În timp ce mă gândeam cum să încep să scriu acest articol despre „Harry Potter and the Cursed Child” am zis să dau o căutare să văd când anume a fost lansată ultima carte, cea care a închis seria, pentru că am citit „Harry Potter and the Deathly Hallows” la scurt timp după apariție. Prin urmare, mi-a stat puțin inima când am văzut anul 2007, pentru că percepția mea asupra timpului e semi înșelătoare.

Așadar, „Harry Potter and the Cursed Child” apare la 9 ani după ultima carte publicată cu Harry Potter. Această carte este de fapt o piesă de teatru scrisă de Jack Thorne, însă bazată pe o poveste de J.K. Rowling, John Tiffany și Jack Thorne. Sincer îți zic că nu știu ce procent e Rowling din aceasta pentru că amintirea mea despre cărți nu prea s-a potrivit cu ceea ce am citit aici. Dar mai multe despre asta puțin mai târziu. Deocamdată să îți povestesc cam despre ce e vorba în această piesă de teatru și să încerc să mă abțin de la prea multe spoilere.

Acțiunea se petrece la 19 ani după ce s-a încheiat povestea celei de-a șaptea cărți „Harry Potter”. Prin urmare, avem de-a face cu Harry, Ron și Hermione ca adulți căsătoriți cu copii și responsabilitățile care vin odată cu acestea. Relația lui Harry cu unul dintre băieții săi, pe nume Albus Severus, reprezintă o mare provocare și e unul dintre punctele de focus ale poveștii. Albus se confruntă cu ceea ce presupune numele Potter și responsabilitatea percepută cu care vine rolul acesta de a fi fiul lui Harry Potter. Albus reacționează cât se poate de ofensiv și declară că își dorește să nu fi fost fiul marelui Harry Potter. Astfel, Harry trebuie să învețe cum să se apropie de fiul său și să-l ințeleagă, dar și să restabilească o relație optimă tată-fiu.

În același timp, avem eterna amenințare a magiei negre. Cicatricea lui Harry începe iar să doară, iar Harry știe că Volemort sau lucrul pentru care el a luptat se apropie într-o formă sau alta. Astfel, trioul magic Harry, Hermione și Ron sunt din nou în gardă și fac tot posibilul pentru a afla care e adevarata amenințare și cum o pot opri înainte ca magia neagră să facă ravagii din nou.

Una dintre temele acestei piese este timpul și aici pot zice că m-a surprins plăcut pentru că eram curioasă care e twist-ul și în ce anume va consta acțiunea și drama poveștii. Cei care pun de fapt în mișcare povestea sunt chiar Albus Potter și Scorpius Malfoy, fiul lui Draco. Da, un Potter și un Malfoy sunt foarte buni prieteni. Scorpius a fost un alt element al poveștii care mi-a plăcut destul de mult. Tocmai pentru că e absolut opusul a ceea ce a fost tatăl lui în anii de școală și pentru că împreună cu Ron sunt sursă de un bun și bine venit umor în momentele de tensiune. Mai mult, mi-a plăcut pentru că Scorpius a avut un rol destul de important în poveste și acest lucru chiar a fost un element surpriză al piesei.

Departe de mine gândul de a critica prea negativ această piesă, însă vreau totuși să menționez câteva lucruri care pentru mine nu au funcționat.

Ca să pot face o comparație reală cu seria „Harry Potter” de J.K. Rowling ar trebui să recitesc seria să o am proaspătă în memorie ca atmosfera și stil de povestire. Așa că nu o să insist prea mult pe partea aceasta. Voi zice doar că, în general, povestea nu prea s-a „lipit” de mine. Pe lângă cele menționate mai sus, în piesă se vehiculează idea că Voldemort ar fi avut urmași. Lucru care, e posibil să fie vorba de sechele din trecut, mi s-a părut ușor telenovelistic. Deși în teorie nu sună neapărat rău, poate modul în care a fost tratat nu a fost neapărat pe gustul meu. De asemenea, având în vedere că mai mult l-am văzut ca entitate departe de forma umană și, în plus, prezentat ca un mare vrăjitor adept al magiei negre, un criminal, nu-l pot vedea ca personaj care să fi avut sau să aibă urmași sau să fie preocupat de acest subiect.

Mai apoi, se poate să nu stăpânesc eu cea mai dezvoltată imaginație și piesa aceasta chiar să dea bine pe scenă și să-ți transmită alte senzații pentru că vezi tot ansamblul de decoruri, atmosfera și felul în care actorii interpretează replicile și redau emoțiile succint menționate în indicații. Din acest motiv, pentru mine forma aceasta, de piesă de teatru pentru o poveste de la care aștept mai mult în termeni de descrieri și evoluție a poveștii, nu e una câștigătoare.

În concluzie, au fost elemente care mi-au plăcut, precum cele menționate mai sus, care m-au făcut să citesc piesa destul de rapid și fără prea mare greutate. Cineva spunea pe undeva că această piesă e pentru nostalgici și sunt absolut de acord. Vei regăsi elemente și personaje care ți-au fost dragi pe parcursul seriei și probabil dacă îți plac piesele de teatru și frecventezi spectacole de teatru îți va plăcea și felul în care e spusă povestea. Însă grijă mare cu expectanțele mai ales dacă ai fost sau ești fan Harry Potter.

Cartea o poți găsi pe Books Express AICI. Acolo chiar se întâmplă magie, deci n-ar fi de mirare dacă ar veni o bufniță cu coletul tău.