Știi cum e vorba aia că înainte de a schimba ceva trebuie să recunoști că ai o problemă? Ei bine, așa e și cu cerutul ajutorului. Până acolo trebuie să(-ți) recunoști că ai nevoie de ajutor. Că nu le poți face singur pe toate și că nu poți stăpâni orice îți iese în cale fără susținere.
Însă asta vine la pachet cu a manifesta vulnerabilitate, iar percepția colectivă e că vulnerabilitatea e slăbiciune. Și uite-așa facem orice doar să nu fim percepuți ca fiind vulnerabili.
Dacă ai citit cartea lui Brené Brown sau i-ai văzut acel Ted Talk foarte popular atunci știi cât e de valoroasă vulnerabilitatea. Și că nu e nicidecum vorba de slăbiciune. Brené spune că vulnerabilitatea e sursa iubirii, apartenenței, bucuriei și a empatiei. E probabil una dintre cele mai valoroase aptitudini care contribuie la conexiune între oameni și dezvoltarea unor relații sincere.
Iar asta nu e doar o părere aleatoare a lui Brené ci e rezultatul multor ani de cercetare și interviuri cu diverse persoane despre ce e vulnerabilitatea și ce presupune aceasta.
Și atunci de ce îi dăm o conotație negativă?
Întorcându-mă la a cere ajutor, de ce încercăm să ne facem unii pe alții să ne simțim vinovați că cerem ajutor mai ales când e vorba de probleme mai complexe? This is helping no one, people.
În plus, se pare că să spui „nu știu” necesită mult curaj mai ales când contextul îți dictează că ar trebui să știi. E OK să recunoști că nu le știi pe toate pentru că așa poți învăța și îți poți urma curiozitatea.
Dar pot să înțeleg și că presiunea mediului ne-ar putea împiedica să spunem „nu știu” de teama unor consecințe percepute. E nevoie să te simți confortabil într-o situație anume ca să poți spune cu încredere că nu stăpânești ceva anume. Mai ales dacă ai crescut și te-ai dezvoltat într-un mediu educațional care pedepsea acest „nu știu” cu orice ocazie.
Asking for help can be scary, but also rewarding. Manifestările de vulnerabilitate precum aceasta, merită experimentate. Desigur, inițial, în medii confortabile și cu oameni în care avem încredere.
Pe lângă eșec, similar și vulnerabilității ar trebui să-i îndepărtăm conotația negativă.
În ultima vreme am schimbat abordarea pe blog și am început să fac, câte puțin, display de vulnerabilitate. Nu știu cât e de evident acest lucru. Am simțit nevoia să fac acest pas în ceea ce privește scrisul, pentru că la rândul meu am început să caut asta în conținutul consumat online. E clar un pas pe care acum câțiva ani nu l-aș fi putut face de aceea m-am orientat spre a scrie doar review-uri de cărți și filme. Văd introspecția ca pe ceva necesar, la fel și dezvoltarea personală, iar asta se va reflecta în ceea ce voi scrie pe viitor.
Așadar, situații în care o să-mi descriu diverse nesiguranțe, emoții sau experiențe vor fi numeroase fiind și o reflexie a faptului că acest blog e o experiență de învățare, iar lucrurile care mi se par utile le voi spune și împărtăși aici. În plus, cum am menționat mai sus, eu însămi simt nevoia să citesc texte autentice cu vulnerabilitate în cantități optime.
Vulnerabilitatea e cea care creează conexiune, iar online e prea puțină (cred) pentru că e pedepsită chiar aspru uneori și e de înțeles că inițiatorul/inițiatoarea acestei manifestări e descurajat/ă pe viitor să mai facă altele. Iar atunci rezultatul e reprezentarea unor standarde și obiective greu de atins care nu sunt deloc relatable. Trebuie să recunosc că uneori din cauza asta tind și eu să pierd contactul cu realitatea, în sensul că tind să cred că anumite lucruri sunt într-un anume fel sau că anumite procese se întâmplă într-un anume fel (succesul apărut „peste noapte”) când de fapt povestea cea relatable e cea care se întâmplă în spatele scenei, un platou pe care rar vedem ce se întâmplă.
Sigur, e bine să-ți alegi momentul și publicul potrivit în fața căruia să te arăți vulnerabil pentru a nu-ți crea ție dificultăți psihologice prea mari mai apoi, însă când îți asumi acest lucru și o faci cu încredere cred că asta se simte și îi poți molipsi și pe alții cu acest soi de curaj și asumare.
Tu ce crezi despre manifestările de vulnerabilitate?
olgapetcu.com 