“It has to get better. The way we treat each other and look out for each other. It has to get better somehow.”

„Thirteen reasons why” (ro: Cele treisprezece motive) e probabil unul dintre cele mai populare seriale ale momentului, există multe discuții în jurul lui, în primul rând datorită subiectului abordat în mod direct, fără menajamente, conținând o scenă care arată suicidul personajului Hannah Baker, acesta fiind unul dintre lucrurile criticate aspru în legătură cu serialul.

Această serie e adaptarea cărții cu același nume, scrisă de Jay Asher și publicată în 2009 care treptat a devenit foarte populară printre adolescenți și mai puțin printre părinții lor. Chiar autorul menționează că în timp ce adolescenții au popularizat cartea by word of mouth, părinții sunt foarte sceptici în ceea ce privește această poveste. Pe de altă parte, cartea e folosită în școli în America drept prilej pentru a se discuta despre suicid și bullying și, având în vedere că are așa atracție către adolescenți, e ceva cu care le poate fi captată atenția și, astfel, putându-se crea awareness.

Înainte de a-și pune capăt vieții, Hannah înregistrează 13 casete (da, casete audio. so 90s) explicând pe fiecare dintre ele câte un motiv care a dus-o spre a lua decizia aceasta radicală. Fiecare casetă îi este adresată unei anumite persoane care s-a comportat rău cu ea sau chiar a abuzat-o fizic, Hannah adresându-i-se direct, la persoana a doua, explicându-i respectivei persoane prin ce a trecut ea ca urmare a acelor acțiuni.

Sunt multe secrete la mijloc pe care Hannah nu are cui să i le împărtășească însă, spre final, își face curaj și apelează la psihologul școlii. Din păcate, el nu face decât să înrăutățească situația și practic să fie ultima picătură care va umple paharul pentru Hannah.

Povestea e tragică și serialul se asigură că simți și tu acest lucru. Cum îmi spunea cineva pe facebook, serialul e sufocant și în același timp frustrant, pentru că finalul îl știi, iar cu fiecare episod și fiecare revelare a poveștii lui Hannah devine tot mai frustrant faptul că nu a avut șansa să se recupereze. Aproape că îți dorești să intri în poveste să îi fii suport și să încerci să previi deznodământul.

Mai apoi, e problema persoanelor din viața lui Hannah, cele cărora li se adresează casetele, și reacțiile lor ca urmare a explicațiilor din partea lui Hannah. Nici unul dintre ei, cei care i-au făcut rău, nu au spus adevărul, fiecare mânați de frică sau alte motive personale au încercat să ascundă pe cât posibil adevărul și să prevină ieșirea la iveală a casetelor chiar și cu povara suicidului lui Hannah pe care o purtau zi de zi.

Din nefericire, în cazul lui Hannah toți au ales să asculte de zvonuri și să creadă în ele fără a o mai confrunta în legătură cu veridicitatea acestora. Astfel, Hannah a rămas fără prieteni, singura persoană care a încercat să se apropie de ea (Clay, the love interest) a fost respinsă și această respingere în sine ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă. Hannah nu a reușit să creeze o conexiune nici cu părinții ei care erau procupați de propriile probleme, iar când a apelat la psihologul școlii el a abordat situația într-un mod nepotrivit care nu a făcut decât să înrăutățească starea lui Hannah care a pășit cu un dram de speranța în biroul acestuia.

Vreau să evit să plasez vina de-o parte sau de alta a taberei pentru că nu cred că despre asta e povestea, și nici nu cred că acesta e lucrul cu care ar trebuie să rămânem sau despre a căuta să o analizăm pe Hannah din punct de vedere psihologic. E bine că se discută cartea și serialul, sunt curioasă la noi în țară câți tineri au discutat cu părinții lor despre această serie după ce au văzut-o. Pentru că în cercul lor de prieteni sigur au dezbătut problema. Deși serialul a fost destul de dur, dacă te face să te gândești de două ori înainte să acționezi negativ relativ la o persoană și chiar să te răzgândești, atunci și-a atins scopul.

Urmărind serialul am încercat să-mi amintesc de perioada liceului și dacă am observat situații de bullying sau dacă eu însămi m-am confruntat cu unele. Este o situație pe care mi-o amintesc foarte clar acum: cineva mi-a luat telefonul mobil fară acordul meu, a intrat la mesaje și a început să citească mesajele, pe care prietenul meu de atunci mi le trimisese, în gura mare ca să audă și ceilalți care erau în jur. Am avut cumva noroc că cei din jur nu au făcut mișto mai departe și am avut un grup de prietene care m-au susținut și mi-am dat seama că ar trebui să nu mă agit prea tare pentru că atunci îi confer putere mai mare. Într-un final, văzând că nu i se dă atenție, a încetat.

Nu știu în ce măsură se discută azi în scoli despre bullying, dar cred că ar trebui să fie un must talk, ca să se prevină astfel de situații și ca să-i mobilizeze și pe cei mai timizi sau introvertiți să reacționezi când sunt martori la așa ceva și să-i și învețe pe toți tinerii cum să o facă eficient.

E mare lucru și dacă, drept consecință a urmăririi serialului, vei fi mai atent la oamenii din jurul tău și nu vei mai ignora situațiile în care cineva e abuzat fie și verbal și te vei implica pentru a vedea acea persoană că măcar cuiva îi pasă. Pentru că nu putem știi niciodată ce anume poate constitui ultima picatură pentru cineva, ce efect pot avea vorbele sau comportamentul nostru. Mai e și vorba aceea care zice să te comporți frumos cu oamenii din jurul tău pentru că nu știi luptele pe care aceștia le duc și nu vrei să adaugi la greutatea pe care o duc pe umeri.

În plus, e important să fim atenți la oamenii din jurul nostru, să întrebăm dacă au nevoie de suport sau de un sfat sau pur și simplu să îi întrebăm ce mai fac, mai ales dacă îi vedem mai singuratici. E vorba de a acorda puțină atenție și altora în afară de propria persoană.

Eu nu am perceput povestea ca una de răzbunare și nici nu am simțit că promovează suicidul sau că acesta e o metodă viabilă de răzbunare. Dar poate e și din cauza background-ului meu care m-a făcut mai atentă la felul în care a povestit Hannah, la trauma ei psihologică și la felul în care persoane care i-au fost prieteni i-au întors spatele într-un mod foarte dur. Înregistrările au fost singura soluție pe care Hannah a găsit-o pentru a-și spune totuși povestea sincer și a le spune celor care i-au făcut rău cât de mult au afectat-o.

E inevitabil să te gândești oare cum ar fi decurs totul dacă psihologul școlii i-ar fi fost de real folos folos lui Hannah. Probabil că nu și-ar mai fi luat viața. Dar e greu de prezis. Poate că e exagerat că i s-au putut întâmpla cuiva atâtea lucruri teribile unul după altul, însă exagerarea ajută la o percepție mai clară a problemei. Povestea ne oferă treisprezece motive, invariabil serioase, însă e greu de stabilit o cauzalitate directă. Cine a studiat psihologie știe cum de fapt acționează stimulii din mediu asupra emoțiilor și a comportamentelor noastre: nu stimulul în sine cauzează emoții, ci felul în care interpretăm noi acel stimul.

Astfel, cred că problema suicidului e mult mai complexă iar în serial nu se insistă atât de mult pe tumultul psihologic lui Hannah, ci pe eventualele consecințe chiar și neintenționate pe care le pot avea vorbele sau acțiunile noastre și idea că e mai bine să fim atenți la oamenii din jurul nostru decât să fim ignoranți pentru că nu se știe niciodată.

P.S. Îți recomand să citești articolul de mai jos pentru mai multe detalii legate de ”psihologia” serialului. Are argumente foarte bune.

The Psychology of ’13 Reasons Why,’ Suicide & High School Life