Anul gândirii magice de Joan Didion

“There was a level on which I believed that what had happened remained reversible”

Acest citat surprinde destul de bine semnificația titlului acestei cărți de tip memoir: „The year of magical thinking” (RO: Anul gândirii magice, Editura Pandora M) scrisă de Joan Didion. Înainte de a citi cartea nu eram familiară cu acest concept de gândire magică, dar făcând puțin research ulterior pe google, s-a legat totul.

„Anul gândirii magice” este reacția scriitoarei Joan Didion la faptul că soțul ei a murit în mod subit în seara de 30 decembrie 2003. Este o carte despre doliu dar și o modalitate prin care Joan Didion încearcă să își explice sieși ce și cum simte și să înțeleagă cum anume s-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar și să-l țină, poate, pe soțul ei în viață încă puțin.

Joan Didion este una dintre cele mai apreciate scriitoare americane iar cartea „Anul gândirii magice” este o una de referință nu doar în cadrul genului acesteia (memoir, nonficțiune creativă), ci și în ce privește subiectul abordat, doliul. A fost nominalizată chiar și pentru Premiul Pulitzer. Însă dacă acestă descriere te face să te gândești că e o carte pretențioasă, ei bine, te înșeli.

Stau și mă gândesc ce-ar mai fi de zis despre o carte de care „știe toată lumea” și care e de referință în literatura de nonficțiune. Da, e bună. E foarte bună că doar de-aia ți-o recomandă aproape fiecare site când cauți cărți de top în această categorie.

Mă tot gândesc în ce măsură mai merită să zic ceva pentru că deobicei cărțile de acest gen au fost debătute oricum de multe ori. Dar aceasta e o perspectivă greșită pentru că în cazul acesta n-ar mai trebui să scriem sau să discutăm despre nici o carte de succes după o vreme de la apariția ei. În schimb, cred că ar fi potrivit să îți spun de ce mi s-a părut mie bună, de ce m-a impresionat și de ce am rezonat cu ce am citit.

Este o carte a cărei scriitură e foarte fluidă și se citește chiar ușor, asta dacă nu cumva te copleșesc amintirile proprii pe parcurs. În ciuda subiectului emoționant pe care îl abordează eu am apreciat foarte mult faptul că nu e o carte melodramatică care să abunde în clișee și sirop. Felul în care Joan Didion redă experința doliului se simte a fi autentic și, în plus, m-a și făcut să empatizez cu ea.

În încercarea de a înțelege mai bine ce anume e doliul, pentru a-i face cât mai bine față, vei găsi referințe din diverse domenii pentru că Joan Didion afirmă că cititul și informarea sunt felul în care ea caută să preia controlul. În plus, autoarea documentează felul ei de a face coping cu moartea soțului ei și felul în care ea simte doliul.

De exemplu, rememorează de mai multe ori seara în care soțul ei a murit, chiar și zilele dinainte în căutarea unor semne care i-ar fi putut indica ceea ce avea să se întâmple. De asemenea, are o greutate în a se despărți de lucrurile soțului ei spunând că s-ar putea întoarce și atunci ar avea nevoie de ele. Astfel, intervine gândirea magică menționată mai sus și anume credința că anumite gânduri, idei, dorințe sau acțiuni ar putea schimba cursul unor evenimente care deja s-au întâmplat.

În cazul cărților populare și/sau apreciate de critici, degeaba știi că au un anumit statut pentru că asta nu înseamnă că știi cu adevărat ce presupune acea carte. Trebuie să o parcurgi, să trăiești experiența cărții ca să îi înțelegi statutul sau poate să nu fii de acord deloc cu acesta. Se poate întâmpla și asta. În mod similar, Joan Didion spune despre doliu că până nu treci prin el nu înțelegi cu adevărat ce presupune:

“Grief turns out to be a place none of us know until we reach it. We anticipate (we know) that someone close to us could die, but we do not look beyond the few days or weeks that immediately follow such an imagined death. We misconstrue the nature of even those few days or weeks. We might expect if the death is sudden to feel shock. We do not expect this shock to be obliterative, dislocating to both body and mind. We might expect that we will be prostrate, inconsolable, crazy with loss. We do not expect to be literally crazy, cool customers who believe their husband is about to return and need his shoes.”

Cartea fără cititor e ca experiența sau evenimentul neîmpărtășit pe social media: nu există/ nu s-a întâmplat. De aceea cred că e important să tot aducem la suprafață discuții despre cărți care se remarcă din motivele potrivite. În plus, acestea ne familiarizează cu diverse domenii sau situații de viață și, mai mult, ne pot ajuta să înțelegem mai bine, să găsim un sens în situațiile de viață prin care noi trecem la un moment dat cum e și cazul cărții „Anul gândirii magice”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.