Recent mi-am achiziționat o husă pentru telefon ceva mai atipică pentru gusturile mele și motivul a fost unul singur și dintre cele mai superficiale: avea o zână ca desen și cum eu colecționez figurine cu zâne am zis ”why not?”. Se vedea din poză că husa are și foarte mult sclipici însă nu mi-am putut închipui cum arată ea de fapt în realitate.

În mod clar e genul de husă pe care în mod normal n-aș fi ales-o și am avut o reținere în a o folosi pentru că 1. pare scoasă din cutia de jucării a unei fetițe de 5 ani și 2. e destul de ostentativă și atrage privirile ceea ce nu e ceva ce-mi doresc neapărat deobicei. Nu neg ca e ușor kitsch, însă e tare jucăușă pentru că are un lichid înăuntru prin care se plimbă vreo tonă de sclipici cu niște steluțe, această mișcare fiind ciudat de calmantă (free hypnosis anyone? Just give a call and I’ll put my phone case to better use. Uite un plan B if my writing/blogging career doesn’t work out).

De asemenea, nu o să neg nici faptul că inițial mi-a fost jenă să scot telefonul din geantă în ideea că s-ar uita oamenii ridicând dintr-o sprânceană și întrebându-se ce fac cu viața mea de presupus adult. Bine, plus multe alte griji care se derulau în capul meu pentru că nu degeaba 1. sunt o introvertită aproape ca la carte și 2. tendințele anxioase trebuie să se facă și ele bune la ceva așa că de ce să nu declanșeze un worry fest optim, din cauza unei effing huse pentru telefon? Și da, realizez iraționalul situației ca să nu crezi că șase ani de psihologie s-au scurs fără rost.

Însă, după câteva zile, am reușit să simt și mai tare impactul acestor griji de genul #firstworldproblems când a trebuit să ies la un restaurant semi-fancy și m-am trezit gândindu-mă că în nici un caz nu o scot telefonul din geantă chiar cu riscul de a rata niște update-uri inutile de sâmbătă după-masă din social media (asta, așa, mai în glumă) sau aflarea câștigătoarei iminente de la Wimbledon (asta mai în serios. I’m always serious when it comes to tennis).

Toate gândurile astea absolut neimportante m-au făcut să-mi dau seama câtă importanță dau aparențelor. Atât celor afișate de mine cât și celor afișate de alții (PSIHO). Hai, recunoaște că și tu faci la fel. Dacă vezi ceva, mai ales, cu care nu ești de acord sau nu-ți place, cât de repede te apuci să judeci acel om? ”Uite cum s-a îmbrăcat de țipător/neasortat etc. S-a certat cu oglinda din casă sau ce?”. Poate omul acela e foarte fain și de gașca și ați fi prieteni dacă v-ați cunoaște, dar tu îl descalifici pentru că are o husă la telefon sclipicioasă (see what I did there?) care mai și reflectă raza aia de soare de aterizează fix în ochii tăi și nu poți nici măcar să-l mustrezi din priviri.

Lăsând gluma la o parte, ne vin studiile în ajutor care ne spun că nu suntem feriți de a face judecăți pe baza aparențelor. Ba mai mult, evaluările de genul acesta se produc super rapid la nivelul creierului și tind să persiste chiar dacă suntem confruntați cu fapte contrare. Însă, aceste evaluări persistă doar pe termen scurt, pentru realitatea le va ”dărâma” mai ales dacă avem la dispoziție fapte care vin să le contrazică în mod constant și direct.

„In all our perceptions, from vision to hearing, to the pictures we build of people’s character, our unconscious mind starts from whatever objective data is available to us – usually spotty – and helps to shape and construct the more complete picture we consciously perceive. In order to offer us this more complete picture, our unconscious employs clever tricks and educated guessing to fill in some blanks. In our perception of people, and their perceptions of us, the hidden, subliminal mind takes limited data, and creates a picture that seems clear and real, but is actually built largely on unconscious inferences that are made employing factors such as a person’s body language, voice, clothing, appearance, and social category.” – Psychology Today

E important de avut în vedere că aceste prime impresii pe care ni le formăm despre oameni sunt influențate de diferite aspecte și, astfel, nu sunt dintre cele mai precise. Știu că acest lucru presupune un efort constant, dar cred că e unul esențial de făcut.

„Together, these studies help to illustrate the often inescapable nature of how we form impressions of other people based on their appearance,” Rule says. „Not only should people not assume that others will be able to overcome aspects of their appearance when evaluating them, but also those of us on the other end should be actively working to consider that our impressions of others are biased.” – spsp.org

Ideea e că după atâtea lupte cu gândurile, am decis că ar fi cazul 1. să nu mai îmi pese și 2. să mă joc și să mă bucur de acel sclipici, mișcând telefonul dintr-o parte într-alta, privind cum steluțele plutesc în acel lichid. În același timp, sperând că nu voi avea ghinionul ca în transa declanșată de mișcările sclipiciului să scap cumva telefonul din mână. Pentru că în acel moment se va duce naibii tot zen-ul pentru care m-am luptat atât. Doar nu te așteptai să fie compensat kitsch-ul de calitate, așa-i?