„Tom Hazard has a dangerous secret. He may look like and ordinary 41-year-old, but owing to a rare condition, he’s been alive for centuries. From Elizabethan England to Jazz-Age Paris, from New York to the South Seas, Tom has seen a lot, and now craves an ordinary life. […] The only thing Tom must not do is fall in love.”

Aceasta e o parte din descrierea cărții de pe una dintre coperțile interioare și rezumă destul de bine subiectul cărții scrise de Matt Haig. Tom Hazard arată de 40 de ani, însă e în viață de 4 secole. La momentul prezent al cărții, Tom e în Marea Britanie și lucrează ca profesor de istorie, povestind elevilor și fapte trăite chiar la fața locului. He’s freaking 400 years old!

Tom se află în căutarea unei vieți normale și a unui loc unde să poată trăi liniștit. Multitudinea anilor trăiți au lăsat numeroase urme emoționale și povara lor e greu de dus de unul singur. În plus, Tom se caută și pe sine însuși și rostul în lume pentru că cei 400 de ani de viață au îngreunat și mai mult această sarcină. Nici măcar experiența atâtor ani nu-l poate ajuta, pentru că emoțional el e blocat în trecut din cauza primei și marii sale iubiri, Rose, care nu împărtășea cu el această afecțiune a îmbătrânirii extrem de lente.

Deoarece cărțile citite anterior (Reasons to stay alive, A boy called Christmas, The girl who saved Christmas), ale lui Matt Haig, mi-au plăcut tare mult și știind aproximativ care e subiectul acestei cărți, aveam așteptări destul de mari. Pagină după pagină stăteam „agățată” de carte și așteptam să mă prindă cu ceva, astfel încât să-mi fie greu să las cartea din mână.

Însă, raportez cu regret că, în ceea ce mă privește, acest lucru nu s-a întâmplat. Am ajuns la finalul cărții gândindu-mă „that’s it?”. Nu-mi dau seama cu siguranță ce nu a funcționat pentru mine.

Aici mă refer la povestea în sine, pentru că scriitura nu e rea și nu pot zice că m-a deranjat. But something about the story wasn’t quite right.

Formatul cărții e asemănător unui jurnal. E scrisă la persoana întâi, capitolele sunt scurte, alternând între prezent și evenimente relevante din trecut care să creeze background pentru situația lui Tom.

Per total povestea e previzibilă, poți „mirosi” de la o poștă love-interest-ul lui Tom și, îmi pare rău să zic asta, dar desfășurarea evenimentelor de la finalul carții pare forțată și deloc credibilă. Cred că și asta mi-a tăiat din elan.

„How to stop time is a wild and bittersweet story about losing and finding yourself, about the certainty of change and about lifetimes it can take to learn how to live.”

Lecțiile și concluziile pomenite mai sus cred că ar fi fost mai credibile și mai autentice dacă povestea lui Tom ar fi fost mai dezvoltată și mai complexă. La final, lucrurile par grăbite și, prin urmare, povestea poate fi simțită ca neterminată sau nefinisată.

Nu-mi pare rău că am citit-o pentru că Matt Haig scrie bine și știe cum să creeze emoție autentică atunci când situația o cere, însă am simțit și că povestea mai avea nevoie de ajustări.

Va apărea film după această carte, cu Benedict Cumberbatch (who is the best Sherlock ever!) în rolul principal. Așadar, va fi fain de văzut cum va juca, dar sunt și foarte curioasă ce schimbări vor aduce poveștii pentru că le simt plutind în aer.

Tu ai citit cartea?

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com