“Orice s-ar spune, moartea chiar doare. Doare tot timpul; este mereu cu noi, scormonind undeva în interior, fâlfâind uşor, abia auzită, undeva sub membrana conştientului. Ascunsă şi deghizată, curgând într-o varietate de simptome, este izvorul multora dintre grijile, tensiunile şi conflictele noastre.

Cred cu tărie – ca individ care va muri el însuși într-o zi din viitorul nu foarte îndepărtat și ca psihiatru care a avut ca preocupare anxietatea morții timp de zeci de ani – că înfruntarea morții ne dă ocazia nu să deschidem o cutie otravită a Pandorei, ci să revenim
la viață într-o maniera mai bogată și mai empatică.

În consecință, ofer această carte într-un mod optimist. Cred că o să vă ajute să priviți moartea în față și, prin asta, nu numai să vă atenuați groaza, dar să vă îmbogățiți viața.” 

Irvin Yalom

Nu pot să zic că moartea e un subiect care îmi domină gândurile, deși asta nu exclude faptul că din când în când mai îmi pun întrebări în legătură cu acest subiect. Când am văzut cartea acesta în librărie și am citit prezentarea de mai sus, m-a tentat foarte mult să citesc perspectiva prezentată de Irvin Yalom. Probabil, fără să reprezinte neapărat o preocupare frecventă, aveam nevoie să găsesc o perspectivă nouă asupra acestui subiect. Pentru majoritatea e un subiect tabu. Le este greu să abordeze acest subiect într-o discuție sau îl evită total. Mai devreme sau mai târziu fiecare se gândește la propria moarte fie influențat de o carte, un film sau o experiența de viață. E într-adevăr un subiect complex și delicat. A reflecta asupra morții e precum zice și autorul: Ca și cum ai privi soarele în față.

A fost cu atât mai tentant cu cât, de asemenea mai menționează Yalom, dorește să atenueze frica în ceea ce privește moartea și să ne facă mai optimiști. Cum cuvântul ”moarte” nu prea își are locul lângă cuvântul ”optimist”, cel puțin în concepția mea, am decis să accept provocarea de a încerca să alătur aceste cuvinte.

Nu se încearcă prezentarea morții ca fiind un eveniment fericit, dacă asta crezi, pentru că nu e într-atât de absurd și pentru că, la fel cum zice și el și poate ai experimentat și tu, moartea e un eveniment chiar dureros. Ceea ce încearcă e să te ajute să-ți descoperi concepțiile legate de moarte și asociate cu sentimentul de frică legat de propria moarte. Face ca idea morții să devină un lucru care să nu te facă să te simți fără speranță, ci din contră, să te elibereze, să te ajute chiar să-ți îmbunătățești viața.

Pe parcursul cărții, autorul oferă bineînțeles perspectiva lui dar, fiind și psihiatru, dă
exemple cazuri proprii, pacienți care sufereau de anxietatea morții și modalități prin care au încercat să o învingă. Se folosește de literatură, de resursele interne ale pacientului, experiențele lui, acest demers fiind de ajutor pentru actuali sau viitori terapeuți.

Precum în timpul citirii cărții, și acum, după ce am terminat-o, încă încerc să procesez
numeroasele idei. E o carte la care cu siguranță voi reveni pentru a internaliza și poate a înțelege și mai bine ceea ce Irvin Yalom prezintă în acestă carte.