Nu mi-au plăcut niciodată situațiile acelea de a fi pusă on the spot, mai ales printre oameni necunoscuți. Când am fost la o întâlnire între bloggeri, recent, am fost puși toți să ne prezentăm, să ne prezentam blogul pe scurt și de ce l-am început. Teroare absolută. Dar faptul că am fost a doua la rând probabil că a ajutat pentru că mintea mea nu a apucat să-și facă/pregătească toate worst case scenarios și posibilitatea să mă autosabotez a scăzut simțitor. Am zis foarte pe scurt ce mi-a venit în minte, cu zâmbetul pe buze și am predat ștafeta mai departe.

Situațiile care presupun spontaneitate nu sunt favoritele mele, însă încerc pe cât posibil să mă concentrez asupra lor și să fac o treabă acceptabilă. Când vine vorba de a descrie blogul mi-e puțin dificil pentru că, deși scriu des despre cărți și filme, blogul nu e doar despre asta. Și vreau să mă orientez cât mai mult de fapt spre ceea ce blogul este pe lângă recenzii de filme și carte. Am articole cu gânduri, opinii sau lucruri care îmi plac și mă inspiră și spre acestea vreau să înclin balanța.

Știu că m-a întrebat cineva despre ce cărți scriu și pe moment m-am blocat am coborât privirea în pământ încerc să mă gândesc cât mai rapid cum să răspund la întrebarea asta. Pentru că din nou, nu e vorba doar despre o categorie sau două. Citesc variat sau cel puțin asta încerc. Poate că data viitoare când mi se adresează întrebarea asta ar trebui pur și simplu să enumăr ultimele 2-3 cărți citite fără să încerc să rezum despre ce citesc în general. Ar fi mult mai la îndemână decât tăcerea și sentimentul aiurea de după că nu am știut cum să răspund prea coerent pe moment. Thank you, brain!

Țin minte că prin facultate dădusem de un site unde citeam tot felul de articole printre care și review-uri. Mi-am făcut curaj și am făcut și eu un review la o carte și am trimis-o la ei și mi l-au publicat. A fost un moment ”wow!” pentru mine atunci. Nu știu sigur dacă asta m-a mânat să încep blogul, dar cert e că a început să-mi placă să scriu. Eu oricum începusem de prin liceu să scriu gânduri pe hârtie și să fac introspecție. Așa că presupun că blogul a venit ca o urmare firească.

MI se parea faină ideea de a pune gândurile despre diverse lucruri într-un spațiu unde pot alții să citescă și apoi să interacționeze cu tine, să îți spună părerea lor. La fel ca și acum, cred că multe dintre postările vechi sunt despre cărți și filme (poți găsi toate postările, inclusiv cele vechi, pe blogul actual). Mă tot gândesc de ce am ales să public într-un procent mai mare, doar acest gen de review-uri și mai puțin ceea ce îmi place cel mai mult să scriu: opinii, gânduri, despre lucruri și oameni care mă inspiră, deoarece sunt într-o constantă misiune de a mă înțelege și cunoaște cât mai bine.

Cred că la mijloc e vorba de un sentiment de siguranță de care mă agăț. Sunt aproape sigură că despre asta e vorba. Review-urile de carte și film sunt safe, fără display de vulnerabilitate, și îmi sunt la îndemână pentru că timpul acasă așa mi-l petrec: cu o carte sau un serial sau un film. De prea puține ori te expui cu adevărat în acest gen de articole. Poate doar dacă ai rezonat mult cu subiectul cu pricina. Dar altfel, după cum am spus, sunt safe. Rămân în zona de confort, acest killer de potențial și sabotor profesionist.

Deși îmi place să scriu, sunt într-o relație de love-hate cu activitatea asta. Asta pentru că, așa cum unii dintre voi puteți înțelege, sunt puține lucruri la fel de copleșitoare ca o foaie albă. Foaia aia albă pe care trebuie să o umpli cu ceva și nu știi de unde să începi sau dacă știi intervin nesiguranțe și pretenții de perfecțiune și e atât de greu să pui câteva cuvinte pe hârtie. Dar și când ai început… Ei bine, eu așa am cunoscut starea de flow.

Acum câțiva ani nu știam ce înseamnă asta, știam doar că atunci când scriu (mai ales cu ceva muzica în căști) nu mai observ nimic altceva, pierd noțiunea timpului și degetele doar alunecă de la o literă la alta pe tastatură. Bine, în toată aventura și viteza asta fac și multe greșeli fără să-mi dau seama (de aceea urmează etapa de editare poate mai lungă decât cea de scris propriu zis). Dacă vreți să aflați mai multe despre starea de flow vă recomand să citiți ”Flux” de Mihaly Csikszentmihalyi și apoi căutați clipuri pe Youtube cu el și apoi cu Steven Kotler. E un concept extrem de interesant.

Chiar dacă mi-e greu uneori să descriu despre ce scriu pe blog pentru că înseamnă să pășesc în afara zonei de confort, atrăgând atenția asupra articolelor mai personale, nu doar asupra review-urilor care presupun puține riscuri, ei bine plăcerea activității în sine face ca acest lucru să merite. E un exercițiu pe care trebui să-l fac mai des și cel mai important să-mi asum lucrurile care îmi fac plăcere, precum scrisul, să-mi asum identitatea mea ca blogger și când va mai trebui să zic despre ce e blogul să afirm că e despre propriile opinii, gânduri și apoi, eventual, despre review-uri de cărți și filme.