”Copiii domnișoarei Peregrine: între două lumi” de Ransom Riggs

“I don’t mean to be rude”, I said, “but what are you people?”

“We’re peculiar”, he replied, sounding a bit puzzled. “Aren’t you?”

“I don’t know. I don’t think so.”

“That’s a shame.”

 

Ceea ce m-a atras la această carte e probabil ceea ce i-a atras pe mulți alții spre a citi cel puțin partea întâi a poveștii copiilor deosebiți. Este vorba despre niște poze vechi și cât se poate de ciudate datorită persoanelor care sunt imortalizate acolo în circumstanțe neobișnuite, și care au fost sursă de inspirație pentru copiii protejați de domnișoara Peregrine. Pozele par toate instantanee dintr-un film horror și, chiar dacă nu sunt fan al genului, mi-au stârnit curiozitatea și am vrut să știu care e subiectul.

Ransom Riggs, autorul acestei cărți, atras fiind de fotografie, a început să caute și să adune poze mai deosebite care păreau să aibă o poveste interesantă în spate. Inițial a dorit să le reunească într-un simplu album de poze, însă la sugestia editorului a creat povestea care acum are trei volume și se bucură de mare succes, ”Miss Peregrine’s home for peculiar children” fiind primul volum, singurul pe care l-am citit deocamdată.

 

Protagonistul este Jacob Portman, un adolescent de 16 ani ca oricare altul, aparent. Însă, bunicul lui, Abe, de care el era foarte atașat, moare în circumstanțe cel puțin ciudate chiar în brațele lui Jacob. Situația e evident dramatică, iar faptul că circumstanțele sunt incerte nu ajută deloc. Jacob are o bănuială în legătură cu ceea ce s-a întâmplat, însă e ceva greu de crezut pentru orice om rațional.

De când Jacob era copil, bunicul lui îi povestea despre viața sa și, mai specific, despre o perioadă din copilărie foarte dragă lui când, în timpul celui de-al doilea război mondial,  a locuit pe o insulă într-o casă impunătoare și greu de uitat împreună cu alți copii sub ochii domnișsoarei Peregrine care era protectoarea lor.

De fiecare dată poveștile lui Abe conțineau elemente fantastice ceea ce pe bună dreptate aveau priză la un copil dornic de aventură, însă pe măsură ce creștea, Jacob și-a spus că poveștile nu au cum să fie adevărate. Chiar dacă bunicul său avea și poze care veneau în sprijinul lor, Jacob punea fanteziile pe seama declinului mental al bunicului său.

După moartea lui Abe, Jacob a suferit și el propriul său declin: nu se mai putea odihni noaptea și nici nu era împăcat cu explicația pe care poliția o dăduse morții bunicului său. La recomandarea terapeutului, Jacob merge pe insula pomenită de bunicul său pentru a încerca să elucideze cât anume dintre relatările sale erau adevărate și pentru a obține împăcarea de care avea atâta nevoie.

Pe insulă, Jacob descoperă casa despre care îi povestise bunicul său dar era deja o ruină, fiind distrusă în cel de-al doilea război mondial. Dar aventura de-abia aici începe deoarece casa va începe să-și dezvăluie secretele. Ceea ce urmează să descopere și să experimenteze Jacob e dincolo de ceea ce și-a imaginat vreodată și, prin urmare, va trebui să înceapă din nou să creadă în magie și fantastic.

 

Povestea e clar țintită către adolescenți, aceasta fiind încadrată la literatura young adult, așa că nu vă așteptați la un horror/thriller/SF super elaborat (pentru asta vă recomand ”House of leaves” sau ”1Q84”) pentru că am observat în anumite review-uri că cititorii au fost cumva induși în eroare din cauza pozelor și se așteptau la alt gen de poveste.

Însă, chiar și așa, nu mi s-a părut deloc rea cartea. Deși a mers rapid la citit, are câteva twisturi care m-au surprins. Mai apoi, mi se pare destul de interesant și subiectul și un anume element al poveștii căruia aici doar îi sunt puse bazele fără a-i înțelege încă toate consecințele și implicațiile. Sunt curioasă de follow up în următoarele două volume. Aveți grijă că este un trailer care strică această surpriză care e legata de locul unde se afla casa domnișoarei Peregrine și circumstanțele în care ea există. Mai bine nu va uitați la trailere dacă alegeți să vedeți filmul înainte de a citi cartea.

Mi se pare foarte faină idea de a construi o poveste pe baza unor poze neobișnuite și care îți pot da fiori, pentru că există atât de mult potențial. Pozele ni se dezvăluie în carte pe măsură ce evoluează acțiunea, iar asta face ca povestea să fie mai autentică și, astfel, e mai ușor să intri în atmosferă și să înțelegi viziunea scriitorului, lucru foarte atractiv pentru mine.

 

Povestea e catchy și se poate citi in only one sitting, dacă ești genul de cititor care citește până îi cedează ochii fără să mai fie atent la ce se petrece în jurul său. Însă, chiar dacă se citește ușor, nu duce lipsă de momente surprinzătoare sau de cliffhangers care să te facă curios de următoarele două volume. Să sperăm că Tim Burton a făcut o treabă bună de tot cu primul film și vom avea și următoarele volume ecranizate.