„I’m getting that you don’t think much of me but what if every single one of your ill informed, unsophisticated opinions about me were wrong?”

În ceea ce mă privește, la momentul de față Aaron Sorkin ar putea scrie despre absolut orice că eu tot aș plăti bilet să merg la cinema să-i văd filmul. Cel mai nou film pe care l-a și scris și regizat nu avea cum să facă exceptie chiar dacă, văzând despre ce e vorba, aproape că nu m-a entuziasmat ]n mod deosebit. Atracția era grupul de actori și faptul că scenariul era semnat de Sorkin. De când am văzut ”The Newsroom” (de nenumărate ori), am căutat să-i văd toate filmele, chiar dacă ”The Newsroom” nu e neapărat printre motivele lui de laudă sau mai degrabă printre titlurile pe care să le scoată la înaintare când dă vreun exemplu din munca lui.

”Molly’s game” e despre Moly Bloom, o fostă campioană la ski care a fost nevoie să se retragă din cauza accidentărilor și care a ajuns să organizeze unele dintre cele mai căutate seri de poker de la Hollywood și New York unde au participat actori, sportivi, politicieni etc. La aceste intrarea se făcea cu suma de 10k la început mai apoi ajungându-se la 250k de dolari.

Accesul lui Molly în lumea pokerului cu mulți bani s-a facut oarecum întâmplător. După ce a renunțat la ski din cauză că accidentarea era prea gravă pentru a mai putea face performanța, a ajuns în punctul de a nu știi încotro să o ia pentru că tatăl ei o împinsese pe drumul performanței sportive, dar și al celei academice. A avut parte de un tată foarte exigent care nu accepta jumătățile de măsură. Când s-a retras din ski, Molly a decis să amâne un an de zile admiterea la universitate și a ajuns să lucreze ca asistentă pentru cel care urma să o introducă în lumea pokerului de unde ea ulterior și-a deschis propria afacere și a organizat ea singură nopți de poker.

Se evidențiază în film faptul că Molly e o tipă super inteligentă și acest lucru se reflectă în felul în care și-a clădit afacerea și a învățat de la zero tot ce era necesar pentru a atrage printre cei mai bogați oameni în jocurile de poker pe care le organiza. Bineînțeles, ulterior lucrurile se deteriorează: Molly ajunge dependentă de droguri, iar datorită neglijenței, la serile ei de poker ajung și oameni din mafia rusească și, ca urmare a acestui lucru, Molly e amenințată și atacată în propria casă. Greșelile pe care le face cu bună știință și riscurile pe care și le asuma astfel ajung la urechile FBI-ului și Molly se alege cu acuzații grave, fiindu-i luați toți banii ca metodă de a pune presiune pe ea să ofere declarații despre cei care participau la serile de poker.

Din lipsă de opțiuni e de acord să scrie o carte despre ea și lumea pokerului, însă fără a divulga identități. A publicat cartea în speranța că va fi o sursă de venit și o sursă de bani pentru a-și angaja un avocat care să o ajute cu acuzațiile care i se aduceau.

Sorkin montează în paralel discuțiile ei cu avocatul cu felul în care lucrurile s-au desfășurat de la început până la momentul prezent al filmului. Inițial avocatul la care merge nici nu vrea să se implice în cazul ei, însă pe masură ce îi află povestea e convins că trebuie să facă tot ce poate pentru a o ajuta pe Molly.

Povestea e, fără dubiu, cu impact. Eu am stat cu ochii lipiți de ecran pe tot parcursul celor 2 ore jumătate aproape și nu le-am simțit ca pe o povară. Pe lângă desfășurarea acțiunii care te ține în priză, un rol foarte important îl joacă și dialogul și nici nu ar avea cum să fie altfel fiind vorba de un scenariu scris de Aaron Sorkin. Replicile livrate la foc continuu de personaje și discursurile care te emoționează și te fac să te ridici din picioare să arunci cu pumnul în aer sunt aspecte care te agață și mai mult de film dacă povestea nu te-a convins deja.

Un lucru care mi se pare interesant de menționat e ceva care funcționează minunat pentru poveste însă nu știu în ce masură reflectă realitate. Nu știu cât anume percepția mea asupra acestui lucru reflectă niște păreri conturate de lumea în care trăim în care îți vine greu să crezi când se mai întâmpla fapte altruiste și bune din punct de vedere moral care, vorba englezului, restore your faith in humanity.

Lucrul la care vreau să mă refer e ceva legat direct de personajul Molly Bloom: și anume faptul că ea  nu a facut publice numele celor care veneau la serile ei de poker dintr-un bun simț aproape incredibil. A mentionat de mai multe ori că divulgarea informațiilor ar distruge viețile acelor oameni și, ca efect secundar, i-ar distruge ei reputația într-un moment în care, chiar ea menționează în film, numele e tot ceea ce i-a mai rămas.

Acest lucru, deși funcționează perfect ca atu al personajului în cadrul poveștii pentru că te face să o percepi ca pe un om poate prea bun în contextul specific al situației ei, mie mi-e tare greu de crezut. Am rețineri în ceea ce privește această explicație ca motivație a ei pentru a-i proteja pe foștii clienți dintre care nici unul nu s-a implicat să o ajute la rândul lui, ea refuzând să divulge orice fel de informații despre foștii ei clienți FBI-ului.

În rest, nu pot zice că am de spus ceva împotriva filmului. Dar e foarte posibil să fiu foarte biased pentru că mie mi-a plăcut cam tot ce a scris Sorkin tocmai din cauza felului în care impune livrarea replicilor, dar și a faptului că știe să se folosească de umor într-un mod foarte de efect și fără a fi vulgar, lucru pe care îl apreciez de fiecare dată pentru că mai nou mai greu întâlnești umor de bun gust.

Am să mă opresc înainte de a transforma acest review într-un elogiu propriu zis pentru scriitura lui Aaron Sorkin. Tu ai văzut vreun film sau serial scris de el?

Dacă vrei să scriu și pentru tine sau să colaborăm, scrie-mi la: olga.petcu@outlook.com