Îți povesteam în postarea anterioară cum periodic tind să caut lecturi mai challenging care să mă pun pe gânduri, ba chiar să fac research pe Google ca să înțeleg conceptele menționate acolo sau chiar interviuri cu autorul în care explică de unde s-a inspirat și ce a vrut să obțină prin ceea ce a scris. Nu e ceva ce să vreau permanent să citesc, pentru că poate fi destul de obositor tot acest proces de a mă ține de firul narativ și de a încerca să descâlcesc înțelesuri, însă din când în când un asemenea ”chin” cognitiv e fix ceea ce am nevoie.

Anul trecut ”Arrival” a intrat în topul filmelor mele preferate și, citind despre el online, am aflat că e bazat pe un short story care am înțeles că a fost greu de adaptat pentru marele ecran datorită structurii poveștii. Însă, din acest punct de vedere ambele variante se bucură de mari avantaje. Vor urma SPOILERE (despre Arrival) așa că you’ve been warned. 

În mare, povestea din ”Arrival” e astfel: numeroase nave extratereste vin să ”viziteze” pământul, omenirea intră în panică generală și încearcă din răsputeri să găsească o cale de comunicare cu acestea ca să înțeleagă care e scopul lor. În acest demers un om de valoare este lingvista Louise Banks care împreună cu echipa va încerca să stabilească o punte de comunicare cu ființele, heptapozi, care au venit cu aceste vase.

Aceste eforturi sunt intercalate atât în carte cât și în film, cu efecte diferite, cu amintiri ale lui Louise împreună cu fiica ei Hannah. Aici intervine un efect interesant. Dacă în film le iei efectiv ca amintiri, evenimente trecute, fără să ai indicii că ar fi altceva decât doar mai târziu în film, în carte aceste ”amintiri” sunt povestite la timpul viitor și, prin urmare, ai un mare indiciu asupra a ceea ce se întâmplă. Deși mai sunt diferențe ce constă în detalii legate de poveste, acest element mi se pare ca fiind poate cel mai interesant pentru că e un mare avantaj, mai ales pentru varianta vizuală a poveștii.

”Arrival” sau ”Povestea vieții tale”, cum e pe hârtie, mi se pare o poveste SF extrem de interesantă, poate chiar prea scurtă pe hârtie, care pe mine m-a captivat total și nu mi-e jenă să recunosc că am revăzut filmul pe HBO cu fiecare ocazie și încă l-aș mai vedea: imaginea, atmosfera și povestea sunt puse minunat împreună de către Denis Villeneuve.

Dar să revenim la carte. Pe lângă ”Povestea vieții tale”, acest volum pune la un loc încă șapte povestiri scurte care sunt în aceeași măsură provocatoare și îți vor rămâne în minte mai ales dacă ai o atracție către știință. Pe mine m-au mai atras în mod special povestirile ”Iadul e acolo unde nu există Dumnezeu” și ”Să-ți placă ceea ce vezi: un documentar”.

În prima povestire pe care am menționat-o anterior, ți se prezintă o lume unde existența lui Dumnezeu e o certitudine. Îngerii există și ei și ocazional apar printre oameni aducând atât minuni cât și dezastru odată cu ei. Raiul și Iadul există și ele și sunt vizibile câteodată. Iadul nu diferă de lumea reală decât prin faptul că, așa cum spune și titlul, nu are parte de prezența lui Dumnezeu. Povestirea se învârte în jurul a trei personaje:

– unul dintre ele s-a născut cu un defect la un picior. Soția i-a murit ca urmare a apariției unui înger într-un spațiu unde s-au spart niște geamuri și a sângerat până la moarte. Știe că soția lui a ajuns în Rai, iar scopul lui este să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu pentru că aceasta era singura cale pentru a fi ulterior reunit cu soția lui.

– al doilea personaj e o femeie care s-a născut fără picioare după ce când mama ei era însărcinată a fost martora unei apariții a unui înger care a influențat astfel aspectul fizic al copilului încă nenăscut. La maturitate ea are parte de o minune și dobândește picioare astfel schimbându-i-se scopul vieții pe care și-a petrecut-o predicând credința și speranța pentru alții cu dizabilități.

– al treilea personaj e unul care încearcă să-și găsească rostul în viață, neavând parte de nici un eveniment care să implice o apariție a vreunui înger.

Chiang spune că, în parte, a vrut să exploreze rolul credinței în cadrul religiei în condițiile în care existența lui Dumnezeu nu mai e pusă la îndoială. Practic, cu sau fără credință, el există și mai apoi mai e discuția despre cum anume aleg oamenii să-și ducă viața în aceste condiții.

În ”Să-ți placă ceea ce vezi: un documentar” se discută, din nou, despre ceva super interesant: cum ar fi dacă s-ar elimina, din ecuația socializării, discriminarea vizuală. Adică atunci când vezi un om să nu poți emite judecăți în legătură cu aspectul lui. Astfel, ești atent doar la felul omului de a fi fără ca percepția să-ți fie influențată de felul în care omul arată. Chiang oferă și un termen (inventat de el) pentru această lipsă de percepție a aspectului fizic ca fiind atractiv sau neatractiv (evaluarea frumuseții): caliagnozie (engl. Calliagnosis; cali înseamnă frumos, iar agnozie înseamnă pierdere sau tulburare a funcțiilor intelectuale de recunoaștere a celor văzute, auzite, pipăite). Se discută care sunt consecințele unei asemenea modificări la nivelul creierului, cum ar fi o societate care ar crește cu caliagnozie și dacă într-adevăr e o alternativă bună pe termen lung versus o educare spre a nu da o importanță așa de mare aparențelor.

”Această stare este ceea ce noi numim o agnozie asociativă, și nu una perceptivă. Asta înseamnă că nu interferează cu percepția vizuală a omului, ci doar cu abilitatea de a recunoaște ceea ce persoana vede. Un caliagnozic percepe fețele umane foarte bine, numai că nu poate face diferența dintre o bărbie proeminentă și una teșită, dintre un nas drept și unul încovoiat, dintre un ten curat și unul ciupit de vărsat. El sau ea nu resimt nici o reacție estetică la aceste diferențe.”

Toate sunt genul de povestiri care ridică semne de întrebare, chiar dacă nu ești familiar cu tematica abordată sau cu anumite concepte pomenite, și chiar dacă e foarte posibil să nu-ți fie clar ce s-a întâmplat până la final. Și asta e ok. Eu recunosc că după terminarea fiecărei povestiri am intrat pe Google și am căutat explicații suplimentare. Însă acesta nu ar trebui să fie un motiv de descurajare. Dacă ți-a plăcut Arrival eu zic că merită să dai o șansă și celorlalte povestiri scrise de Ted Chiang. Ai putea să-ți descoperi noi preocupări.

Ți-am stârnit puțin curiozitatea?