Dacă ești o persoană care verifică review-uri înainte să meargă la un film și te-a interesat cum stă Arrival la acest capitol, sigur ai văzut că e foarte lăudat. E adevărat, însă, că m-am dus cu așteptări moderate ca să nu mă dezamăgească filmul în cazul în care reveal-ul de la final nu ar fi pe măsura așteptărilor. Acum că l-am văzut pot spune, fără nici o rezervă, că e unul dintre cele mai bune filme ale anului. Nici nu s-a terminat bine filmul că am știut că o să-l revăd cel puțin încă o dată. La fel ca Interstellar și The Martian. Dar mențiunile acestea nu sunt ca să compar filmele pentru că ele sunt diferite și cu subiecte de sine stătătoare. Ce au în comun e că mi-au plăcut foarte mult și le revăd oricând cu plăcere, pe fiecare din motive diferite.

Arrival este cel mai nou film al lui Denis Villeneuve, care a mai regizat Enemy, Prisoners și Sicario, însă e bazat pe povestea scurtă a lui Ted Chiang „The story of your life”. M-am dus la film având doar trailer-ul în minte și noroc că am procedat așa pentru că e important să știi cât mai puține despre film ca să aibă efectul scontat. Trailer-ul spune foarte puține și e bine pentru că nu strică nimic din farmecul filmului și al poveștii care are atâtea de oferit.

Louise Banks (Amy Adams), profesoară de lingvistică, își începe ziua cât se poate de normal, îndreptându-se spre sala de curs unde o așteaptă câțiva studenți. Însă cursul de-abia începe când telefoanele încep să primească notificări despre evenimentul a cărui desfășurare se urmărește peste tot în lume: 12 nave extraterestre au ajuns pe Pământ staționând în locuri diferite, fără o legătură anume.

Louise este contactată din partea Guvernului pentru a desluși ce anume vor să comunice extratereștii și mai ales, cum zice și posterul filmului, „De ce sunt ei aici?”. Așadar, Louise ajunge la fața locului unde face echipă cu fizicianul Ian Donnely (Jeremy Renner) împreună cu care va încerca să stabilească o formă de comunicare prin care să afle scopurile creaturilor care staționează în locația din America unde se află ei. Creaturile sunt în număr de două pe nava cu care au de-a face americanii și sunt numite heptapozi. Mi-a plăcut tare mult că aceste creaturi sunt dispuse să comunice cu oamenii și nu e genul de poveste unde agresivitatea e prezentă în interacțiunea dintre cele două tabere. De fapt, e o mare provocare oprirea agresivității pentru că toți sunt în alertă și au armamentul pregătit în caz că ceva nu merge bine. Dar e atât de mișto faptul că heptapozii sunt aici să colaboreze și nu să bombardeze planeta cum ne-au arătat atâtea filme până acum.

Astfel, intervine a doua mare provocare și una dintre tematicile acestui film: comunicarea. Cum anume vor putea să afle Louise și Ian ce anume doresc heptapozii și, în primul rând, cum să stârnească o conversație. Odată ce trec de primul pas și heptapozii își relevă limbajul, urmează munca de a interpreta „scrisul” lor care constă în simboluri circulare, un singur simbol putând fi folosit pentru o întreagă propoziție. Limbajul lor e foarte complex iat Louise și Ian reușesc să își alcătuiască propriul vocabular pentru a putea într-un final să afle care e scopul lor aici pe Pământ.

Însă reveal-ul e mult mai complex și nu implică doar înțelegerea limbajului heptapozilor, mai departe jucând un rol foarte important chiar Louise și ale ei flashback-uri pe care le vedem chiar de la început, flashback-uri despre viața ei personală. Întreaga soluție e în mâinile lui Louise, aspect care se construiește treptat pe măsură ce se caută o cale de legătură cu heptapozii și pe măsură ce se descifrează scrisul lor alcătuit din acele simboluri circulare menționate mai sus.

Având în vedere că personajul principal este un lingvist și că o bucată mare din film e dedicată descifrării unui limbaj nou și complex, povestea face referire la ipoteza Sapir Whorf din lingvistică și știința cognitivă care susține că structura limbajului afectează cogniția și felul de a vedea lumea a celui care folosește acel limbaj. Louise și Ian chiar au o discuție la un moment dat despre acest lucru, Ian sugerându-i lui Louise faptul că acum, cunoscând limbajul heptapozilor, gândirea ei ar fi afectată, poate percepând lumea în felul care o percep și heptapozii (aici e vorba de o perspectivă legată de timp).

Concluzia e pretty mindblowing, însă odată ce îți este confirmat formatul cu ajutorul căruia tu să interpretezi ce ai văzut în film până în acel moment, totul devine dintr-o dată clar și dacă ai fost atent la film și ceea ce s-a discutat nu cred că vei avea probleme prea mari în a înțelege finalul. Asta e mișto la film, că toate indiciile sunt acolo, însă trebuie să fii suficient de atent și receptiv la ideile pe care acesta le propune.

Din punctul meu de vedere e unul dintre cele mai bune filme ale anului și abia aștept să citesc și povestea care a stat la baza filmului pentru că sunt curioasă să aflu mai multe elemente ale poveștii, chiar dacă filmul e de sine stătător și destul de clar în a explica ce se petrece de fapt, care a fost scopul heptapozilor și care e rolul lui Louise în marea schemă a lucrurilor. Filmul are tot ce trebuie și e fermecător atât din punct de vedere vizual cât și ca poveste și e foarte probabil să își lase urma asupra ta. E genul de film pe care o să-l tot dezbați cu prietenii după vizionare.

Ai mai văzut vreun film al lui Denis Villeneuve?