The Testaments de Margaret Atwood

“How can I have behaved so badly, so cruelly, so stupidly? you will ask. You yourself would never have done such things! But you yourself will never have had to.”

Au trecut 34 de ani de când a fost publicată The Handmaid’s Tale. Iar acum, în 2019, a apărut The Testaments pentru a răspunde întrebărilor cititorilor, mai specific are rolul de a lămuri cum anume s-a sfârșit Gilead. Pentru că din epilogul The Handmaid’s Tale știm sigur că a avut parte de un sfârșit.

Eu nu am știut de The Handmaid’s Tale până nu a fost hype-ul cu serialul. Sau cel puțin acum nu-mi aduc aminte să fi știut dinainte despre ea. E una dintre cele mai importante cărți pe care le-am citit în primul rând datorită lucrurilor la care te face să te gândești și pe care te face să le conștientizezi. Margaret Atwood a scris-o imaginându-și cum anume ar fi un regim dictatorial în Statele Unite, sub ce formă s-ar manifesta acesta și astfel a creat teocrația Gilead.

Din carte aflăm la ce abuzuri sunt supuși oamenii care nu au reușit să scape înainte de instaurarea regimului și, mai ales, la ce abuzuri și privări de drepturi sunt supuse femeile din Gilead. Dar totul e prezentat prin prisma unui singur personaj, Offred, o slujitoare (engl. handmaid) din casa unui om de rang înalt.

După ce cartea te poartă prin toate stările, care mai de care mai inconfortabile, se sfârșește enigmatic, dar cu o doză mică de speranță că poate destinul lui Offred nu s-a sfârșit odată cu finalul cărții. Te mai face să poți respira relaxat și faptul că afli din epilog că totuși Gilead a avut un final, doar că nu te și informează cum anume s-a întâmplat asta: cine a avut un rol important și cum a reușit să o facă.

The Testaments are aceeași structură ca The Handmaid’s Tale, fiind sub formă de jurnal/confesiuni dar de data asta avem first person accounts. Acțiunea se petrece la 15 ani după The Handmaid’s Tale (cartea) și avem trei perspective a trei femei cu vieți și evoluții diferite:

Pe de o parte e Aunt Lydia și cu ocazia asta aflăm multe despre ea direct de la sursă și, în plus, ne și povestește cum a parcurs ea perioada incipientă a Gilead. Fiind lider acum în grupul ei avem acces și la informații de la nivelul conducerii despre cum merg lucrurile și cum se face managementul situațiilor de criză, mai ales.

Pe de altă parte sunt două tinere de vârste apropiate una dintre ele cunoscând doar viața din Gilead, iar cealaltă crescând în Canada, în lumea liberă, dar cu Gilead în fundal, urmărind știrile și participând la proteste.

Pentru mine Aunt Lydia e de departe highlight-ul cărții. Dacă în serial o vezi doar prin prisma lui Offred/June sau a naratorului, de data asta ai parte de un personaj mai complex. Mi-am schimbat părerea despre ea după The Testaments. Cu un background mai clar despre personaj și datorită faptului că îi citești gândurile și îi afli motivațiile fără intermediari, fără a infera sau deduce tu unele, ajungi să o înțelegi mai bine.

Asta mi se pare că face Atwood foarte bine. Îți prezintă personajul în complexitatea lui, așa cum suntem toți de fapt, a mixed bag, și apoi e la latitudinea ta ce impresie îți faci despre personaj. Nu există personaj strict bun sau rău. Diferența se face la tine ca cititor în funcție de valorile tale și cum crezi tu că ar trebui fie un personaj într-o anumită situație. E cu atât mai provocatoare analiza cu cât situațiile în care se află personajul sunt mai gri sau chiar forțează limitele moralității sau ale eticii.

Acum, după prima lectură a cărții și cu entuziasmul la o cotă nu de nivel maxim ci ușor peste medie, pentru mine Aunt Lydia e o supraviețuitoare în aceeași măsură în care e și June (dacă e să iau în considerare ce a făcut în serial până acum) dar, bineînțeles, în contexte și din motive diferite.

The Testaments mi s-a părut o continuare potrivită și încheie numai bine toată povestea. Bineînțeles că aș fi vrut mai multe detalii, dar sigur o să avem parte de ele în ecranizare pentru că și The Testaments va fi adaptată. Comparat cu The Handmaid’s Tale are o doză mult mai mare de speranță printre rânduri și, știind clar că Gilead se va sfârși, parcă parcurgi altfel cartea, cu altă stare de spirit, cu mai mult avânt și entuziasm, comparat cu reticența și speranța reținută cu care ai fi citit The Handmaid’s Tale. Deși nici The Testaments nu duce lipsă de momente care ți-ar putea provoca disconfort.

Așteptările de la carte au fost mari și am văzut că pe unii i-a dezamăgit. Aici mi se pare că e foarte important să punem situația în context.

Deja, în momentul acesta, după The Handmaid’s Tale și după serial, ești familiarizat cu Gilead, cu atmosfera, cu șocul și cu atrocitățile. Nu în sensul că nu îți mai pasă de acestea, dar știi deja să te aștepți la acest lucru. DIn acest punct de vedere, The Testaments nu mai are cum să aibă același efect ca și The Handmaid’s Tale la primul contact.

Mai apoi, având alte personaje care își pun experiența din sau dinafara Gilead pe hârtie, clar e deja altă atmosferă, alt feel al poveștii decât cel pe care l-ai avut împreună cu Offred care era și într-o poziție specială, foarte limitată ca nivel de informare și un personaj care trece prin schimbări și situații cu grad mare de șoc, având în vedere rolul dat ei în societate.

Margaret Atwood a spus că i-a luat atât de mult timp ca să compună o continuare și pentru că a știut clar că nu avea cum să o recreeze pe Offred. Nu că nu a vrut, ci a declarat că nu ar mai fi putut.

În plus, având în vedere cadrul de testimonial din istoria unui stat, cum și sunt catalogate scrierile celor trei femei din The Testaments dar și înregistrările lui Offred din The Handmaid’s Tale, probabil are mai mult sens să avem parte și de perspectiva altor personaje pentru că dacă un Gilead s-ar fi intâmplat, ar fi fost oameni din interior care să înregistreze experiențe și gânduri pe parcursul unui asemenea regim acestuia.

Pentru mine alegerile în privința cărții au sens, dar e posibil să fiu părtinitoare pentru că sunt fan Margaret Atwood și caut să-mi confirm priceperea ei. Dacă nu eram așa entuziasmată probabil că nici nu cumpăram hardback-ul să-l citesc musai acum și așteptam un paperback sau o traducere în română mai prietenoasă ca preț. Dar, așa cum a spus Atwood despre a scrie o continuare tot în vocea lui Offred, it couldn’t be done. Așa și eu cu așteptatul citirii cărții.

Cartea o poți găsi la Cărturești, Books Express, Okian.