
Am pe birou un mood board unde pun tot felul de imagini la care îmi place să mă uit și unele amintiri pe hârtie. Două dintre imagini sunt de vacanță, una cu o piscină iar cealaltă dintr-un oraș european, cele două tipuri de vacanțe preferate de mine. M-am uitat toată vara la ele mai ales la cea cu apă așteptând momentul plecării la mare când, la urma mea, aveam să fac niște poze din care una-două poate să mi le pun aici pe mood board. Și pe Instagram bineînțeles. Pentru că dacă nu ai postat acolo, oare chiar ai fost în vacanță?
Una dintre crizele existențiale prin care poți trece pe Instagram e să nu ai poze cu/de la mare de postat la final de vară sau chiar și toamna-iarna, cu o notă de melancolie în timp ce te plângi de frigul de afară care a venit “prea repede” și îți fură bucuria de a trăi. Asta până când ajungi totuși la sentimentul de acceptare și îmbrățișezi clișeele noului sezon: băuturi calde, șosete groase, lumânări aprinse și pregătiri precoce pentru Crăciun.
Glumesc, evident. Niciodată nu e prea devreme pentru Crăciun.
Însă lipsa câtorva zile în alt spațiu și altă cultură, poate, mai ales dacă te-ai obișnuit în anii trecuți să experimentezi așa ceva, poate să vină cu o doză de tristețe. Iar dacă îți place să-ți petreci vacanța la mare cu părul plin de sare și picioarele îmbrăcate în nisip, cu salate, brânză feta, fructe de mare și kataif în farfurie (nu în același timp!) atunci apare o dilemă: cum faci să-ți oferi totuși un răgaz mental ca să-ți refaci starea de spirit pozitivă când o schimbare de mediu la care ai tot visat nu se mai întâmplă ca în cazul meu?
Da, I know. Vai ce tragedie! I should check my privilege.
Dar dincolo de comparații, invidie și alte sentimente negative care ne-ar putea da de furcă atunci când vedem pozele altora din vacanță, chiar a fost o provocare să mă gândesc în primul rând cum să fac față optim dezamăgirii și mai apoi cum să-mi ofer o pauză mentală de respiro având în vedere că modul meu de funcționare e pe bază de griji presărate cu o doză de anxietate.
Motivul pentru care nu am reușit să mai plec a fost o problemă la stomac în legătură cu care nu o să intru în detalii pentru că nu ar fi în beneficiul nici cui. Ideea e că am fost atât de terminați fizic, atât eu cât și tovarășul de viață, încât efectiv nu am fost în stare să ne mai pornim la drum lung, având în vedere că planul era să mergem cu mașina destul de departe.
Bineînțeles că oboseala din urma bolii (două zile nu am mâncat mai nimic) a avut avantajul că nu prea m-a lăsat să mă gândesc prea mult la faptul că am ratat o vacanță faină la mare într-unul dintre locurile mele preferate așa că frustrarea și ciuda nu și-au atins cotele înalte pe care probabil le-ar fi atins altfel. Dar să nu crezi că nu am stat să mă gândesc de fapt cât de mult mi-am bazat relaxarea și restartul pe un factor extern asupra căruia nu am un control prea mare (chelner, un metaforic și binemeritat kick in the ass. Mersi!). Oricând poate să intervină ceva care să îți schimbe planurile radical și, astfel, să te împiedice să mai faci acel lucru la care te gândeai de mult timp.
Dar asta e metoda cea mai eficientă de a învața lucruri în viață, nu? De exemplu când ceva te ia prin surprindere și trebuie să te reorganizezi și să te adaptezi situației. Iar în acest caz, în care vacanța nu se mai întâmplă și nu mai ai cum pleca de acasă o vreme, cum faci totuși ca să te relaxezi ca și cum ai fi totuși plecat (cu accent pe “ca și cum” pentru că îmi dau seama că nu ai cum să uiți de familiaritatea lucrurilor din jurul tău) și totuși să rupi rutina pe care ai avea-o altfel acasă într-o zi liberă obișnuită?
Soluția cea mai bună mi se pare a fi să reproduci cât poți activitățile pe care le-ai fi făcut în acel loc în care plănuiai să pleci. Câteva idei:
- Îți place să te trezești dimineața devreme sau să dormi fără alarmă? Fă la fel și acasă.
- Poate îți place să îți pregătești mic dejunul pe îndelete sau cina cu o muzică faină pe fundal.
- Poate îți place să ieși să mănânci în oraș să descoperi feluri noi de mâncare. Poate nu o vei face în fiecare zi, dar de vreo două-trei ori poate fi în regulă.
- Dacă îți place să gătești și te relaxează, încearcă să refaci ce ai mâncat în oraș sau un fel de mâncare pe care îți place să-l savurezi în țara în care ai fi mers. (Oare pe când un restaurant grecesc la Cluj?)
- Încearcă restaurantul acela la care tot ai vrut să mergi și nu ai reușit încă să ajungi. Fă prăjitura aia la care tot visezi dar nu te-ai apucat de ea pentru că ți-ar fi luat prea mult timp.
- Ai fi mers undeva la bălăceală? Caută o piscină în oraș și fă-i câteva vizite.
- Ieși în fiecare zi la o plimbare prin oraș prin locuri cunoscute sau noi. Eventual caută evenimente culturale și participă la ele.
- Ia lista de cărți pe care vrei să le citești, cumpără-le sau împrumută-le și citește-le. eventual, undeva în oraș, într-un parc sau la cafeneaua ta preferată. La fel și cu revistele.
- Ia-ți bicicleta sau trotineta (sau împrumută una) și ieși la o tură prin oraș. Vizitează magazinele micuțe, locale și cumpără-ți alimente de acolo. Încearcă alimente/băuturi noi.
- Fă un puzzle, joacă boardgames sau cardgames cu prietenii. Apucă-te de cărți de colorat pentru adulți sau învață să croșetezi (o formă de lucru cu mâinile).
- Dă activității mindfulness o șansă și practic-o acasă sau în natură. Aplicații precum Headspace și Simple Habit îți pot fi de mare ajutor ca să înveți bazele practicii.
În general cred că e esențial să nu pici în capcana rutinei și să faci lucruri pe care oricum le-ai fi făcut acasă într-o zi de weekend. Poate ar ajuta să îți faci o listă cu lucruri pe care îți dorești să le faci sau să le înveți și încă nu ai apucat pentru că ai fost prins/ă în vârtejul vieții și să îți planifici ziua în funcție de ele. Ideea principală după care să te ghidezi e “ce aș fi făcut în vacanță sau ce aș fi vrut să fac?” și adaptează acele planuri la mediul de acasă și din orașul în care stai.
Odată ce am început să ne simțim mai bine, am ieșit mai mult pe afară. Am ieșit să mâncăm în oraș și eu am și citit până nu m-au mai ținut ochii pentru că voiam să aflu cum se termină The Testaments de Margaret Atwood despre care urmează să vă povestesc în alt articol.
Am avut un ritm mult mai lejer decât am fi avut altfel într-o săptămână obișnuită și am ieșit la cumpărături în aceeași zi în care am vrut să ne gătim ceva anume de exemplu (altfel totul e plănuit încă din weekend) și am vizitat locuri nou deschise în centru. Am ieșit din nou să mâncăm la Eggcetera (locul meu preferat pentru mic dejun), am făcut o primă vizită la brutăria Claudia și ne-am luat o pâine cu semințe și chimen de acolo (delicioasă! Trebuie să revin pentru o brânzoaică), am făcut o primă vizită și la Ham and Jam și am luat o gogoașă cu gem (trebuie să revin pentru pavlova și gogoașa cu ciocolată) și am băut un flat white în miezul zilei, împreună, de la una dintre cafenelele noastre preferate, Narcoffee, lucru care altfel se întâmplă doar în weekend.
Tu ai avut vacanță acasă? Staycation, cum zic americanii. Cum ai petrecut-o?

Foooaaaarteeee potrivite sugestiile astea, mai ales acum, cand ne aflam cu totii in carantina….taking it slow and easy never felt better 😉
ApreciazăApreciază
One day at a time 🧘♀️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, si trebuie sa imi salvez locurile astea pe unde ai fost – cand ma reintors la Cluj, vreau sa le vizitez! apropo, Olga, de ce nu scrii un post/ghid with your fave coffee/resto places in Cluj? 😉
ApreciazăApreciază
Am deja unul cu coffee shops ☕ 😀
https://olgapetcu.com/2018/12/07/cafea-buna-in-cluj-napoca-alegerile-mele/
ApreciazăApreciat de 1 persoană