De ce e atât de bun „Sex Education” de la Netflix

Cât de mult poate să conteze și ce schimbare în bine poate să facă alegerea unghiului și a abordării potrivite de a spune o poveste și pentru a trata un subiect delicat, intim, dar și stigmatizat.

Se poate să mai existe producții care să vorbească despre sex în modul în care o face noua serie Netflix „Sex Education”, doar că eu nu știu care sunt acestea. Și nu apreciez serialul doar din cauză că mama personajului principal, liceanul Otis, e terapeut (sex therapist aici) și, prin urmare, Otis e ceva mai dotat intelectual în sensul acesta iar acest lucru e un prilej pentru discuții faine și deschise, dar și jenante. Fii pregătit/ă să faci față acestui sentiment de jenă pe tot parcursul serialului. E de așteptat. Dinamica dintre cei doi și felul în care e construită relația lor e unul dintre elementele faine ale serialului.

Apreziez serialul și din cauză că se ține cât poate de departe de stereotipuri de care poate deja ești plictisit după atâtea filme copy-paste pentru adolescenți. Astfel, ai parte de abordări variate, de personaje multifațetate și complexe de care te poți atașa, după caz. Mai ales, în cazul celor pe care se axează mai mult primul sezon.

Prin faptul că depășește stereotipurile genului, „Sex Education” devine mai uman, mai autentic și surprinzător de empatic cu personajele sale, iar doza de dulce sau romatism nu lipsește nici ea.

Spun surprinzător pentru că având în vedere antecedentele genului și felul în care scenele de sex, mai mult sau mai puțin explicite, sunt folosite în producțiile comerciale, nu mă așteptam în nici un caz ca abordarea subiectului sex în contextul adolescenței, dar și abordarea relațiilor de prietenie, relațiilor părinte-copil, a homosexualității să fie făcute cu duioșie și la final să simți că ceva s-a schimbat în interiorul tău.

Probabil că nu vorbesc doar despre mine când spun că nu înțeleg (încă) scopul scenelor de sex explicite în filme, percepția mea fiind că sunt echivalentul clickbait-ului în cazul articolelor scrise care au în titlu „șocant”, „nemaivăzut”, „exploziv” sau chiar „sex”.

Pe de o parte, e posibil să fie multele procente pe scala introversiunii care se manifestă aici pentru că din punctul meu de vedere lucrurile private ar trebui să rămână private și nu spuse în gura mare să te audă lumea întreagă. Dar pe de altă parte, înțeleg de ce e nevoie de deschidere în ceea ce privește educația sexuală și de ce e important ca aceste discuții să nu fie stigmatizate în felul în care încă sunt. Informația corectă e esențială și adolescenții nu ar trebui să fie privați de aceasta.

Și cum sunt convinsă că serialele au mare priză la ei, mi se pare că Netflix cu al lui „Sex Education” a făcut un pas important înainte în ceea ce privește materialele pe care media le oferă către consum adolescenților și în privința felului în care se tratează anume subiecte. Și aici nu mă refer doar la discuția despre sex, ci și la personajele pe care le creează serialul pentru că prin intermediul lor intri în poveste și te poți regăsi mai ușor, crezi mai mult în poveste dacă ele sunt mai complexe și mai variate, multi fațetate.

Deși am depășit deja vârsta adolescenței demult, încă am urechile ciulite în ceea ce privește filmele pentru adolescenți și cu excepția a două-trei care îmi vin în minte acum, majoritatea m-au plictisit într-un fel sau altul.

Chiar și dincolo de subiectul principal care se intuiește din titlu, „Sex Education” e probabil unul dintre cele mai bune materiale pe care le-am văzut în ultima vreme. Are mare potențial de a deschise uși în discuții care sunt importante de avut, de a atrage atenția asupra unor probleme pe care poate le ignorăm și chiar să mai micșoreze stigma legată de acest fel de educație. Măcar printre prietenii apropiați, în interiorul cuplurilor sau chiar în cazul părinților și copiilor lor.

olga-signature-purple

4 comentarii

  1. Well, serialul acesta va fi de mare ajutor pentru adolescenții de la noi si generația mai noua de părinți, consumatori de Netflix.
    Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am avut parte se educație sexuală acasă. Doar la școala, la vreo doua ore de biologie ni s-a mai spus cate ceva. Abia la 22 de ani mi-am făcut curaj sa o întreb pe mama despre anticoncepționale și atunci am avut singura discuție cât de cât despre sex cu cineva dintre părinți. Dar m-am descurcat bine pana la urma. Din fericire am prins o perioada când am început sa am acces la informație (reviste, pliante, internet) și nu era neapărată nevoie sa discut cu ea despre asta și sa ne simțim amândouă inconfortabil, dar la acel moment așa am crezut ca trebuie sa procedez.
    E lesne de înțeles ca părinții mei nu au avut nici măcar Gramul asta de educație sexuală, prin urmare nu știau poate ca ar trebui sa vorbească cu mine, ce sa îmi spună și mai ales cum sa îmi spună. De la generația lor lucrurile s-au schimbat exponențial. Ei au prins vremurile in care pe la 18/20 de ani întâlneai pe cineva, îți plăcea, te căsătoreai și apoi îți incepeai viața sexuală. Exemplu de caz fericit, cred. Dar, mai mult sau mai puțin, cam așa se întâmplau lucrurile.
    La vremea mea, femeile își descoperă și stăpânesc independența, vor sa studieze, sa lucreze, sa se întrețină singure, nu mai e nevoie neaparat de un bărbat care sa le întrețină. De aici pornește o serie de consecințe.
    Sunt sigura ca ai mei au înțeles pana la urma ca nu o sa ma căsătoresc la 20 de ani ca ei și ca o sa aflu eu ce se întâmpla intr-o căsnicie pe timp de noapte, ba chiar cred ca au fost șocați când au realizat ca am întreținut relații sexuale cu un bărbat înainte de căsătorie și ca nu urma sa ma căsătoresc cu el.
    Si sunt sigura ca exista multe cupluri de părinți asemeni alor mei.
    Mai am frați, cel mai mic adolescent. Deci pentru el serialul va fi un fel de mana cereasca.
    Și la fel pentru mine, ca viitor părinte care ii va oferi copilului sau o astfel de educație, chiar de mai timpuriu.
    Eu l-as recomanda chiar de vizionat impreuna, copii cu părinți, pentru a scapă încet încet de acea jena legată de subiect și de a creste încrederea copilului ca se poate baza pe părinții săi oricând, indiferent de situație. La vizionarea fiecărui episod, s-ar putea pune întrebări pe măsura ce acestea apar și s-ar purta discuțiile necesare.
    Nu îndrăznesc încă sa propun vizionarea lui și in școala, pentru ca s-au opus alți părinți mai “îndreptățiți” decât mine orei de educație sexuală și nici dirigenție nu cred ca mai exista, și mi-as pune toată lumea asta in cap.
    Zic însă ca ar fi un mare câștig pentru omenire o astfel de educație. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Cei dintre noi care am crescut cu internetul am fost avantajați în sensul ăsta pentru că informația ne-a fost ușor accesibilă. Deși e nevoie de filtru și acolo.
      Ar fi ideal de văzut împreună cu părinții, dar asta presupune existența unei relații foarte deschise și o dispoziție din partea ambelor părți de a discuta și de a-și asuma că pe alocuri va fi inconfortabil.
      Într-adevăr adolescenții de azi sunt privilegiați că pot vedea un așa serial ca „Sex education”. Nu cred că e înlocuitor pentru o informare mai temeinică, dar e un bun start pentru conversație.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ador acest serial și felul cum abordează multe probleme ale societății. Având în vedere faptul că părinții nu prea au idee cu ce se confruntă elevii (cum nici părinții mei nu au știut) sper ca acest serial să le explice de ce copiii vin de multe ori deprimați de la școală.
    Good job, keep going 💕

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la olga.petcu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.