Vârsta de 30 de ani: așteptări, presiuni, speranțe

Photo by Marina Lima on Unsplash
Thriving 13 Going On 30 GIF - Find & Share on GIPHY

Prima dată când am văzut 13 going on 30 țin minte că era undeva în perioada liceului și am făcut o obsesie pentru una dintre melodiile de pe soundtrack. Revedeam filmul de câte ori îl prindeam la tv pentru că I am not one to resist a good romcom. În film, Jenna, în vârstă de 13 ani, își dorește tare mult să sară peste perioada adolescenței și să ajungă direct la 30 de ani pentru că în revistele pe care le răsfoia 30 de ani era vârsta la care viața era fabuloasă: thirty, flirty and thriving. Și și-a dorit atât de tare acest lucru, mai ales după ce petrecerea de zi de naștere nu a mers conform așteptărilor, încât dorința ei se împlinește și în câteva momente se și trezește în viitor la 30 de ani. Însă lucrurile nu sunt atât de roz precum își imagina, își învață lecțiile și revine la vârsta de 13 ani (covenabil) decisă să nu mai repete aceleași greșeli.

Eu nu știu dacă în perioada adolescenței îmi puneam prea mult problema cum va fi viața la 30 de ani sau cum aș vrea să fie pentru că era un număr prea îndepărtat și aveam alte subiecte mai imediate la care să mă gândesc. De exemplu să mă stresez pentru școală și note sau să cronometrez timpul petrecut pe internet pentru că a fost o vreme în care traficul nu era nelimitat.

La 20 de ani eram undeva pe la jumătatea anilor de studiu universitar și cred că mă gândeam încotro o să mă ducă alegerea profesională pe care am făcut-o și ce, mai specific, am să fac, cum voi pune în practică ce am învățat și ce urma să învăț. Istoria ne spune acum că nu am ajuns extrem de departe (LOL, but not really). Precum Jenna, mă gândeam și eu că la 30 de ani lucrurile vor fi așezate, cel puțin aspectele mari precum cariera, și că voi fi un adult semnificativ mai diferit decât cel de la începutul decadei 20. Multe lucruri specifice nu aveam eu setate în minte, dar overall cam mușcasem și eu momeala cu maturitatea și maturizarea pe toate planurile. Again, little did I know.

Emma Stone Crying GIF - Find & Share on GIPHY

Însă a venit și ziua de naștere cu numărul 30 și dacă m-ai fi pus să îți spun cum vor sta lucrurile la această vârstă nu aș fi nimerit decât doar într-un procent mic.

În adolescență sau în decada 20, la început cel puțin, dacă ești ca mine nu prea ai știut ce vrei de la viață și cum vrei să-ți arate. Nu te cunoști prea bine. Viziunea despre lume și despre ceea ce îți dorești de la viața se poate schimba de la un an la altul în funcție de experiențele prin care treci. Probabil ai încercat să urmezi modelele altor oameni care ți se păreau de succes sau ai făcut anumite lucruri pentru că ai auzit că ”așa se face”.

Cu cât de apropii de 30 de ani umbra celor 4C (carieră, căsătorie, casă, copil), felul în care societatea îți măsoară succesul ca adult, începe să apese tot mai tare pe tine. Dacă întrebările (în funcție de cum ți-e norocul, cât mai intime) nu vin din partea familiei, atunci vin din partea grupului imediat apropiat. Dacă nu te-a interesat în mod deosebit să bifezi toți cei 4C până la 30 de ani sau pur și simplu nu le-a venit încă vremea, pentru că în mod ideal ai vrea să decurgă lucrurile natural, atunci e posibil să te apuce și un pic de paranoia că poate e ceva în neregulă cu tine dacă nu te încadrezi în șablonul acesta propagat des.

Însă poate îți dorești ca viața ta să aibă doar 3 dintre cei 4C sau poate doar 2. Sau poate din felul în care au decurs lucrurile ai bifați mai puțini sau poate nici unul până la împlinirea vârstei de 30. În final, cred că problema se pune, indiferent de câți C ai bifat sau nu, astfel: tu știi cu adevărat ce îți dorești? îți este suficient de clar la această “schimbare de prefix”, cum se numesc pragurile acestea, ce ai cu adevărat nevoie ca să fii împlinit/ă? Știi ce înseamnă de fapt succesul pentru tine și nu definiția care ți-a fost impusă?

Be Yourself GIF - Find & Share on GIPHY

Am ajuns la 30 de ani și cred că inevitabil m-a ajuns teroarea faptului că lucrurile nu sunt cum credeam eu că vor fi până acum; distanța dintre ceea ce viața e la 30 de ani și ceea ce ar trebui să fie sau, mai degrabă, cum mi-am construit eu în minte că ar trebui să fie e cam mare. De unde un dram de furie care m-a mobilizat către a scrie despre subiectul “pragului” de 30 de ani.

Acestui prag îi e asociat conceptul de stabilitate și o stare de calm după vârtejul decadei 20 în care suntem într-o căutare a propriului drum. Dar, bineînțeles, problema e mult mai nuanțată decât ni se prezintă. Am căzut victimă uniformizării acestei experiențe a ceea ce 30 de ani trebuie să fie, a pragului, și acum stau să mă gândesc unde e varietatea de povești și experințe a ceea ce începutul decadei 30 de ani chiar e într-adevăr. Viața există și în afara șablonului delimitat de cei 4C doar că picând în capcana generalizării acestea riscăm să ne simțim pierduți când lucrurile nu merg conform planului și ni se mai și reamintește cât de lipsiți de succes suntem, aparent, dacă nu bifăm C-uri până la un anumit punct.

Mission Accomplished Success GIF by THE NEXT STEP - Find & Share on GIPHY

Eu m-am pomenit ușor sufocată de propriile expectanțe construite pe baza modelelor altor persoane sau a ceea ce zice lumea. Ai putea zice “cum ai putut fi așa naivă să crezi că lucrurile chiar se vor așeza după cum dictează societatea până la 30 de ani?”. Dar cred că nu sunt singura care nu și-a pus problema că de fapt ceea ce societatea promovează cu cei 4C e mai degrabă un ideal care nu e pentru toată lumea în forma asta și rareori ajungi să fii mulțumit de toate aspectele vieții la 30 de ani sau chiar de acelea care contează mai mult  pentru tine.

Dar pe de altă parte, nu e ca și cum am fi învățat la școală să ne gândim la noi, să insistăm pe autocunoaștere ca să ne recunoaștem nevoile și dorințele pentru a ști pe ce drum să o luăm. You have to figure it out all on your own, poate te ajută artele sau experiențele de viață. Nu m-am luminat singură mai repede că trebuie să-mi creez propriul șablon de fapt și să-mi văd de treabă, încercând pe parcurs să mă detașez de ceea ce zice lumea sau de ceea ce ar crede lumea dacă aș face un anume lucru. Aspectul acesta rămâne a work in progress la fel.

C-ul care vine de la carieră mi-a dat mult de furcă pe perioada decadei 20 și nimic nu m-a pregătit pentru tornada de emoții și gânduri care a venit cu a-mi da seama ce îmi place cu adevărat și ce vreau să fac (să scriu, poate și pentru anumite publicații, chiar și în engleză, la un moment dat, fingers crossed). Lucrul acesta mi-a ocupat mult spațiu mental și s-a lăsat cu trăirea multor sentimente negative. Another work in progress.

Așadar, mânată de faptul că sigur nu avem cu toții all figured out, că nu sunt singura care are ceva de împărțit cu acest început de decadă, am cerut pe Instagram Stories feedback de la cei care se apropie de vârsta de 30 de ani sau care au depășit-o, despre cum anume au trăit acest milestone, ce așteptări au avut, dacă le-au îndeplinit și mai ales în ce măsură ni se mai dă încă deadline pentru căsătorie și copii ca și cum ar fi un proiect musai de bifat sau musai de bifat până la o anumită vârstă pentru că altfel nu ești un om realizat (ca și cum succesul se măsoară la fel pentru fiecare).

Din răspunsurile pe care le-am primit am aflat că:

  • Presiunea socială pentru cei 4C încă persistă chiar dacă în unele cazuri nu din partea părinților (caz fericit) ci din partea altor membrii ai familiei sau a cunoștințelor.
  • Nu ne dorim nici unii bombardament de întrebări intime despre viața noastră. Nu-mi dau seama cum încă în 2019 e ok să intri în intimitatea omului, să-i pui întrebări despre despre, de exemplu, căsătorie sau copii și să nu te gândești de două ori înainte dacă e potrivit să faci asta sau nu.
  • În ceea ce privește viața privată vrem să facem lucrurile în ritmul nostru iar întrebările insistente sau presiunea nu ajută pe nimeni. Indiferent că bifăm C-uri la 20+ sau la 30+ vrem să facem asta pentru că așa simțim și nu pentru că ne-ar preocupa ce ar zice lumea dacă nu ne conformăm la șablon.
  • Suntem constienți că bifarea C-urilor până la 30 de ani, când asta nu e conform cu ce ne dorim, nu ne va aduce fericire și împlinire, putând chiar să realizăm că suntem deja striviți sub așteptările și presiunile exterioare. Vrem să ne eliberăm de stereotipuri dacă nu ne regăsim în ele.
  • E greu cu managementul expectanțelor din partea familiei. Nu vrem să ne certăm cu membrii familiei și astfel intervine un conflict emoțional interior pentru că ne e greu să abordăm subiecte private atunci când suntem întrebați despre ele mai ales dacă preferințele ne sunt opuse preferințelor familiei. Aici e foarte importantă dispoziția noastră la dialog și explicații.
  • Atunci când presiunea familială și socială e copleșitoare, măsura cea mai bună e o atitudine fermă, dar nu agresivă, legată de spațiul personal (emoțional).
  • E esențial să ne dăm seama cât mai repede ce vrem, ce ne dorim, ce avem nevoie, să ne cunoaștem cât mai bine pentru că altfel riscăm să ne forțăm în cadrul unui șablon care nu ni se potrivește, să visăm visele altora, să urmăm doar dorințele altora și indicațiile despre cum ar trebui să fie trăită viața.

Eșantionul de răspunsuri de care am beneficiat e mic și poate (!) nu e reprezentativ la scară mare. Însă eu m-am regăsit în multe dintre afirmații și empatizez cu persoanele care mi-au răspuns. Sunt curioasă voi, care citiți acest articol, ce părere aveți despre acest feedback. Sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au răspuns și că mi-au dedicat acel timp în care au tastat mesajul.

Emma Stone Oscars GIF by The Academy Awards - Find & Share on GIPHY

A ne impune singuri sau a ne fi impus un șablon în ideea că “așa se face” (posibil să fie argumentul suprem care mă enervează cel mai tare) sau “așa trebuie” nu e cea mai bună soluție. Nu zic că nu e bine să ne trasăm niște linii de urmat, niște țeluri pe care să le atingem până la un punct, dar esențial e să fim constienți că e nevoie să fim flexibili în gândire. Că e posibil ca lucrurile să nu ne iasă cum am stabilit în urmă cu ceva timp. Că e ok să ni se schimbe prioritățile. Că e ok să avem alte scopuri odată cu trecerea timpului, uneori chiar opuse celor stabilite cu ceva vreme în urmă. Că e ok să ajungi la 30 de ani și să simți că totuși încă nu ți-ai găsit locul sau că încă mai ai multe de învățat despre tine și în general. Că e ok să nu-ți dorești toți cei 4C sau să vrei să-i adaptezi după propriile credințe sau preferințe în afară celor tradiționale.

Poate că ai ajuns la 30 de ani și lucrurile sunt așa cum ți-ai dorit până acum și ai bifat propriul motto în spiritul “thirty, flirty and thriving” slăvit de Jenna în 13 going on 30. Însă, dacă îți dai seama că totuși nu e ceea ce vrei, e loc și vreme de another shot. Chiar dacă nu ne putem întoarce în timp ca Jenna în film, cu cunoștințele și mintea de acum, asta nu înseamnă că e prea târziu. Doar tu poți știi ce înseamnă succesul pentru tine.

Dacă vrei să scriu pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.