește cunoștințele utile. Apoi cum să mă folosesc de ele în mod eficient. Cum să-mi dezvolt latura creativă și câteva capcane de gândire la care să fiu atentă. Pentru mine e în special utilă pentru că scriu și asta implică diverse strategii de care să te folosești când compui un text, faci research și pui cap la cap un subiect care te interesează. Sigur o să mai revin la ea și vreau să și ascult interviuri cu David Epstein pe Youtube. Sper că v-am trezit curiozitatea și o să citiți și voi cartea. O consider must read.