Despre cărți și „mai puțin” cărți

Care este pentru tine definiția cuvântului „carte”? Dacă e să gândești retrospectiv la ce ai citit până acum poți spune că o anumită carte a fost „mai carte” decât alta? Sau ai citit ceva despre care te-ai întrebat „apăi asta îi carte?”?

Bine, poate că nu cu un accent ardelenesc ca în cazul meu, însă probabil te-ai întrebat ceva asemănător la un moment dat stupefiat/ă fiind fie de scriitura unei cărți, fie de conținutul ei.

În ultima vreme ideea mea despre ce înseamnă o carte a fost contestată. Mi-am dat seama că aveam o definiție proprie în legătură cu ce constituie o carte și ce nu. În mintea mea „cartea” era o scriere consistentă, „serioasă”, cu o adresare formală care eventual să te și lase nedumerit în legătură cu ce a vrut să spună autorul, lumea publishing-ului fiind foarte greu accesibilă. Reperul meu în principal fiind bibliografia din școală.

Înainte să iau cartea despre care am scris în postarea anterioară, am intrat pe Goodreads la review-uri. Oricum eram deja convinsă să o iau pentru că eram interesată de subiect și ascultasem podcast-ul autoarei așa că anumite remarci despre carte nu mi-au schimbat decizia. Chiar dacă sunt de acord însă, nu consider sau nu mai consider astfel de remarci ca fiind ceva negativ. Și se leagă mult de propria definiție a ceea ce o carte trebuie să fie.

E vorba de câteva remarci care se legau de scriitură. Cititorii spuneau despre carte că s-ar fi pretat mai mult ca niște articole de blog sau ca o secțiune de sfaturi într-o revistă. Cumva spuneau că scriitura e monotonă, nu e suficient de formală pentru ca rezultatul final să fie considerat o carte. Mai mult, se legau de referințele date de autoare dintre care unele erau site-uri sau reviste online. Prin urmare, pentru acei cititori cartea și-a pierdut din valoare din cauza acestui aspect.

Acum, trebuie luat în considerare și faptul că Emma Gannon are în background munca la publicații online. Nu e vorba de un cercetător sau academician care să și folosească un limbaj pretențios. În UK, cel puțin în lumea publishing-ului, s-au deschis ușile creatorilor de conținut cu un following consistent online. Având în vedere că ei înșiși scriu acele cărți și ideea e ca și produsul să fie autentic și credibil și să regăsești în scris vocea autorului, pentru că șansele sunt că de aceea ai pus mâna pe acea carte pentru că știai deja despre autor, ar trebui să fie de așteptat ca acel produs să fie în ton cu creatorul lui. Având în vedere ce am menționat anterior, trebuie să-ți setezi expectanțele în concordanță cu asta.

La un moment dat Emma Gannon postase pe Twitter și Instagram:

Recunosc că sunt de acord cu ea mai ales când spune că „the world needs many more voices out there…”. E nevoie nu doar de diversitate, ci și de a oferi un astfel de outlet, precum o carte, unor voci care sunt dorite de cititori, dacă au ceva valoros de zis pentru ei și nu numai, și mai des dacă e ceva relevant pentru vremurile respective. Poate că una dintre vocile acestea va convinge un tânăr să citească mai mult sau să descopere noi interese. Îi va deschide apetitul pentru citit pentru că se simte înțeles, admiră autorul foarte mult și astfel îi ia în considerare recomandările. Cred că descoperirea plăcerii pentru citit e extrem de importantă.

În plus, ni s-a dovedit că popularitatea sau utilitatea unei cărți poate să nu aibă nici o legatură cu valoarea literară sau calitatea scriiturii.

Amintește-ți doar de trilogia „50 shades of Grey”. Am citit cu greu primul volum ca să văd de ce e așa nebunie și până azi mi se pare cea mai prost scrisă carte pe care am citit-o.

Dar pe de altă parte, trilogia are un fan base serios și a fost ecranizată. Deci au fost multe persoane care au găsit valoare în ea. Mai încearcă să înțelegi cum funcționează lucrurile astea dacă poți.

Citind și în limba engleză și ciulind urechile la ce se mai publică, mi s-a lărgit definiția cărții din liceu până acum. Ce carte oferă valoare pentru mine poate să nu aibă nimic de oferit pentru tine sau viceversa.

E nevoie de diversitate în publishing și de noi, ca cititori, să fim deschiși la asta. Altfel ajungem să judecăm cărțile pe care le citim doar comparat cu ce ni se spune sau ni s-a spus la școală că e o carte valoroasă și în relație cu bibliografia în dotare. Dacă e să ne luăm după programa obligatorie din România, e o listă restrânsă care probabil are rolul ei în contextul respectiv însă nu știu cât te încurajează să explorezi și să-ți lărgești perspectiva.

E important să nu fie considerate doar elitele ca autori cu valoare pentru că e posibil ca scrierile lor, nefiind pe gustul sau înțelegerea tuturor, să ne îndepărteze mai mult de lectură și de plăcerea de a citi mai ales dacă avem deja aversiune față de această activitate.