După meciul pe care l-a câștigat ieri, Roger Federer a zis, printre alte lucruri foarte amuzante, faptul că ”Storytelling is very important in sports.”, atunci când a fost întrebat despre personalizarea pantofilor sport cu care joacă. Lucru care mi s-a părut tare interesant în contextul acestor două săptămâni de Australian Open.
Da, știu că e ceva cât se poate de evident. Drept dovadă stă și faptul că amintirile cu care rămâi după multe zile de meciuri de tenis sunt desfășurările neașteptate de evenimente, de exemplu jucători care produc surprize și ajung în fazele avansate ale turneelor și astfel depășesc statutul de aproape anonimi în percepția urmăritorilor de tenis obișnuiți. Acest lucru s-a întâmplat cu consecințe pozitive pentru un anume jucător din Coreea de Sud, dar foarte negative pentru un altul din Statele Unite. Cel din urmă a ajuns în atenția presei și a urmăritorilor de tenis din cauza unor mesaje pe Twitter foarte controversate.
Când te vei gândi la această ediție îți vei aminti destul de rapid despre acești doi jucători și ce au stârnit ca urmare a unei avansări surpriză în cea de-a doua săptămână a turneului. În acest context, nu am cum să nu mă gândesc la situația dintre Simona Halep și Adidas. La începutul acestui an, Simona anunța că întrerupe colaborarea cu Adidas. Poveștile spun că echipa Simonei ar fi cerut bani în plus având în vedere statutul ei de numărul 1 mondial obținut în octombrie anul trecut, loc pe care încă se află și care se va consolida dacă va câștiga acest turneu în desfășurare din Australia. Adidas ar fi ales să renunțe la Simona în loc să pluseze la suma din contract pentru că nu ar fi suficient de atractivă ca brand personal. Cei de la Treizeci zero au publicat un articol foarte bun și comprehensiv legat de acest subiect, vorbind cu mai mulți oameni avizați care și-au exprimat părerile. Vă recomand să-l citiți dacă nu ați făcut-o încă.
Ei bine, lucrurile s-au desfășurat în așa fel încât Simona a început foarte bine anul acesta, în contradicție cu alți ani. Până la acest moment este neînvinsă în 2018, iar turneul Australian Open s-a dovedit a fi un parcurs fantastic pentru ea, având parte de meciuri grele, competitive, unele chiar de infarct pentru fani, în care a fost la limită salvând multiple mingi de meci. Toate acestea în timp ce se confrunta cu o accidentare nasoală care s-a petrecut în meciul din primul tur.
A început anul câștigând un turneu în China atât la simplu cât și la dublu, iar acum urmează să joace finala primului turneu de Grand Slam al anului. Toate acestea fără vreun brand vizibil pe ea. Glumele vizând decizia Adidas au început încă de la primul turneu câștigat în acest an și au devenit tot mai dese în online odată cu ajungerea Simonei într-o altă finală, una dintre cele mai mari.
Cât era în China, Simona a căutat online haine cu care să joace și a făcut comanda acolo. Nu mai putea juca cu sigla Adidas pe echipament, contractul fiind încheiat, chiar dacă la antrenamente încă mai purta acest brand. În meciul din semifinală, Simona și-a pus și un visor pe care scria inițialele turneului. E unul dintre obiectele alea pe care ți le-ai lua de la magazinul de suveniruri dacă te-ai nimeri prin complexul sportiv de la Melbourne unde se desfășoară turneul.
Acum vă puteți da seama unde va ajunge miștoul făcut la adresa Adidas dacă zeii tenisului țin cu noi și Simona câștigă sâmbătă? Eu pot doar să-mi închipui, dar cred că va fi ceva tare distractiv mai ales că în finală Simona o are ca adversară pe o jucătoare care poartă Adidas. Meciul va fi dificil așa că rămâne de văzut.
După acest progres extraordinar al Simonei sigur vor urma și alte turnee de succes. Li se simte mirosul în aer. Simona e abia la început cu isprăvile anul acesta. Chiar și dacă nu ar câștiga finala, parcursul Simonei de la acest turneu este de neuitat și asta nu o spun doar fanii ci și experții. A avut parte de niște meciuri de tip rollercoaster unde s-a aflat în situații la limită și nu a renunțat câtuși de puțin la luptă. A continuat să lovească fiecare minge până când a câștigat, trecând și printr-un meci maraton care a durat aproape 4 ore.
Întreg turneul e o poveste tare frumoasă pentru Simona, apropo de storytelling: început mai greoi cu o accidentare care amenința următoarele meciuri destul de serios. Mai apoi meciuri la care ai obosit doar uitându-te, luptând cu niște demoni interiori care mai demult i-ar fi dat de furcă serios și datorită cărora ar fi fost ieșită din turneu demult. Până și antrenorul ei a zâmbit mândru în timpul celui mai recent meci. Simona a făcut progrese la toate capitolele iar lucrul acesta este incontestabil.
Sâmbătă vom fi martori ai încă unui meci în care probabil ne vor trece iar toate transpirațiile și ni se va accelera pulsul urmărind-o pe Simona jucând pentru primul ei titlu de Grand Slam. Ea se află la a treia ei finală de acest gen și parcă acum, mai mult ca niciodată, se simte că e în sfârșit momentul ei. Dacă într-adevăr va fi așa, atunci povestea acestor două săptămâni pline de emoții, de ambele părți ale ecranului, va avea cel mai frumos final posibil.
Haide!