TEDxCluj 2019 – ce mi-a plăcut

Eu tot spun despre acest tip de evenimente că sunt o ieșire din zona de confort, cam prea mult ca să fiu mândră de asta, dar dacă ești introvertit/ă sigur mă înțelegi.

Mai ales pentru că a fost un eveniment cu multă lume, am participat singură și, deși în timpul discursurilor a fost OK pentru că te concentrezi la ce are de zis omul de pe scenă, în pauze nu prea știi ce să faci cu tine. Nu există suficiente update-uri interesante pe social media care să te țină ocupat/ă.

Dacă îmi amintesc bine, cred că prima dată am văzut un discurs TED la facultate când unul dintre profesori l-a pus la un curs. Nu mai îmi amintesc și ce discurs era. Dar îmi amintesc bine când am văzut discursul lui Brené Brown despre vulnerabilitate prima dată, tot la un curs, dar la master. E unul dintre cele mai urmărite de pe platforma TED și unul care mi-a schimbat viziunea despre anumite lucruri. La fel și cel al lui Susan Cain despre introversiune. Apoi le-am citit cărțile ambelor autoare care detaliază discursurile lor și sunt unele dintre cărțile care mi-au fost cele mai utile până acum.

Așadar, discursurile care mi se par mie cele mai faine nu sunt cele tehnice sau foarte teoretice, ci cele în care se combină cu succes experiența profesională a vorbitorului cu experiența personală. Bine, ajută mult și dacă omul de pe scenă are umor și știe cum anume să vorbească și să-și structureze discursul ca să nu plictisească.

Cam acesta e standardul meu și pe acolo se situează așteptările mele când vine vorba despre un discurs TED. Prin urmare, pentru mine highlight-urile zilei la TEDxCluj au fost:

discursul Amaliei Enache
discursul lui Carl Honoré
discursul lui Vladimir Drăghia
discursul Irinei Margareta Nistor

Discursul Amaliei Enache m-a dus cu gândul la ceea ce studiază Brené Brown și anume la vulnerabilitate. Eu apreciez mult și admir curajul oamenilor de a-și manifesta vulnerabilitatea într-un fel sau altul. Acest tip de manifestare presupune să îți lași jos toate armurile cu care te protejezi și să creezi o conexiune cu omul/oamenii din fața ta. Lucru care poate fi foarte rewarding dacă îți alegi bine cuvintele și ești dispus/ă să-ți asumi acest risc. Da, e un risc pentru că cel/cei din fața ta pot să nu fie suficient de deschiși și dispuși să te asculte cu adevărat. Însă, în cazul TEDxCluj oamenii din sală chiar au apreciat-o pe Amalia Enache pentru acest lucru și discursul ei sigur nu va fi uitat ușor.

În plus, mi s-a părut foarte fain ce a zis la un moment dat și anume „nu faceți fake news din propria fericire”, apropo de felul în care alegem să postăm foarte filtrat despre viața noastră pe social media, să „înfrumusețăm” realitatea chiar și în conversațiile cu alți oameni. Asta nu face decât să ne îndepărteze mai tare de propria fericire și nici nu va crea conexiuni cu semnificație între noi și alți oameni. Așa cum a reușit să facă discursul Amaliei Enache.

Apoi, mi s-a mai părut fain discursul lui Carl Honoré care a vorbit despre ceva la care nu cred că ne gândim suficient și anume la prejudecățile pe care le avem despre vârstă și mai exact despre cei peste 45-50 de ani și abilitățile lor de a face performanță. Prejudecăți precum: după 50 de ani nu am mai fi suficient de creativi, productivi sau receptivi la informație nouă, lucruri demontate însă de studii. Carl Honoré a scris despre aceste lucruri în cartea lui „Bolder” (tradusă și la noi la editura Curtea Veche) și cel mai probabil o să o citesc curând pentru o rundă sănătoasă de myth busting.

Despre Vladimir Drăghia știam doar că este actor. La TEDxCluj a povestit cum a ajuns să doneze suma de 100.000 de euro, câștigată la concursul Exatlon, la MagiCAMP. A spus că a plecat setat să doneze jumătate din sumă dacă ar fi avut șansa să câștige, însă pe măsură ce se apropia tot mai tare de final s-a răzgândit.

Sunt de acord cu el când zice că faptele bune le facem din egoism și că altruismul (pur?) nu există. Ajutăm pe cineva pentru că ne face și pe noi să ne simțim bine. A zis că e o atitudine pe care ar trebui să ne-o asumăm și pe care să nu o mai considerăm greșită. Cred că poate fi greu de acceptat pentru că vrem să ținem egoul departe când vine vorba de acte de generozitate sau caritate. Și a zis bine. Hai să facem mai mult bine din egoism.

Discursul Irinei Margareta Nistor vreau să-l menționez pentru că a citit publicului o poezie care mie îmi place foarte mult, deși nu sunt into poems în general sau poate încă nu am găsit autori cu care să rezonez. Anyways, nici nu aș fi știut de poezia „If” de Rudyard Kipling, a cărei traducere a citit-o Irina Margareta Nistor la TEDxCluj, dacă nu era tenisul. Pentru că la Wimbledon pe unul dintre pereții terenului central sunt scrise două versuri din poezie care sunt foarte relevante pentru jucători, dar pot fi relevante în aceeași măsură pentru oricine:

„If you can meet with Triumph and Disaster

And treat those two imposters just the same”

Îți schimbă puțin perspectiva asupra celor două experiențe, nu? Te pune pe gânduri.

Toată poezia e în acest stil. Eu îi zic poezie motivațională deși cunoscătorii cred că s-ar strâmba pentru că am „coborât-o” la așa un nivel. Îți recomand să o citești și, dacă știi, să-mi recomanzi poeți care îți plac ție.

Tu ai fost la TEDxCluj la vreo ediție? Ți-a plăcut?