Noul meu show preferat de pe Netflix e ”Comedians in cars getting coffee” al lui Jerry Seinfeld. Conține tot ce zice titlul în mod atât de evident însă conține și discuții faine cu mult umor care pe mine mă binedispun. De câte ori am încercat să văd ”Seinfeld” nu m-a prins stilul de umor, însă aici lucrurile stau altfel.
Nu am luat episoadele în ordine pentru că am fost mai curioasă de numele pe care le știam deja. Unul dintre episoade mi-a rămas în minte în mod special până acum pentru niște vorbe pe care Seinfeld le-a spus invitatului lui. Persoana despre care vorbesc este Michael Richards, actorul care l-a jucat pe Kramer în serialul ”Seinfeld”. Dacă ai văzut măcar un episod sigur știi despre cine vorbesc.
Ei bine, pentru puțin context în legătură cu ce vreau să menționez, la un moment dat Seinfeld și Richards vorbesc despre incidentul care practic i-a cam încheiat cariera actorului care l-a jucat pe Kramer. După câteva încercări eșuate de a-și cere scuze pentru comentarile rasiste făcute într-o criză de nervi în cadrul unui show propriu, Richards a decis să se retragă din viața publică.
Inevitabil și în ”Comedians in cars getting coffee” se ajunge la acest subiect moment în care Richards, vizibil afectat și părând să își aleagă cu mare grijă cuvintele, spune faptul că “it broke me”. După care Seinfeld îi spune ceva de genul “depinde doar de tine să lași jos, la un moment dat, bagajul acesta greu pe care îl porți și să mergi mai departe.”
Cuvintele astea au rămas cumva cu mine de când am văzut episodul poate pentru că I am a sucker for a good analogy. M-a făcut să mă tot gândesc cum într-adevăr pe parcursul anilor trăim și evenimente care ne influențează în mod negativ și ne încarcă în așa măsură încât efectiv nu ne mai permit și nu ne mai permitem nouă înșine să ne vedem de drum.
Percepem greutatea ca fiind prea mare pentru a mai putea continua în mod optim să ne vedem de viață. Pentru că de fapt nu știm cum să facem acest lucru. Parcă bagajul nu e atașat numai de bretelele acestuia de noi ci și de niște corzi cu încuietori pe care nu le știm deschide (ca să extind analogia).
Uneori fie nu mai vedem soluțiile, fie nu le știm pune în aplicare și ne chinuim constant să desfacem legăturile bagajului. Nu știu care dintre acestea două situații e mai grea.
Însă, cred că e esențial să avem în minte faptul că it’s all up to us, totul depinde de noi. Fie că e vorba de a cere ajutor sau a lua decizia că în ciuda greutății vom continua să căutăm soluții să ne debarasăm de ea.
Poate e și primăvara asta care se face puțin câte puțin simțită și la Cluj (mirosul zambilelor, căldura și lumina soarelui și cântecul păsărilor au un efect foarte calmant asupra minții mele) și acest clișeu al reînnoirii care se perindează ca trend pe parcursul sezonului care mă fac să mă gândesc la “debarasatul de bagaje” așa de intens. Sau la înlocuitul celui vechi cu unul gol cu care să pornim mai departe la drum.
Oricum, cred că orice ocazie e o ocazie bună pentru puțină introspecție în legătură cu ce ne ține în loc și ne îngreunează. Sper ca și tu să te bucuri de ce aduce vremea și natura odată cu venirea primăverii. Asta dacă nu cumva ai alergii (oops!).
La cât mai mulți pași fără greutăți copleșitoare!
olgapetcu.com 