sursa imagine

“Blue Jasmine” este cel mai recent film al lui Woody Allen, care o are ca personaj central pe Jasmine jucata de Cate Blanchett, rol pentru care a si luat un premiu Oscar. Nu pot zice neaparat ca sunt fan Woody Allen, desi nu pot nega ca mi-a facut placere sa vizionez “Midnight in Paris” si “To Rome with love”. In special “Midnight in Paris”, in care un scriitor, plimbandu-se pe strazile Parisului, la miezul noptii reuseste sa se intoarca in timp ocazie cu care va cunoaste autori si personalitati pe care el insusi ii admira. A avut un soi de magie si un anumit farmec acea poveste, care nu are cum sa nu te faca sa te gandesti cum ar fi sa te poti intoarce chiar si tu in timp pentru a cunoaste persoane ale caror opere le admiri.

Insa “Blue Jasmine” e un alt soi de poveste, desi are si ea partea ei de fantezie. Aceasta fantezie consta in felul in care Jasmine alege sa-si traiasca viata odata ce cunoaste un om de afaceri de succes cu care se si casatoreste. Desi semnele erau acolo, ea refuza sa puna la indoiala deciziile si actiunile sotului ei Hal, jucat de Alec Baldwin, astfel scapandu-i din vedere ilegalitatile pe care el le facea si aventurile pe care le avea cu alte femei despre care afla de la o amica de-a ei care ii spune: “toata lumea stie, in afara de tine”.

Pe parcursul filmului vedem viata lui Jasmine din prezent, insa in paralel cu momente care au trecut. In prezent Jasmine e falita si se intoarce la sora ei in San Francisco pentru a lua viata de la zero. Insa trecutul ei si-a lasat evident amprenta, Jasmine aratandu-se vulnerabila, fiind atat consumatoare de alcool si pastile cat si suferinda de anxietate cel putin. Incearca din rasputeri sa isi refaca viata, luand cursuri de folosire a computerului pentru ca ulterior sa faca cursuri de design interior online. Insa trecutul nu o lasa in pace, dezvoltand si un soi de obsesie fata de viata pe care a avut-o cu fostul sot.

Daca aveti speranta ca filmul va avea happy ending la fel cum am sperat si eu in momentul in care Jasmine si-a explicat provenienta numelui: “…night blooming jasmine. Come to life after it gets dark”, ei bine va avertizez ca noaptea vine si iasomia tot nu infloreste. De obicei te astepti la o oarecare evolutie a personajului catre ceva mai bun, mai ales daca trece prin momente grele insa nu e si cazul lui Jasmine. Poate din acest motiv nu m-a incantat prea tare filmul. Sau probabil nu cunosc eu indeajuns munca lui Woody Allen pentru a ma astepta la un astfel de final.

Dupa cum au mai spus-o si altii, filmul este sustinut de Cate Blanchett, insa nu o zic pentru a minimaliza jocul actoricesc al lui Alec Baldwin sau al surorii lui Jasmine, Ginger, jucata de Sally Hawkins. Rolul lui Cate m-a dus cu gandul la rolul lui Meryl Streep din “August: Osage County”, asta din pricina starii precarii a sanatatii lor mintale si la modul foarte de admirat in care au portretizat propriile personaje. Cu mentiunea ca, dupa parerea mea Meryl Streep a jucat mult mai bine, insa bineinteles fiecare cu propriile gusturi.

Pe scurt, “Blue Jasmine” nu e genul de film care sa te binedispuna, insa daca iti place stilul lui Woody Allen si ai mai vazut filme facute de el, atunci probabil iti va face placere sa-l urmaresti si pe acesta. Daca nu, poate doar pentru a vedea rolul care i-a adus lui Cate Blanchett premiul Oscar pentru actrita in rol principal.