În anul 2014 nu știam nimic despre tenis. Ba chiar aveam percepția că ar fi plictisitor. Nimic mai fals, dar asta e altă poveste.

Tenisul l-am descoperit la ediția Roland Garros din acel an pentru că o jucătoare româncă făcea senzație bătând jucătoare bună după jucătoare bună și punându-i probleme Mariei Sharapova în finală. Bineînțeles, era vorba de Simona Halep. După acel Roland Garros m-am lipit definitiv de tenis, iar la meciurile cu miza ale Simonei am niște emoții de tulai Doamne, parcă e vorba de soarta mea în joc. În finala de la RG de anul trecut când Simona avea set câștigat și 3-0 în al doilea set parcă simțeam cum îmi dau lacrimile văzând-o deja cu trofeul în mână. După trei ani, tot nu mi-am învățat lecția.

Acum nu e cazul să ne amintim de turnura pe care a luat-o meciul și cum am avut motive de plâns, dar nu de fericire. Până nu se strigă ”game, set and match” meciul nu e gata și se pot întâmpla multe surprize mai mult sau mai puțin plăcute. Așa că niciodată să nu te bucuri sau să te întristezi până nu ai o certitudine. În fine, să ne suflăm nasul și să tragem aer în piept, pentru că amintirea mai doare puțin, dar și pentru că trebuie să ne ținem tari și concentrați pe a trimite vibe pozitiv Simonei ca să o țină glezna pe mai departe.

Ce urma să aflu mai apoi ținea mult de cum se desfășoară jocul, lucruri despre jucătorii din top și viața relativ privilegiată pe care o duc. Relativ pentru că din punct de vedere financiar sunt asigurați, dar proprii demoni tot îi mai bântuie când mai pierd meciuri și lucrurile nu merg așa cum și-ar dori. Însă înainte de a ajunge în top se întâmplă multe alte lucruri care nu se văd la TV sau pe altundeva. Se parcurg etape care sunt probabil la fel de grele, dacă nu și mai grele, decât cele prin care trec cei de sus din top.

În cea mai mare parte, despre asta e vorba în cartea lui Adrian Fetecău: fiica lui, Irina, e într-o perioadă în care încearcă să adune victorii în turnee mici, de la care pleci cu bugetul pe minus, pentru a putea accede în clasament și a ajunge să joace în ”liga” cea mare. El este cel care o însoțește la turnee, cel care îi este sprijin în fiecare moment greu fie el o accidentare, pierderea unui meci sau condițiile crunte oferite de un turneu mic care oferă puține puncte, dar atât de necesare pentru a evolua ca jucător la un nivel mai bun. Problema banilor e probabil cea mai evidentă și mai discutată deoarece câștigurile sunt mici sau chiar deloc la nivelul de început, iar costurile sunt mari și suportul din partea statului este inexistent. Se vorbește despre această temă și chiar jucătoare românce din top au recunoscut că părinții au fost singurii care au făcut eforturi pentru a le susține financiar.

Anul trecut apăruse un articol scris de Nicole Gibbs (nr. 113 WTA) care discută această problemă a finanțelor la nivelul ”de jos”, de început al tenisului, și a stârnit multă solidaritate în lumea tenisului pentru că reflecta adevărul crunt al acestui sport costisitor. Acel articol a fost primul contact pe care l-am avut cu tenisul care nu se vede la TV și m-a făcut să apreciez și mai mult acești curajoși care își dedică viața tenisului în speranța că vor ajunge departe.

Cartea lui Fetecău vine să mai completeze niște lacune din perspectiva mea asupra tenisului. Pe de altă parte, citind despre aventurile celor doi de la turnee, n-ai cum să nu empatizezi cu situația lor. Mie mi s-au părut foarte insightful și eye opening confesiunile lui Fetecău, pentru că această carte e o colecție de confesiuni, articole stream of consciousness (așa cum mai fac și eu când mă ia valul) care, în opinia mea, ar fi avut nevoie de ceva mai multă editare înainte de a ajunge în carte și apoi la tipar. Pentru că din acest punct de vedere cartea pare neterminată. Nu știu cât de tare s-au grăbit să trimită cartea la tipar sau pur și simplu asta a fost intenția: de a lăsa articolele să fie mai raw, mai nefinisate.

Per total, cred că merită citită tocmai dacă nu ai idee despre ce se întâmplă în afara lumii glam a WTA-ului pe care o vedem pictată pe TV și internet, și cu siguranță vei deveni mai empatic cu jucătorii. Însă dacă deja știi prin câte trebuie să treacă un jucător pe drumul către elită atunci probabil nu îți va oferi prea multă valoare cartea. Poate apreciezi scriitura lui Fetecău pentru că deja îl cunoști și atunci știi la ce să te aștepți de la carte și de-aia vei pune ochii pe ea să o citești. Dacă nu, probabil alte curiozități te vor convinge să o citești, curiozități precum: perspectiva lui Fetecău asupra tenisului și insight-urile despre jucătorii din top sau declarațiile despre Simona.

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com