De azi vară tot văd articole pe social media despre acest serial, însă nu am vrut să aflu detalii pentru că am știut că la un moment îl voi viziona. De la Netflix am mai văzut doar „Making a Murderer”, o serie documentar cum nu am mai văzut alta, care te lasă cu un gust amar dar și cu foarte multe întrebări și curiozități. E o serie numai bună de binging în weekend.

„Stranger things” e un serial foarte catchy și el, care te poate ține treaz o noapte întreagă, timp în care dai play după play până te asiguri că ai bifat cele 8 episoade din primul sezon. Acțiunea se petrece în anul 1983 și serialul se asigură să-ți dea senzația că urmărești într-adevăr un serial făcut în anii ‘80, lucru care face experiența și mai interesantă, mai ales pentru cei dintre noi care ne-am născut la finele anilor ’80.

Povestea începe  cu un grup de patru băieti foarte implicați într-un boardgame. După ore întregi de joc vine și momentul încheierii, fiecare plecând spre casă. Însă unul dintre ei, Will Byers, nu mai e de găsit a doua zi și, astfel, începe ancheta dispariției lui. Ceilalți trei băieți, Mike, Dustin și Lucas, nu stau nici ei deoparte și încep să-l caute pe Will. La scurt timp li se alătură o fetiță misterioasă care vorbește puțin spre deloc și nici nu e dispusă să împartă informații referitoare la locul de unde vine. Pe numele ei Eleven, fata va fi cea care va avea o contribuție importantă la găsirea lui Will.

Pe lângă cei patru, o mai avem pe mama lui Will, Joyce, care își investește toate resursele pentru a-și găsi fiul. Mai apoi e fratele lui Will, Jonathan, și Nancy Wheeler, sora lui Mike, care fac împreună o descoperire importantă și încep propria lor anchetă. Iar în ultimul rând îl avem pe șeriful Jim Hopper care face echipă cu Joyce pentru găsirea lui Will. Mi-am dorit tare mult să nu fie genul de polițist care mai mult încurcă ițele prin faptul că nu are interesul de a se implica în mod corespunzător. Într-adevăr, avem parte de un personaj inteligent, cu propria dramă, care are și el un rol important în căutarea lui Will însă nu numai, fiind parte a unuia dintre cliffhanger-urile finalului de sezon.

Creatorii serialului, frații Duffer, au spus că au construit sezonul, d.p.d.v. al poveștii, ca pe un film. Conflictul principal se soluționează și lucrurile se așează, însă tot avem parte de niște cliffhangers care să ne mențină curiozitatea pentru sezonul doi care va apărea în 2017. De asemenea, frații Duffer au recunoscut că s-au inspirat din filme ale anilor ’80 precum „The Goonies” sau „E.T.”, așa că dacă le-ați văzut probabil veți detecta rapid asemănările.

Văzând „Fringe”  cap-coadă, nu m-a impresionat în mod deosebit elementul SF al poveștii, însă chiar și așa m-am bucurat de serial pentru că are suficiente puncte forte.

Cred că ultima dată când am văzut-o pe Winona Ryder într-un film a fost când am vizionat „Black Swan” unde apare scurt, așa că nu pot să zic că mă așteptam să o văd în genul acesta de serial sau în orice fel de serial for that matter. Însă, cred că s-a făcut o alegere potrivită și cred că acesta va fi rolul care o pune în atenția publicului larg for all the good reasons. O altă surpriză plăcută a fost actorul David Harbour care a jucat într-unul dintre serialele mele preferate „The Newsroom”, el având aici rolul șerifului care o ajută pe Joyce să-l găsească pe Will.

Dar pentru mine, de departe, atracția principală a serialului au fost copiii. Cei patru care încearcă de unii singuri să îl caute pe Will. Nu întâmplător, cred, cei 3 băieți Lucas, Mike și Dustin sunt cei care o găsesc inițial pe Eleven pentru că sunt mai puțin predispuși la a o judeca și a nu crede în abilitățile ei. Astfel, nu pun la îndoială faptul că abilitățile ei neobișnuite îi vor ajuta în a-și îndeplini misiunea. Însă băieții nu sunt nici naivi, fiind totuși precauți pentru că nu cunosc și nu o înțeleg complet pe Eleven.

Acești băieți joacă atât de bine, chimia dintre ei fiind evidentă în fiecare episod. Ei sunt probabil singura sursă de umor prin felul lor de a fi și cum relaționează unii cu ceilalți. Chiar dacă nu are parte de prea multe replici, Eleven e interpretată foarte credibil de Millie Bobby Brown, în vârstă de doar 12 ani, care e foarte expresivă și reușește să-ți transmită sentimente variate doar cu ajutorul unei priviri.

Ceea ce mi-a mai plăcut la acest serial SF-horror, e faptul că ni se explică elementele supranaturale prin intermediul copiilor care sunt niste personaje foarte investite emoțional pentru că cel dispărut e prietenul lor foarte bun. Serialul începe cu ei jucându-se un boardgame cu o anumită narațiune care pe parcurs vei observa că de fapt se oglindește în povestea primului sezon. Mai apoi, ni se explică o teorie legată de călătoria între diferite dimensiuni ale aceleiași lumi tot de către acești copii care sunt pasionați de știință, iar profesorul lor de științe le este un soi de mentor. Așadar, e foarte la îndemână să înțelegi cu ce se confruntă personajele și să empatizezi cu ele pentru că cei 4 copii reușesc să te farmece destul de repede.

Serialul se termină cu o nouă rundă a aceluiași joc cu care a început, modalitate prin care poate ni se oferă indicii referitor la ceea ce va urma în sezonul doi? Cel mai probabil, având în vedere cum a început serialul și cum s-a desfășurat sezonul pe urmă. Conflictul principal se rezolvă, însă tot mai rămân întrebări care necesită răspuns și, în plus, se formează potențiale fire noi de poveste care se vor concretiza în sezonul doi. Dacă vrei să experimentezi ceva nou în ceea ce privește serialele hit, o poveste care curge fluent și îți oferă twist-uri pe parcurs și care are ca protagoniști copii de gimnaziu foarte simpatici, cu o adiție specială, atunci poți da o șansă serialului „Stranger things”.

Tu ai văzut deja „Stranger Things”?