Chiar dacă ultimele dăți am ales să îți povestesc separat despre carte și film, de data asta am decis ca poate ar fi mai bine să fac un singur articol despre amândouă. Vineri am terminat de citit cartea „Inferno” și sâmbătă seara m-am și prezentat la cinema să vâd filmul. E inutil să spun că aveam anumite speranțe legate de această adaptare.

Subiectul cărții mi s-a părut foarte interesant și vroiam să văd ecranizarea, cum au expus acțiunea dar și problemele despre care se discută în cadrul poveștii. În plus, eram curioasă cum vor reacționa prietenii cu care am văzut filmul, și care nu știau cum se termină, pentru că vroiam să le aflu părerea, să discutăm mai pe larg tema principală a filmului.

Ei bine, ghinion. Efectiv au stricat tot ce era mai interesant în legătură cu cartea asta. La final, chiar pe un rând în fața mea, era un tip care citise și el cartea și l-am auzit zicând „sunt tare dezamagit”, exprimându-și of-ul legat de cum au „măcelarit” finalul, dar nu numai. La fel am fost și eu, tare dezamăgită.

Nu promit un articol spoiler free pentru că simt nevoia să povestesc despre schimbările petrecute la tranziția poveștii de pe hârtie pe marele ecran și, astfel, trebuie să detaliez. Continuă pe propriul risc.

• CARTEA

„Inferno” e a patra carte din seria care îl are ca protagonist pe Robert Langdon. Însă cărțile nu au neapărat o legătură, nici măcar referitor la Langdon pentru că, din câte am citit, ți se reamintesc lucruri din background-ul lui în fiecare dintre cărți. Prima carte a fost „ The Da Vinci Code”, apoi „Angels and Demons”, pe care am citit-o prin liceu și nu mai îmi aduc aminte mare lucru, a treia carte fiind „The Lost Symbol”. Se pare că era în plan o ecranizare și pentru a treia carte, dar având în vedere că se lansase cartea „Inferno” între timp, proiectul „The Lost Symbol” a fost abandonat, un alt motiv fiind și că ar fi semănat ca temă și poveste cu filmul „National Treasure” din 2004 (am găsit informația asta pe imdb).

Dacă în „The Da Vinci Code” se cocheta cu ideea că Iisus ar fi avut urmași, iar în „Angels and Demons” focusul era pe gruparea Illuminati, în „Inferno” se face referire la opera lui Dante Alighieri, „Divina Commedia”, segmentul Inferno fiind la baza puzzle-ului pe care Langdon trebuie să-l rezolve. După cum era de așteptat, avem din nou parte de o cursă contra cronomentru, dar cu un mic twist, primul dintr-un șir substanțial: Langdon se trezește într-o cameră de spital, cu o rană serioasă la cap, iar în momentul în care doctorița Sienna Brooks îi pune câteva întrebări, pentru a-i testa memoria, Langdon descoperă că nu-și mai aduce aminte ce a făcut în ultimele două zile. Drept urmare, nu are idee cum a ajuns din SUA în Italia, fix în Florența, și mai ales de ce se află acolo și de ce o domnișoară intră înarmată în spital cu misiunea de a-l captura pe Langdon.

Așadar, Sienna îl ajută să scape din spital și îl duce la apartamentul ei. Acolo Robert descoperă în haina lui un cilindru, cu semnul biohazard pe el, securizat cu propria amprentă. Înăuntru descoperă un mini proiector care purta imaginea tabloului lui Botticelli „Map of hell” care e reprezentarea infernului așa cum a fost descris de Dante, dar această diferă de original având câteva adăugări. Astfel, începe goana după indicii care îi va purta prin Florența, Veneția și chiar și Istanbul în încercarea de a opri răspândirea unui virus care amenință omenirea.

Virusul se presupune că ar declanșa o molimă care să scadă semnificativ numărul populației Pământului care, potrivit lui Bertrand Zobrist (un genetician foarte inteligent), ar amenința cu extincția omenirii dacă trendul de creștere s-ar menține. În toată această „afacere” mai este implicat și un grup dubios numit „The Consortium” care a fost plătit de Zobrist pentru a-i asigura protecția un an dezile, timp în care el ar fi creat virusul dorit. Doar că mai intervine și WHO, Organizația Mondială a Sănătății, cu a cărei șefe, Elizabeth Sinskey, Zobrist s-a întâlnit pentru a discuta problema suprapopulării și despre soluția pe care el o propune. Sinskey a simțit pericolul iminent și i-a spus lui Zobrist că îl va căuta să-l oprească.

În timp ce WHO îl caută pe Zobrist pe bună dreptate și în cunoștință de cauză, The Consortium nu are idee la ce s-a angajat până în ultimele zile ale acelui termen de un an când trebuiau să facă public un video lăsat de Zobrist care anunța eliberarea virusului dar care și indica unde anume a fost lăsat. Însă Zobrist se sinucide, iar WHO, The Consortium și Langdon ajung să colaboreze în a găsi virusul și a stopa răspândirea acestuia.

Povestea vine cu multe twist-uri surprinzătoare și neașteptate, aducând în prim plan teme precum suprapopularea, atingându-se și aspectele etice ale „soluției” pentru aceasta, așa cum e prezentată problema în carte. De asemenea, așa cum ne-a obișnuit deja, povestea lui Dan Brown vine cu multă artă, istorie și tot felul de facts care puse în context fac totul mult mai interesant și, astfel, mai și înveți ceva nou, așadar iubitorii de trivia vor fi in extaz. Eu, pe măsură ce citeam cartea, căutam pe Google muzeele menționate și operele de artă care ascundeau indiciile și misterele pe care Langdon trebuia să le rezolve. Așa că din punctul acesta de vedere Dan Brown primește o mare bulină roșie pentru că m-a mai cultivat puțin într-ale artei și istoriei. Însă, te avertizez că o să-ți și trezească pofta de călătorit dacă esti fan destinații artistice și cu istorie vastă. Florența a trecut în topul destinațiilor mele de vacanță și cred că mi-ar fi tare greu să mă plictisesc pe acolo câteva zile.

• FILMUL

Aș vrea să-ți zic că a respectat cartea și povestea e aceeași, însă nu e cazul. Povestea începe la fel și se desfășoară aproximativ la fel până la un punct de unde încep, în carte, să se clarifice lucrurile care erau atât de în ceață pentru Langdon. Mai exact, de când ajunge cu Sienna în Veneția și Langdon își dă seama că de fapt următorul indiciu e în Instanbul. Aici drumurile lor se despart atât în carte cât și în film, însă tot începând de aici scenaristul a ales să urmeze altă cale. Eu zic că e mult mai puțin interesantă. Am senzația că prea au vrut să mulțumească pe cât mai mulți și ar fi fost ca și cum marea dezvăluire din carte ar fi fost prea supărătoare sau controversată.

De aici încolo urmează SPOILERE.

Nu înțeleg de ce, dar în film Langdon și Sinskey, șefa WHO au o legătură amoroasă, de ce era așa necesară nu am idee (or maybe I do, but I am in denial). De asemenea, în film Sienna e femeia irațională și naivă care, deși se sugerează ca e foarte inteligentă, s-a lăsat fermecată de ideile revoluționare ale unui om care pe undeva a luat-o pe drumul iraționalității și el. Astfel, ea e transformată în personaj negativ. Pe când în carte e fix opusul și e probabil una dintre cele mai open-minded și clear-headed personaje din poveste.

O altă problemă pe care am avut-o e cu schimbarea poveștii virusului creat. În carte, la momentul în care ajung la locul unde e ascuns (într-o pungă solubilă în apă), află că virusul fusese deja eliberat cu o săptămână în urmă, populația Pământului fiind deja aproape în întregime afectată de acesta. Însă, virusul nu cauzează nici pe departe o molimă sau o reeditare a Morții Negre din secolul 14, ci e ceva care țintește ADN-ul, lăsând sterilă o treime din populație. Ei bine in film, informația asta, cu virusul sterilității pe care Zobrist amenință să-l creeze, ți-e dezvăluită în cadrul unei discuții dintre Sinskey și Langdon fără prea mare tam-tam pentru că oricum ei ajung la timp ca să izoleze virusul și să salveze planeta.

În felul acesta au stricat efectiv ceea ce era reveal-ul cel mai wow și surprinzător al poveștii. Dar evident așa ”riscau” să nu mai aibă filmul parte de happy ending care e încă atât de vânat prin producțiile de felul acesta.

Într-adevăr, filmul e filmat frumos și peisajele din Florența, Veneția sau Instanbul sunt destul de wow pe marele ecran. Tom Hanks nu dezamăgește și se achită bine de acest rol de care probabil unii sunt sătuli pentru că nu e neapărat cel mai ofertant rol. Suspansul e bine creat și filmul te ține în priză timp de două ore, don’t get me wrong. Însă, din punctul meu de vedere, faptul că au schimbat în așa fel povestea e un mare dezantaj. M-am dus cu entuziasm să văd filmul pe marele ecran și cum au transpus povestea și am sfârșit prin a nu mă mai putea bucura de el aproape deloc. Desigur, dacă nu ai citit cartea probabil esti ferit de această dezamăgire, însă precum a făcut-o „The Da Vinci Code” mă așteptam la încă un film care să mai stârnească niște discuții, nu să fie atât de plat și clișeic precum a sfârșit a fi.

• INSIGHTS:

Ceea ce mi-a plăcut la această carte e felul în care s-a discutat tema suprapopulării planetei.

Personajul negativ din „Inferno”, pe numele lui Bertrand Zobrist, este un genetician cu vaste resurse financiare și un adept al mișcării transumaniste (care are ca scop dezvoltarea de tehnologii și folosirea acestora pentru a îmbunătăți abilitățile intelectuale, fizice și psihologice ale omului și, astfel, pentru a transforma condiția umană-wikipedia). Sub protecția grupului The Consortium, dar fără știința acestuia, el creează un virus care e convins că va rezolva problema care crede el că va duce la extincția speciei umane și anume suprapopularea.

Mie îmi plac tare mult dezbaterile care privesc probleme etice care ar putea parea a fi fie albe, fie negre însă la o inspecție mai atentă de fapt te găsești într-o zonă gri. În „Inferno” mi se pare că Dan Brown dezbate subiectul suprapopulării, considerat o problemă reală în poveste, prin personajele lui, foarte bine. Pe de o parte, îl avem pe omul de știință extremist Bertrand Zobrist care are convingerea că rândurile umanității trebuie subțiate pentru a asigura viitorul următoarelor generații. Mai apoi, o avem pe șefa WHO, Elizabeth Sinskey, care la auzul discursului lui Zobrist e șocată și profund afectată de ceea ce aude de la el și e hotărâtă să-l găsească înainte ca acesta să-și pună planul în aplicare. Iar pe de altă parte, o avem pe Sienna Brooks, un copil minune, adult cu un IQ ridicat, adeptă a ideilor lui Zobrist și mâna lui dreaptă, însă care nu era de acord nicidecum cu soluția propusă de el: sterilizarea a 1/3 din populație. În plus, Sienna voia și ea să găsească virusul, însă pentru a-l distruge și a nu oferi o potențială armă biologică instituțiilor precum WHO.

Discuția din finalul cărții unde Sienna, Sinskey și Langdon dezbat această problemă e super interesantă, chiar dacă nu e 100% fidelă faptelor științifice reale, însă funcționează bine ca parte din poveste. Când citești o carte cu astfel de subiecte nu te aștepți neapărat să fie 100% corectă științific. Ce poți face însă e să încerci să adopți mindsetul personajelor și să-ți închipui și tu „what if?” și e suficient pentru a-ți deschide perspectiva asupra unor probleme asemănătoare. În cadrul discuției avem parte de argumente pro și contra, însă și de acea zonă gri de care menționam mai sus, moment în care poți să nu mai fi 100% convins nici de tabara pro și nici de cea contra dacă ești suficient de open-minded. Exista chiar și posibilitatea să nu-l mai vezi pe Zobrist ca personaj negativ după ce afli toate aspectele problemei și asta cred că e o realizare importantă din partea poveștii.

Chiar dacă în realitate problema suprapopulării nu e o problema în sine, adevarata problemă fiind de fapt consumul, nu încetează a fi un subiect interesant pentru un thriller sau SF precum „Inferno”.

Dacă vrei să citești mai multe pe tema acesta, îți las aici niște link-uri în limba engleză, și un clip cu Hank Green din 2012 în care îți explică el care e treaba cu suprapopularea.

PLOS: http://blogs.plos.org/dnascience/2014/01/09/dan-browns-inferno-good-plot-bad-science/

QUORA: https://www.quora.com/How-realistic-is-the-impending-danger-of-overpopulation-as-detailed-in-Dan-Browns-Inferno-Is-it-apocalyptic

NY TIMES: http://www.nytimes.com/2013/09/14/opinion/overpopulation-is-not-the-problem.html?_r=1

SALON: http://www.salon.com/2010/04/19/population_crash_ext2010/

PROSPECT MAGAZINE: http://www.prospectmagazine.co.uk/magazine/the-overpopulation-myth#.UmigApTEr2E

GEOCURRENTS: http://www.geocurrents.info/population-geography/dan-brown-overpopulation-and-the-plunging-fertility-rates-of-turkey-and-iran

• CONCLUZIE:

Unii ar putea spune că poveștile lui Dan Brown sunt cheap, că toate cele cu Robert Langdon se bazează pe același tipar și din cauza aceasta ar putea fi prea previzibile. Eu aș zice că sunt mai degrabă un soi de plăcere vinovata cel puțin, asta dacă nu vrei să-ți recunoști ție însuți/însăți cât de captivante sunt de fapt cărțile lui.

Dincolo de argumente privind stilul lui de a scrie, Dan Brown face o treabă bună în ceea ce privește research-ul despre artă și istorie și îți oferă niște informații care probabil în alt context ți s-ar fi părut plictisitoare și, la fel de probabil, nici nu le-ai fi reținut la fel de ușor.

Face aceste domenii accesibile tuturor cititorilor săi, publicul lui fiind foarte vast, și în același timp și oferă o poveste catchy mai ales pentru amatorii de scenarii de doomsday sau cu atracție pentru teorii ale conspirației în cadrul unor curse contra cronometru pline de suspans.