”The BFG” by Roald Dahl

Marele Uriaș Prietenos

”The BFG” sau ”Marele Uriaș Prietenos” e o nouă adaptare a unei cărți pentru copii care ajunge pe marile ecrane. Povestea e scrisă de binecunoscutul autor britanic Roald Dahl. Binecunoscut în Marea Britanie, la noi mai puțin, deși deja ai văzut cel puțin un film după o carte de-a lui.

Până la această poveste eu personal nu mai auzisem de Roald Dahl, poate am văzut câteva citate pentru că circulă multe pe Pinterest. Însă unul dintre filmele mele preferate când eram copil a fost ”Matilda”. Cel mai probabil ai auzit și tu de acesta, dacă nu cumva l-ai și văzut. După cum bine intuiești deja, ”Matilda” e una dintre poveștile scrise de Roald Dahl. La fel și ”Charlie and the chocolate factory” cea mai recentă versiune avându-l ca protagonist pe Johnny Depp.

Povestea debutează în miez de noapte când Sophie, o fetiță în vârstă de 10 ani, pur și simplu nu poate adormi. Dându-se jos din pat și mergând la fereastră observă ceva ciudat pe stradă și se sperie. Câteva momente mai târziu este ridicată brusc din pat de o creatură în a cărei existență nu ar fi crezut dacă nu ar fi văzut-o cu proprii ochi. Așadar, Sophie e răpită de un uriaș și dusă în tărâmul uriașilor, unde toți sunt niște ființe grotești și neagreabile. Toți mai puțin cel care a răpit-o pe ea. Să fie cu noroc sau nu? Oare ce se va întâmpla cu ea într-asemenea loc periculos și fără vreo speranță de a reveni la adăpost sigur? Ei bine, trebuie să citești cartea sau să vezi filmul ca să afli.

Pe măsură ce citeam cartea mi-am dat seama că mi-aș fi dorit să o pot percepe prin prisma unui copil ca să pot fi fascinată de desfășurarea poveștii. Pentru că farmecul ei stă tocmai în faptul că trebuie să abandonezi cât de cât rațiunea, credințe pe care le ai asupra lumii ca adult. Prin urmare, am perceput-o cam lentă (era de așteptat), iar anumite afirmații sau aspecte m-au alarmat poate prea tare gândindu-mă la situația în care aș citi unui copil povestea aceasta.

În schimb, admir ideile ingenioase și imaginația lăsată să zburde și lecțiile de moralitate pe care le are de oferit chiar și această poveste, lăsând la o parte toate controversele care îl înconjoară pe autor. Per total mi-a plăcut Uriașul ca personaj o creatură deloc arătoasă, dar sensibilă, prietenoasă cu un scop foarte nobil și probabil unic în lumea uriașilor. De Sophie mi-a plăcut pentru că era deșteaptă, descurcăreață și cu un simț pronunțat al dreptății toate acestea facilitând rezolvarea conflictului poveștii.

Un alt lucru care mi-a plăcut mult a fost faptul că Dahl a creat un limbaj aproape nou pentru Uriaș, iar dialogurile conțin multe jocuri de cuvinte acest lucru contribuind mult la farmecul poveștii și la introducerea în atmosferă. Eu am citit-o în engleză, iar limbajul e destul de amuzant și entertaining, însă nu știu cum sună acesta și, prin urmare, replicile Uriașului traduse în limba română.

Copiii a căror țintă este cartea, probabil o vor adora, însă părinților sau rudelor le-aș recomanda să o citeasca ei înșiși în prealabil și apoi să ia o decizie în acest sens.

Filmul încă nu l-am vazut, dar imediat după vizionare îi voi face review ca să-l compar cu cartea. ”The BFG” rulează deja în cinematografe (premiera a fost în 2 septembrie). 

Ai văzut filmul deja? Îți place să vezi filme pentru copii?

2 comentarii

  1. Eu vreau sa citesc Matilda si…cam tot ce a scris. Recunosc ca de curand am aflat de autor, dar mi-am facut research-ul bine, iar cand am descoperit ca e unul dintre cei mai buni storytelleri….well, m-am cam rusinat ca de abia la 25 l-am descoperit.

    Apreciază

    • "Matilda" și eu vreau să citesc pentru că am văzut filmul de o grămada de ori.Când am aflat și eu cât e de apreciat și mai ales câte cărți a scris, m-am simțit puțin left out și mă gândeam cum de nu m-am "împiedicat" de cărțile lui până acum.Însă, spre deosebire de noi, copiii de acum sigur îl vor citi (mai ales după ce vor vedea filmul "The BFG") pentru că am văzut că sunt traduse în română multe dintre cărțile lui.Mulțumesc pentru comentariu! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.