Pierderea cuiva drag e un lucru greu de gestionat și suportat pentru orice om. Cu atât mai mult pentru un copil în pragul adolescenței a cărui mamă se luptă cu o boală terminală. Având în vedere că tatăl lui locuia departe, cu bunica din partea mamei nu se înțelegea, iar nici colegii de școală nu îi ofereau nici un fel de suport, nu e de mirare că de consolare va avea parte doar din lumea imaginației și poveștilor. Însă va fi o consolare obținută cu mult efort.

Aceasta este povestea lui Connor O’Malley din „A monster calls”, un copil pus în fața uneia dintre cele mai dificile situații cu care se poate confrunta un om de-a lungul vieții. Însă, într-o noapte la ora 12.07, primește prima dintre vizitele pe care i le va face copacul pe care el îl putea vedea pe geam în fiecare zi în curtea bisericii și cimitirului de pe dealul din depărtare. Copacul prinde viață, transformat fiind într-un monstru gigant căruia îi dă voce Liam Neeson. Acesta îi declară lui Connor că a venit să îi spună trei povești după care Connor va fi cel care va trebui să-i spună lui o poveste, iar aceasta va fi adevărul lui.

Toate cele trei povești pe care monstrul i le spune au, bineînțeles, un scop bine întemeiat. Confruntat cu problema de sănătate a mamei lui și pierderea iminentă a acesteia, Connor e copleșit de furie dar se află și într-o stare de negare, crezând că următorul tratament va fi de efect și o va vindeca pe mama sa. Atunci când fie bunica sau tatăl încearcă să îl facă să înțeleagă că boala mamei e terminală și că nu mai e cale de întoarcere, Connor nici nu vrea să audă. În plus, atât tatăl cât și bunica sa, au dificultăți în a comunica cu el deoarece Connor face doar ce și cum dorește el.

Astfel, fiecare poveste spusă de monstru vine după câte un moment de conflict și, chiar dacă nu se spune specific că poveștile fac de fapt analogie la ceea ce i se întâmplă lui Connor, se poate intui unde bate de fapt monstrul cu acele povești. Deși toate cele trei reprezintă drame, probabil cea mai dramatică este cea de-a patra și anume cea pe care trebuie să o spună Connor. Aceasta este de fapt coșmarul chinuitor pe care el îl are în repetate rânduri. Aici, el este pus în situația de a o salva pe mama lui de la marginea unui prăpăstii, lucru pe care nu îl reușește. Coșmarul e tortură pentru Connor, însă faptul că monstrul insistă asupra acestui fapt are din nou un scop precis, și anume acela de a-l confrunta pe Connor cu un adevăr crunt pe care el refuză să îl vadă și să-l recunoască. Acest proces reprezenta soluția pentru a reuși să meargă mai departe și pentru a putea să-și ia rămas bun de la mama lui.

Povestea per total e foarte ingenioasă și îmi aduce aminte de „Inside out” care e probabil una dintre cele mai importante povești spuse recent și reprezintă un must see pentru oricine. În „A monster calls”, naratorul e în mare parte în apropierea lui Connor și, astfel, observăm îndeaproape cum el reacționează și simte în legătură cu oamenii din jurul lui și cu boala mamei lui.

Dacă „Inside Out” explică foarte bine aspecte legate de emoții și gânduri și cum Happiness, chiar dacă voia să o izoleze pe Sadness, și-a dat seama că ea are rolul ei foarte important și trebuie să lucreze împreună cu toate emoțiile, aici în „A monster calls” monstrul, prin poveștile pe care le spune, îl ajută pe Connor să facă coping cu boala mamei lui și reușește să îi schimbe perspectiva duală asupra lumii. Poveștile îi oferă o viziune mult mai nuanțată, dincolo de stricta dualitate bine-rău întâlnită în majoritatea poveștilor pentru copii și, în plus, îl învață să vadă dincolo de aparențe:

“Because humans are complicated beasts, the monster said. How can a queen be both a good witch and a bad witch? How can a prince be a murderer and a saviour? How can an apothecary be evil-tempered but right-thinking? How can a parson be wrong-thinking but good-hearted? How can invisible men make themselves more lonely by being seen?

„I don’t know,” Connor shrugged, exhausted. „Your stories never made any sense to me.”

The answer is that it does not matter what you think, the monster said, because your mind will contradict itself a hundred times each day. […] Your mind will believe comforting lies while also knowing the painful truths that make those lies necessary. And your mind will punish you for believing both.”
– Patrick Ness, A monster calls

De asemenea, poveștile terapeutice (pont pentru psihologi) ale monstrului normalizează sentimente precum furia, tristețea sau vină în contexul în care se află Connor.

Filmul este o adaptare fidelă a cărții, poate și pentru că scenaristul este chiar autorul cărții. Copilul ales în rolul lui Connor reușeste să redea foarte bine emoțiile personajului ceea ce e destul de impresionant. Din punct de vedere vizual filmul e foarte plăcut, mai ales când ne sunt arătate primele două povești spuse de monstru, care se petrec în imaginația lui Connor, acestea fiind reprezentative pentru spiritul artistic de care el dă dovadă, înclinație încurajată de mama lui care l-a învățat cum anume să deseneze și să se exprime în imagini. Vocea monstrului nici că putea fi aleasă mai bine, pentru că Liam Neeson are o voce impunătoare și tare potrivită pentru a spune povești în funcție de tonul adoptat. Filmul conține un twist la final, pe care cartea nu îl are, însă care după părerea mea e bine venit.

Mie mi-a plăcut foarte mult cum e spusă povestea lui Connor și faptul că se deosebește de alte povești pentru copii sau adolescenți prin faptul că e realistă, autentică și nu încearcă să îndulcească un eveniment care e prin natura lui trist. Acest lucru e complet asumat prin concluziile poveștilor pe care monstrul le spune și prin faptul că nu caută să-l scutească pe Connor de suferința căreia trebuie să-i facă față. Evoluția emoțională a personajului e grăitoare pentru importanță de a face față adevărului, bineînțeles adaptat vârstei, pentru că doar așa se poate face coping eficient. De asemenea, după cum am mai menționat, cred că poate fi un instrument bun în a explica copiilor și adolescenților despre emoții și mai specific despre suferință și importanța recunoașterii sentimentelor negative și managementul acestora, la fel cum este și „Inside Out” un instrument bun pentru explicarea emoțiilor și a interacțiunii acestora la modul general.