Încă din timpul facultății am simțit nevoia unui mentor. O persoană către care să mă orientez pentru motivație și inspirație. Pe care să o privesc cu admirație și care să-mi fie model de dezvoltare, despre care să zic that’s the dream. O persoană care să mă cucerească cu felul în care vorbește despre propria meserie, cu care să rezonez.

Probabil nu am găsit în domeniul psihologiei (asta am studiat la facultate) pentru că într-adevăr nu a fost ceva de care să mă simt foarte apropiată ca practică. Motiv pentru care nici nu mi-am găsit locul acolo. La nivel de teorie, uneori chiar fascinantă și deseori foarte utilă, dar fără să declanșeze ”artificii” în creier. Lipsea acel entuziasm de multe ori esențial pentru a te ține implicat cu totul într-o activitate în așa fel încât să fie un proces care se desfășoară continuu, nu doar după un orar stabilit. Nu a fost unul dintre acele lucruri la care îți stă tot timpul mintea și simți că vrei să mai înveți ceva și să devii tot mai bun.

Ei bine, în ceea ce privește scrisul, lucrul acesta se întâmplă aproape constant. Spun aproape pentru că mai am și momente de ”nu sunt bună de nimic” și atunci entuziasmul scade vertiginos. Dar cumva fac în așa fel încât să revin la oameni care mă motivează care îmi aduc aminte de ce îmi place atât de mult această activitate.

 

Una dintre persoanele spre care privesc cu admirație e Aaron Sorkin, scenarist atât pentru TV, cât și pentru marele ecran. Pe el l-am descoperit cu câțiva ani în urmă când am început să mă uit la The Newsroom (Redacția), urmărind primul sezon în câteva zile, as you do. De când s-a încheiat de tot în trei sezoane, acum vreo patru ani, l-am mai urmărit de câteva ori cap-coadă. Bine, de mai multe ori.

De asemenea, am căutat să-i văd toate filmele și am în plan ca măcar două dintre ele, The Social Network și Steve Jobs, să le revăd cu scenariul în față pentru un pic de studiu.

Aaron Sorkin are un stil anume care e ușor de identificat printre scenarii: personajele lui vorbesc mult, repede și foarte articulat. A și spus că „that’s not how people speak in real life”. Mai face ceea ce mulți numesc the walk and talk: pe parcursul unei singure scene, două personaje conversează în timp ce merg de la o locație A la B pentru un plus de dinamism.

El spune despre dialog că e muzică și încearcă să imprime acest lucru în felul în care scrie replicile și mai apoi sunt livrate de personaje. Nici o replică nu e la întâmplare, iar actorii trebuie să redea întocmai cuvintele pe care el le-a scris, fără nici o modificare.

Poate te gândești că e un nesuferit, însă dacă îi urmărești interviurile îți va face o impresie contrară. Vei observa că are simțul umorului și face des uz de el. E o persoană modestă și aduce în discuție faptul că a avut noroc să ajungă în poziția în care se află.

În plus, nu se sfiește niciodată să își recunoască vulnerabilitățile și greutățile prin care trece când trebuie să scrie un scenariu. Ăsta e probabil lucrul pe care îl apreciez cel mai mult la el. Cred că mulți tind să-l pună pe un piedestal pentru că e unul dintre cei mai buni și apreciați scenariști de la Hollywood, însă cu fiecare interviu poți vedea că alege să nu se afișeze ca un zeu de neatins.

La întrebarea despre ce face când se află într-un blocaj cu scrisul el spune ”I am in a constant state of writers block”. Mai spune și că atunci când scrisul merge bine e extraordinar și de-abia poate ține pasul cu viteza gândurilor în a le pune pe hârtie sau digital, dar când nu merge deloc treaba…e greu de suportat. I mean, many of us can relate.

Ce apreciez la el e ca are un stil propriu și asumat. E recognoscibil și nu se pierde în mulțime.

Deși e foarte apreciat ca profesionist, nu toate scenariile care au văzut lumina zilei au dat filme sau seriale de succes. Despre Steve Jobs îl poți auzi glumind că foarte puțină lume a ajuns să-l vadă, iar The Newsroom a primit multe critici negative.

Mie serialul The Newsroom mi-a plăcut foarte mult și așa am început să-l descopăr pe Aaron Sorkin. Dacă nu mi-ar fi plăcut munca lui nu aș fi insistat să-l studiez și să ascult ce are de zis, dar a fost o surpriză plăcută că e un om fain și în spatele muncii admirate de atâția oameni.

 

A doua persoană despre care vreau să-ți povestesc, care mă inspiră și care îmi place foarte mult, e Margaret Atwood. Dacă ai auzit de The Handmaid’s Tale probabil că știi despre ce vorbesc. Ea e cea care a scris cartea cu titlul anterior menționat, dar și multe altele (pe care trebuie să le citesc cât mai repede!)

Odată cu apariția serialului și a discuțiilor de pe marginea lui, am citit și cartea și am căutat cât mai multe informații. Am ajuns la interviuri cu Atwood and I got hooked. Are 78 de ani și continuă să scrie și să fie activ implicată în diverse cauze. Are un umor dezvoltat, multă carisma și e o plăcere să o asculți fie că vorbește despre scris sau alte subiecte care o interesează. E genul de persoană care mi-ar fi plăcut să-mi fie profesor și aș asculta-o vorbind o zi întreagă.

Dacă ai citit cartea sau ai văzut serialul The Handmaid’s Tale, îți recomand să o asculți povestind pe acest subiect. În cuvintele ei, genul abordat de ea se numește speculative fiction (ficțiune speculativă) și nu science fiction cum ar zice alții. În ceea ce privește The Handmaid’s Tale, tot ce a pus ea în carte s-a întâmplat undeva, cândva în lume. Această condiție a fost pusă și în cazul serialului.

În toamnă va apărea pe platforma Masterclass un curs despre scris ținut de ea și doar urmărind preview-ul deja pare fascinant. Cred că va fi eye opening și vor fi multe de învățat acolo. Eu mi l-am trecut pe wishlist.

Mi se pare fascinant că prin intermediul Internetului și datorită faptului că există metode de înregistrare, ai acces la astfel de autori mari, care vor rămâne în istorie, precum Margaret Atwood. Îi poți vedea în acțiune, ca să zic așa, îi poți asculta vorbind despre munca lor, poți auzi cum gândesc, de unde se inspiră și ce au vrut să zică scriind anumite lucruri fără ca tu să ghicești sau să te bazezi pe interpretările altora (am sechele din timpul liceului). Primești informația direct de la sursă și sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate și pentru era încă care trăim, din acest punct de vedere. Știu că sună cheesy, dar uneori we take it for granted.

 

Dacă ar fi să mă întrebe cineva despre persoane care mă inspiră, aceste nume le-aș spune fără să mă gândesc prea mult. Prin urmare mulțumiri zeilor tehnologiei pentru youtube pentru că pot oricând să îmi iau de acolo doza de inspirație și motivație.

Am în plan să citesc cât mai multe dintre cărțile lui Margaret Atwood și să le studiez mai în detaliu. La fel și cu scenariile lui Sorkin pentru că sunt curioasă cum arată pe hârtie cel puțin The Social Network. Și pentru că disecându-le puțin munca sigur voi învăța câteva lucruri prețioase care nu se găsesc în manuale.

Tu ai găsit astfel de persoane în cadrul domeniului tău de interes? Simți nevoia unor mentori?

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com