Trip: Zagreb-Krk-Budapesta

  • Zagreb, Croația

Ultima dată când am fost în Croația a fost în anul 2012. Următorii trei ani am ales Grecia, asta mai mult din cauza mea, pentru că e destinația mea preferată de vara din mai multe puncte de vedere. Eu aș fi mers și în 2016 tot în Grecia, însă am decis până la urmă să mai încercăm o dată Croația și să mergem într-o insulă acolo pentru că data trecută fusesem pe continent.

Atunci am fost viteji și am zis că nu facem pauză de somn undeva, nu rezervăm o noapte să dormim comod, eventual dormim câteva ore în mașină și continuăm. Nu mai are sens să vă spun că a doua zi când am ajuns mie îmi era rău de oboseală după aproape 1100 de km fără prea mult somn.

De data aceasta am zis că ne organizăm mai bine și, având în vedere că drumul către insula Krk trece prin Zagreb, ne oprim acolo să dormim. Așa am reusit să vizităm puțin și din capitala Croației despre care nu știam mai nimic pentru că nu m-am uitat la poze, am vrut să fie surpriză. Poate aveam așteptări prea mari, însă credeam că va fi un oras mai modern. Peisajul e destul de gri, e învechit, îndrăznesc să spun că Clujul arată mai bine ca Zagreb. Am avut șansa să o luăm puțin la pas prin Zagreb pentru că de unde stăteam trebuia să luăm tramvaiul câteva stații până în centru. Zona centrală (pe aici am facut pozele) e foarte cochetă, bineînțeles. Au o piazzetta cu zonă pietonală, multe magazine, terase și restaurante unde, atunci în weekend, era plin.

Are și Zagreb farmecul lui, nu-mi pare rău că l-am văzut, dar nici nu m-aș întoarce neaparat acolo dacă ar fi să aleg, de exemplu cum aș face în cazul Vienei unde aș reveni oricând. Ah, și apropo de cazare, noi am ales Hostel Moving, am fost 4 persoane, am luat o cameră cu 4 paturi. Au parcare, e aproape de centru, este stație de tramvai la vreo 5 minute pe jos. În schimb, micul dejun nu a fost nu știu ce, nu sunt sigură că merită 4 euro. Staff-ul a fost foarte ok, vorbesc tare bine și engleză. Recomand! Rezervarea am făcut-o prin Hostelworld. 

  • Krk, Croația

După plimbarea prin centru am luat drumul către Krk, tot timpul ghidați de Here Maps care au la dispoziție hărți offline și, astfel, poți folosi gps-ul să te îndrume. De pe continent au făcut pod către insula Krk așa că nu trebuie stat la feribot. Nu mai reușesc să-mi aduc aminte dacă la dus am plătit taxa pe pod, dar știu sigur că la întors nu am plătit nimic. În rest autostrăzile se plătesc în Croația: au puncte de unde iei un card, ca la parcare, iar când ieși de pe porțiunea respectivă de autostradă stai la barieră ca să plătești taxa. Ar fi bine să ai ceva kune la tine, chiar dacă se poate plăti și în euro, pentru că ei rotunjesc suma la schimb și rotunjesc și când îți dau restul, deci îți asumi că piezi ceva banuți dacă plătești în euro. Noi către Krk am plătit aproximativ 6 euro și încă 9 euro și ceva pe autostradă (doar dus).

În Krk am rezervat un apartament într-o vilă în satul Pinezici, prin InterChalet de pe site-ul agenției Aerocenter. Cazarea a fost destul de ok, cu mici obiecții. Plaja era la vreo 10 minute pe jos. Zona e foarte liniștită, puțină lume, plajele micuțe, așa că v-o recomand dacă asta căutați. Nisip nu gasiti, sunt doar pietre, pietricele si platformele/trotuarele de beton întâlnite des pe litoralul croat din câte știu. Dar nu mi se pare un inconvenient neapărat.

Noi am mers să mâncăm aproape în fiecare seară în orășelul Krk (la 12km distanță) pentru că acolo era mai animat și aveai de unde alege la capitolul restaurante, deși mâncarea nu prea diferă între ele. Ce am găsit mai diferit ca mâncare a fost restaurantul Konoba Andreja, prețuri ok și rețete mai diferite față de ceea ce găsești deobicei în restaurante acolo. În general sunt feluri cu fructe de mare, iar în rest mâncare obișnuită: cărnuri, pizza, paste. Dacă stai undeva unde ai bucătărie și vrei să gătești, în Krk găsești două supermarketuri, unul lângă altul, cu de toate: Plodine și Konzum.

Orașelul Krk e foarte drăguț, îl poți lua la pas înainte sau după cină, ai ce vedea și poza. Merită să faci o vizită unei terase mai neobișnuite, chiar pe stânci lângă mare, seara atmosfera e foarte plăcută. Nu mai știu cum se numea, dar era în zona de centru vechi, aproape de promenadă, unde este o ”grădină” mică și acolo sunt scările unde cobori spre terasă.

  • Budapesta, Ungaria

La întoarcere către Cluj Napoca, oprirea am făcut-o în Budapesta, unde am mai fost, dar fără a ne plimba prea mult. Ei bine, de data asta am stat în centru și am luat-o la pas pe promenadă, pe lângă Dunare, o zona superbă, de neratat. Budapesta e o capitală foarte frumoasă (sper că te-ai prins deja că nu prea mă pricep la descrieri pompoase, voi lăsa pozele să ”vorbească”). Pe unde ne-am plimbat, prin zona centrală, a fost minunat chiar dacă sunt multe clădiri vechi mai puțin îngrijite și curățenia nu e ca în orașele nemțești. Seara am mâncat la Hard Rock Cafe. Țineam minte că este unul în Budapesta și ne-am oprit acolo pentru cină. În interior era închis, așa că am mâncat pe terasă unde am așteptat vreo 5 minute pentru o masă. Prețurile sunt ceva mai mari decât la noi dacă e să mănânci un burger într-un restaurant, însă există toate șansele ca burger-ul acela să te doboare. Cred că doar dacă ești rupt de foame reușești să-l mănânci fără probleme. Porția e foarte mare, însă e tare gustos, merită efortul. Cu cartofii prăjiti nu m-am împăcat, erau mult prea spicy pentru gustul meu.

Cazarea am avut-o în centru, după cum am menționat deja, am rezervat un apartament tot prin Hostelworld. Corvin Point Apartments se numește locația. Au parcare, dar nu chiar lângă poarta lor, trebuie să mergi puțin pe jos până la o curte și plătești 10 euro pe seară, însă mașina e cât de cât ferită. Inițial, când am ajuns acolo la clădirea de apartamente și am văzut cum arată ne-am speriat puțin, pentru că e o cladire veche, însă apartamentul nostru era modern și când am deschis ușa ne-am liniștit că într-adevăr era ca în poze. Singura ”problemă” pe care am avut-o a fost că tipul pe care l-am găsit acolo, când am ajuns după-masa, nu numai că vorbea greu engleza, dar vorbea greu în general. Până la urmă ne-am înțeles cu el. A doua zi când am plecat era o domnișoară acolo care se descurca mult mai bine.

Mai jos vă las câteva poze și din Budapesta.

Tu pe unde ai fost vara acesta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.