În ultima perioadă m-am lăsat pe tânjeală cu scuza că trebuie să termin o carte de citit ca să-i fac review pe blog. În situații din-astea capcană tind să ignor alte idei de postări și mi-am dat seama că nu e ok.

Bine, tind și să procrastinez în loc să pun mâna pe tastatură sau pe un pix. Se poate să fie vorba de faptul că mai tot timpul etichetez o idee ca nefiind good enough, dar mai am nevoie de introspecție în legătură cu acest lucru.

În fine, am decis într-o zi să merg la o cafenea unde aș fi forțată de circumstanțe ca să scriu. E drept, am și vrut să văd dacă această combinație e una câștigătoare: scrisul și cafeneaua. M-am înarmat cu hârtie și pix (fără laptop, pentru că e cam greu și nu am un ghiozdan special încă) și am pornit. Idea e că a funcționat schimbarea de mediu, dar poate nu din motivele pe care ți le imaginezi. Sau poate pe care mi le-aș fi imaginat eu.

Dar ca să-ți explic cazul meu specific trebuie să revin la procrastinare și cum se manifestă la mine:

• mă apuc de ordine sau/și curățenie
• fac turul a 3 aplicații de social media like my life depended on it, însă fără prea mare câștig după cum ai putea intui. Doar scroll, scroll și iar scroll. Trebuie să mă tratez și am deja în minte două cărți care ar putea să-mi fie de ajutor (carte 1 și carte 2)
• mă uit la TV sau la seriale online
• îmi tai unghiile dacă e cazul pentru că mă incomodează când scriu la tastatură dacă sunt doar puțin mai crescute ca să poată avea potențial de manichiură decentă (inexistentă la mine în majoritatea timpului deși am suficiente culori disponibile)
• mă agit că nu am idei la nivelul propriilor standarde (mai tot timpul intangibile). E greu cu perfecțiunea și vulnerabilitatea

Așadar, pentru mine mersul la cafenea a funcționat pentru că:

• ok, te duci la o masă care încă mai are paharele celorlalți și faci tu ordine și curat pentru că vrei să te așezi acolo, dar ar fi ciudat să faci curat și la alte mese nefiind angajat acolo, nu? Așa că opțiunea asta de procrastinare a picat. Oricât de mare e tentația trebuie să te abții
• ar fi fost frustrant să plec de acolo după două-trei ore fără nimic scris așa că am folosit foarte puțin social media de frica vinovăției de după, și în schimb mi-am luat caietul și pixul în mână cu pauze pentru cafea. Am stat și m-am uitat la pagina goală până am simțit că îmi crapă capul și apoi am început să scriu ce îmi trece prin minte fără prea multă presiune. No pain no gain, right? Aș vrea să-mi fie mai ușor, însă cred că oamenii cu mai multă experiența în scris ar râde instant dacă m-ar auzi și mi-ar zice” you have no idea…”
• serialele pică din start că doar nu o să consum cei câțiva GB de net pe acestea. Dacă o să am nevoie în altă situație de traficul de net? faptul că am facut binging cu The Newsroom sau The Handmaid’s tale nu o să mă ajute când o să am musai nevoie de Google ca să verific programul autobuzelor sau filmografia lui Nolan. Numai dacă nu va fi cazul să vorbesc despre o utopie în ceea ce privește jurnalismul sau dacă se va instaura un regim dictatorial. Ceea ce sper să nu fie cazul vreodată
• capitolul unghiilor în public, în afara unui salon, nici măcar nu o să-l deschid pentru că nu vreau să îți întorc stomacul pe dos.
• când ai două-trei ore la dispoziție să le pui to good use și o cafea care te-ar face să te simți vinovat/ă dacă nu ai folosi timpul cât mai eficient, ei bine presiunea perfecțiunii scade din intensitate. Vrei doar să scrii, să știi ca nu ai plecat cu hârtia și pixul nefolosit

În plus, ar fi bine chiar să profiți de acele ore la cafenea pentru că nu degeaba ai dat cel puțin 10 lei pe o cafea. Bine, am dat 15 lei. Și nu a fost o cafea, a fost un frappuccino. Era cald afară, ok? Trebuie să lupți cu distragerile și să nu lași creierul să sară iar cu gândul la social media. FOMO is a pain in the ass, isn’t it?

Apropo de pix și hârtie, mie personal mi se pare că mă concentrez mai bine la scris așa. Chiar dacă prelungește munca în sine. Ce aș vrea neapărat să am în viitor e un device numit Remarkable. E ceva foarte nou deocamdată și astept niște review-uri de la oameni care și-au cumpărat acest device. Nici nu cred că au început livrările încă.

Remarkable e un fel de tableta + Kindle cu conectivitate ca să poți transfera munca pe laptop, însă fără social media sau un email care să te distragă sau să te tenteze să te întrerupi: scrii sau desenezi acolo și apoi transferi pe computer și finalizezi munca. În cazul meu, pun pe blog. E și mult mai ușor de transportat decât majoritatea laptopurilor. Mult mai ușor decât laptopul meu de 15,6 inch.

În concluzie, trebuie să mă resemnez cu faptul că aproape m-am transformat într-un clișeu: scriitorul și cafeneaua. Însă ce să fac? Puterea cafenelei e de necontestat. Nu mă judeca până nu ai fost să lucrezi dintr-una. Ai fost avertizat/ă.

Analiza asta pe care am făcut-o legat de procrastinare, în cazul meu, nu am făcut-o cu vreo intenție de autoterapie. Însă, ar putea fi o consecință neintenționată. Așa e când pui lucrurile clar pe hârtie. Devii mai conștient. Poate și mai jenat decât ți-ai fi dorit când realizezi ce vulnerabilități ai, but it is what it is.

Tu în ce relație ești cu procrastinarea? Dar cu cafenelele?